Într-o împrejurare oarecare ați găsit trei chei. Îmaginați-vă împrejurarea, descrieți încăperile în care v-au permis să intrați. Povestiți faptele legate de această întâmplare!

În timpul plimbării de seară am găsit pe o alee trei chei. Continuând să merg am observat trei uși dintr-un metal asemănător cheilor mele.

Am deschis prima ușă pe care scria ”Familie” și am mers pe aleea care m-a dus la împlinire. Cea de a doua cheie mi-a deschis ușa ”Profesie” și am găsit succesul, iar pe cea de a treia ușă am intrat cu sfială, pentru că se numea ”Sănătate”. Și acum tot mai merg pe aleea numită Autocontrol.

Am observat că pe fiecare dintre chei era o inscripție- Muncă și dăruire.

Căutând împlinirea pe aleile vieții, am descoperit trei chei cu care am deschis ușile empatiei, încrederii și speranței. Intrând pe fiecare ușă am descoperit un labirint al sentimentelor și emoțiilor pe care nu știu dacă voi reuși să îl cuprind.

Merg pe coridorul întunecat și lung de parcă nu se mai sfârșește. În capătul coridorului, este o măsuță. Mă apropii de ea și observ trei chei aurii. Tocmai când mă întrebam ce uși deschid aceste chei, îmi ridic privirea și observ trei uși înalte și masive. În minte îmi încolțește ideea de a le deschide. Oare ce este dincolo de ele? „Nici să nu te gândești”, mi-o ia un gând înainte. Și totuși...în definitiv, ce e rău în asta? Apuc repede o cheie la întâmplare, de frică să nu mă răzgândesc. Am pătruns într-o cameră semiîntunecoasă. Pereții erau tapetați cu ceasuri mai mici, mai mari, mai vechi, mai noi. Nu am apucat să-mi revin, că am auzit o voce, vocea mea care se auzea straniu ca-ntr-un ecou: „Nu am timp!”, „Nu pot acum, nu am cum să mă joc cu tine, Mihai, am multă treabă!”, „ Vreau să vină mai repede sfârșitul de săptămână!” „Abia aștept să vină concediul...Crăciunul...Paștele...să vină...” Și ecoul s-a stins... Da, așa ziceam mereu...și timpul a trecut...și Mihai e deja la facultate...ce m-aș mai juca cu el! Simt un gol în stomac și ies tulburată din cameră. TIMPUL...unde s-a dus...parcă am clipit și...Deschid a doua ușă ezitând. Un fior mi-a trecut pe șira spinării. Pe pereți se proiectau umbrele unor creaturi ciudate care se mișcau înfricoșetor. Tocmai când voiam să ies, vocea mea se aude în ecou: „ Dacă greșesc? Oare ce cred alții despre mine? Dacă mă îmbolnăvesc?” Îmi acopăr urechile. Vreau să plec mai repede de aici. Ies în viteză și închid cu putere ușa în urma mea de frică să nu mă urmărească vocea. FRICA...câte piedici mi-a pus...câte gânduri mi-a răpit...Să mai intru și în ultima cameră? Poate fi mai rău decât atât?

(continuare)

Am deschis ușa cu teamă. O stare de bine m-a învăluit. Camera era scăldată în lumină. Pe pereți erau fotografii cu familia mea. O căldură mi-a învăluit inima. IUBIREA..e tot ce contează! Pe o masă am zărit un bilet. L-am ridicat si l-am citit: „În cele din urmă, doar trei lucruri contează: cât de mult am iubit, cât de ușor am trăit și cât de simplu am renunțat la lucrurile inutile.” ( Buddha)

Deschid ochii și o rază de lumină jucăușă îmi inundă chipul. Zâmbesc. Începe o nouă zi, cu iubire, cu lucruri care contează cu adevărat, cu aici și acum. Nu, nu trebuie să îmi mai fie frică... IUBIREA e tot ce contează!

In cutia de amintiri a familiei am gasit 3 chei. Curios sa vad ce deschid aceste chei, am vazut ca acestea aveau inscripționate pe ele următoarele cuvinte: AZI, IERI și MÂINE.

Folosind prima cheie a carei inscripție era AZI am pătruns în viața actuală; cheia inscripționată cu IERI m-a făcut să retrăiesc momente fericite din trecutul meu; cheia cu inscripția de MÂINE am pastrat-o la loc sigur, până când va sosi momentul oportun pentru a fi folosită

În timp ce mă plimbam pe o alee din parc am găsit trei chei inscripționate.

Inițial am fost nedumerită, apoi am crezut ca cineva le pierduse, așa că am înaintat cu pași grăbiți pentru a întâlni poate pe cel care le pierduse, dar în drumul meu am descoperit trei cutii care aveau aceeași inscripție ca cele de pe cheile găsite.

Cheile erau inscripționate cu câte un îndemn surprinzător:  Zâmbește!, Iubește! și Trăiește!

Am deschis prima cutie.

Am zâmbit  citind mesajele, dar unul mi-a atras atenția:     

Indiferent de situație mai devreme sau mai târziu există o soluție, așa că zâmbește și mergi mai departe!

Am deschis și a doua cutie care era una muzicală, am fost încântată de melodie  și am descoperit o inimioară pe care scria Iubește! Unde dragoste nu e, nimic nu e! Când am deschis și ultima cutie am descoperit următorul mesaj:

Viața este o multitudine de alegeri așa că  trăiește așa cum îți dorești, dar neapărat să zâmbești și să iubești!

Am plecat fericită din parc, dar nu înainte de a încuia cutiile și de a lăsa cheile undeva pe alee. Cineva le va găsi…

Într-o zi splendidă de primăvară , am urcat în podul casei părinteşti. Căutând printre minunatele lucruri din copilărie, am dat peste un săculeţ în care am găsit 3 chei. Curioasă din fire, m-am întrebat oare ce încăperi deschid?! Cobor în grabă să dezleg misterul... Pe holul lung, inundat de lumina aurie a mingii de foc, încerc prima cheie,care deschide uşa camerei copilăriei mele. Astfel, am descoperit că îmi oferea accesul către AMINTIRI, către caruselul de emoţii din muzeul virtual al vieţii mele. A doua cheie, descuia camera secretă a SUFLETULUI meu, sanctuarul plin de iubire, sensibilitate şi afecţiune pentru persoanele minunate din viaţa mea. A treia cheie, descuia camera MINŢII, unde am constatat că puterea cuvântului are efecte magice, atât în profesia mea, cât şi în viaţa cotidiană. De atunci, port cu mine cheile fermecate, lăsate moştenire de familia mea. Fără doar şi poate, le voi păstra cu sfinţenie în cufărul preţios al casei care va dăinui în TIMP pentru copilul meu.

Odaia în care intrasem avea o ușă secretă, care nu fusese niciodată deschisă.Știam de ea! Acum,cu una dintre chei ,am reușit sa o deschid.Am intrat și am descoperit locul copilăriei bunicii.

A doua cheie m-a purtat in anii tinereții ei,iar a treia in cei ai maturității.

Am înțeles ,în sfârșit,ceea ce ne lega!

Toma Cătălina

As descuia usa copilariei, as incuia rautatea, as pastra-o pe cea a sanatatii

Marin Cristina- Valerica

Intru în sala veche a teatrului din oraș. Podeaua scârțâia, vântul șuiera discret prin ferestrele sparte. Într-un colț se vede o licărire. Mă apropii și văd trei chei strălucitoare. Parcă timpul nu trecuse peste ele. În dreapta scenei se văd trei uși. Cheile din mână mă îndemnau să le deschid. Eram nerăbdătoare...Pe prima ușă abia se zărea scris NĂDEJDE. Adevărat este că, într-o grea încercare, nimic nu poate să te mobilizeze mai mult decât încrederea că nu ești singur și că Dumnezeu va fi acolo, mereu, pentru tine. Pe cea de-a doua ușă șcria CREDINȚĂ, hrana sufletului nostru. Cea de-a treia cheie deschide ușa DRAGOSTEI. Trei chei, trei uși, trei virtuți. Iar cea mai mare dintre ele va fi mereu DRAGOSTEA.