a) în situaţia în care elevul din primele cicluri curriculare nu are experienţa răspunsurilor ce presupun capacitatea de analiză şi sinteză amplă;
b) în situaţia când un elev sau un lot de elevi are această capacitate dar este obosit şi nu se poate concentra

    2.   întrebările problemă aduc sau duc spre elemente
complexe aflate în conflict, care necesită un set de răspunsuri, cer mai mult timp şi apelează la raţionamente combinatorii şi la procedee interdisciplinare.

– exerciții de bază (pentru formarea diferitelor deprinderi)

– exerciții muzicale pregătitoare (introductive, de acomodare)

– exerciții de sinteză (recapitulative)

– exerciții destinate formării și consolidării deprinderilor ritmice: exerciții de ritmizare, de tactare, de recunoaștere a ritmului, de citire ritmică, de scriere a valorilor de durată, exerciții de tactare a măsurii etc.;

– exerciții destinate formării și consolidării deprinderilor melodice: exerciții de intonare melodică, de memorare, de recunoaștere orală sau scrisă a tronsoanelor melodice, de citire prin denumire silabică a sunetelor, exerciții de solfegiere;

– exerciții destinate formării și consolidării deprinderilor de cultură generală (exerciții de recunoaștere a cântecelor, a categoriilor de muzică, a structurii cântecului etc.)

Iată, de exemplu, un algoritm ce poate fi folosit în cazul citirii ritmice (clasele a II-a și a III-a). Operațiile vor fi următoarele:

– prezentarea exercițiului ritmic (scris la tablă, pe fise sau în manual);

– analizarea valorilor de note;

– stabilirea valorii etalon (ex. pătrimea) și executarea unor timpi pregătitori (bătăi egale în bancă, prin mișcări egale ale brațelor);

– executarea duratelor, folosind mai întâi silabele ritmice (de exemplu: TA pentru pătrimi, DO-UĂ pentru optimi, RA-AR pentru doimi) apoi numai silaba TA.

Formele acestei metode folosite în educația muzicală sunt: povestirea didactică, descrierea, explicația didactică, prelegerea.

Povestirea poate fi folosită mai ales în primele clase din învățământul primar – fiind cunoscută înclinația copiilor de vârste mici către lumea fabulosului, a imaginarului. Învățătorul poate atrage copiii prin intermediul unor povestiri bine alese către elementele de conținut pe care le are de predat. Sub haina atrăgătoare a povestirii, însoțită și de materialul ilustrativ adecvat, cele mai dificile conținuturi pot fi ușor de asimilat.

Explicația este o metodă relativ comodă pentru profesor – care poate oferi pe această cale copiilor cunoștințe noi, redate clar, argumentate și interpretate. Utilizată în exces metoda explicativă poate transforma ora în monolog, generând monotonie. De aceea, la ora de educație muzicală, explicațiile trebuie reduse la strictul necesar, fiind subordonate aspectului practic (audiere, cântare, recunoaștere).

Prelegerea este o formă de comunicare complexă, pentru elevii mari, de
înalt nivel ştiinţific, ce expune concepte ştiinţifice, estetice din cele mai diverse.
Prelegerea orală poate fi însoţită de punctări cu înscrisuri pe tablă (prelegerea
magistrală) sau de demonstraţii audio-vizuale sau poate fi îmbinată cu procedee de
dialog interactiv cu echipa de specialişti (team teaching), cu oponenţi.
Indiferent dacă este povestire, explicaţie sau prelegere ca formă, expunerea în
momentul de faţă trebuie să ţină cont de:
– respectarea caracterului ştiinţific, ocolind improvizaţia, amatorismul;
– obiectivele/competenţele vizate în programe;
– depăşirea graniţei monodisciplinare (acolo unde subiectul o cere);
– folosirea unor limbaje oferite de mijloacele moderne, audio-vizuale;
– încadrarea expunerii într-un timp ce rezonează cu puterea de concentrare,
de urmărire a auditoriului;
– grija pentru intonaţie, pentru sublinierea elementelor mai importante, de
gesturi discrete dar expresive, de deplasarea în sala de clasă sau de curs, care nu
trebuie să fie factori perturbatori ai atenţiei elevilor.