Eugen Jianu

Fiecare floare din cele care există are ceva  cu care să ne bucure.
– Eu, a întrebat ghiocelul, așa mic și slab cum sunt, ce bucurie pot face omului? Dar, iată, Iarna este în puterile ei. Peste tot e doar omăt. Într-o zi, mic, alb și plăpând, ghiocelul își sună vesel clopoțelul.
– Cine îndrăznește să mi se împotrivească? întrebă baba Iarna, scuturându-și cojoacele de nea și de țurțuri.

Se uită  împrejur și zări ghiocelul.
– Tu erai? Am să te îngheț la noapte!, exclamă Iarna.
– Nu vă mâniați, babă Iarna și moș Omăt. Soarele mi-a trimis veste să mă arăt, răspunse ghiocelul.

Dar peste noapte, baba Iarnă și moș Omăt au chemat gerul în ajutor. A suflat și moș Crivăț.
– Unde ești, ghiocelule? N-ai înghețat? Mai cutezi să mi te împotrivești?
– Drept să vă spun, mi-a fost tare frig. Ba era să mă smulgă vântul. M-am pitit după un bulgăre de zăpadă.

Dacă și la noapte va fi tot atât de frig, am să mor înghețat, spuse cu tristețe ghiocelul. Soarele, auzind vorbele duioase ale ghiocelului, îi trimise în ajutor  raze calde. Dis de dimineață, de sub plapuma de nea, au apărut o mulțime de ghiocei.
– Babă Ιarnă, moș Omăt, hai să ne jucăm de-a prinselea!, strigau veseli ghioceii.

Așa s-a dovedit ghiocelul mai tare decât Iarna, arătând că el este vestitorul primăverii. Dis de dimineață, de sub plapuma de nea, au apărut o mulțime de ghiocei.