(modalităţi de caracterizare a personajului; tipuri de personaje)
1.1.  Identificarea particularităţilor şi a funcţiilor stilistice ale limbii în receptarea diferitelor tipuri de texte

(Modalități/Procedee de construcție a personajului – autor: prof. Secu Mariana, cls. a X-a)

(Caracterizarea personajului principal -autor: prof. Ciorescu Lilia, clasa a X-a)

(Modalități/Procedee de construcție a personajului – autor: prof. Secu Mariana, cls. a X-a)

   Planul caracterizării unui personaj (conform structurii subiectului III - examenul de bacalaureat)
-  observații cu caracter general privind opera căreia îi aparține personajul supus analizei, putându-se opta pentru unul sau două dintre următoarele repere:

 - încadrarea operei într-o perioadă, epocă culturală;

             - încadrarea într-un curent literar;

             - încadrarea operei într-o specie literară, cu punctarea câtorva caracteristici care argumentează specia literară aleasă;

            - precizarea perspectivei narative: subiective sau obiective;

            - informații privind subiectul/conflictul operei, din care să se evidențieze rolul pe care-l are personajul ales în evoluția acestuia (în evoluția conflictului). 

- după gradul de transfigurare a realității: personaje pur fictive (Tănase Scatiu, Felix Sima, Manole Crudu) sau atestate istoric (Ștefan cel Mare, Alexandru Lăpușneanul, Tudor Vladimirescu); uneori personajul poate să fie însuși scriitorul (Nică) sau să preia diferite date din viața acestuia, devenind un alter ego (Titu Herdelea);

- după rangul ocupat în dinamica narațiunii: personajul poate fi principal (Ion), secundar (George Bulbuc), episodic (mitropolitul Teofan din nuvela Alexandru Lăpușneanul), figurant (cei doi călugări din Cetatea Hotinului, din aceeași nuvelă);

- după amploarea construcției și a devenirii sale, personajul poate fi complex/rotund (Otilia din Enigma Otiliei, Harap-Alb) sau simplu/unilateral/plat (Moțoc, Aglae Tulea);

-  după rolurile interpretate, personajul poate fi protagonist (Harap-Alb), antagonist (Spânul), reflector (cel care participă sau numai asistă la evenimente, în ipostaza unui observator care exprimă punctul de vedere al naratorului și comentează, de pe o poziție relativ obiectivă, actele eroilor; Nory din romanul Concert din muzică de Bach, Hortensia Papadat-Bengescu, roman interbelic), raisonneur (Brânzovenescu din O scrisoare pierdută), martor ( cel care este de față la întâmplare, nu participă la ea, doar o relatează, fără să inventeze (Hanu Ancuței, Mihail Sadoveanu), personaj-narator (Ștefan Gheorghidiu din Ultima noapte de dragoste,… de Camil Petrescu);

- după modul de constituire, personajul poate fi individual sau colectiv. Personajul colectiv(de sorginte realistă) poate lua forma corului (tragedia antică), a grupului (prietenii fabuloși ai lui Harap-Alb, chiar incluzăndu-l și pe acesta, la un momentdat), sau a masei de oameni (țăranii din Răscoala de Liviu Rebreanu sau norodul adunat la curtea domnească în Alexandru Lăpușneanul);

- după curentul literar căruia îi aparține, personajul poate fi clasic, romantic (Alexandru Lapușneanul, Dionis din nuvela fantastică Sărmanul Dionis, de Mihai Eminescu), realist (Stănică Rațiu), naturalist (Leiba Zibal din O făclie de Paște de I.L. Caragiale) etc.;
c.  precizarea modalităților de caracterizare a personajului, pentru evidențierea portretului fizic și moral. El poate fi caracterizat direct (de către narator, de către alte personaje și prin autocaracterizare) sau caracterizat indirect (prin acțiuni, fapte, evenimente, păreri, reacții, relații, nume, limbaj, vestimentație, mediu social, mimică etc.). Portretul rezultat poate fi moral, fizic sau complex (are în vedere toate formele de existență și de manifestare ale personajului); 
d.  relaționarea personajului analizat cu cel puțin un alt personaj din text, în vederea completării portretului acestuia;

e.  identificarea unor modalități de construcție a personajului (tehnici): tehnica punctului de vedere (Ion), antiteza (Alexandru Lăpușneanul), reflectarea poliedrică (Otilia), tehnica detaliului semnificativ (Lică Sămădăul) etc.; 
 f.  valorificarea a două secvențe din text, relevante pentru profilul personajului, cu trimitere directă la atitudinea, comportamentul acestuia etc.; 

utilizarea citatului, mai ales pentru susținerea argumentelor sau a observațiilor făcute