https://www.youtube.com/watch?v=b2A5w-1faqI

Vedeam ca în vis pe-al meu înger de pază,

Încins cu o haină de umbre şi raze,

C-asupră-mi c-un zâmbet aripele-a-ntins;

Dar cu. te văzui într-o palidă haină,

Copilă cuprinsă de dor şi de taină,

Fugi acel înger de ochiu-ţi învins.

Eşti demon, copilă, că numai c-o zare

Din genele-ţi lunge, din ochiul tău mare

Făcuşi pe-al meu înger cu spaimă să zboare,

El, veghea mea sfântă, amicul fidel?

Ori poate!... O-nchide lungi genele tale,

Să pot recunoaşte trăsurile-ţi pale,

Căci tu - tu eşti el.

https://youtu.be/NqAOGduIFbg

Şi totul se mişca în umbre trecătoare -

Un cer de plumb de-a pururea domnea,

Iar creierul ardea ca flacăra de soare.

Nimic. Pustiul tot mai larg părea...

Şi-n noaptea lui amară tăcuse orice cânt, -

Şi-nvineţit de gânduri, cu fruntea în pământ,

Omul începuse să vorbească singur...

N-a vrut să-mi spună-n prima zi cine era,

Dar fiindcă ea aflase cine sunt -

Poetul poreclit "Fluieră-vânt" -

Şi fiindcă mă ruga stăruitor

Să-i fiu şi eu, din când în când, cumpărător,

Sinceritatea ei m-a-nduioşat

Şi-n cadrul preţului fixat -

Un preţ absurd,

Ridicul

Şi meschin,

Cu care-aş fi băut un kilogram de vin -

M-am îmbătat de gura ei

Şi-am adormit

Pe laurii idilelor lui Teocrit...

Dar vai!...

Necunoscuta se vindea

Nu numai mie, dar şi altora!...

Şi-azi un ciocoi,

Iar mâine un calic

O cumpărau la fel - mai pe nimic -

Căci ea - flămândă veşnic - se grăbea

Să-şi vândă gura dulce ca la tarapana!...

Eu singur doar nu m-am sfiit să-i spun

Că-s gata să-i ofer un preţ mai bun -

Dar 🤬 îi luase mintea Dumnezeu,

Necunoscuta s-a spălat pe mâini cu preţul meu...

Şi-atunci -

De teamă să n-o bat,

Sau s-o ucid

Şi s-o ascund sub pat -

Deşi-o iubeam, am renunţat la ea

Şi n-am mai vrut să ştiu cine era!...

Dar într-o zi cu ploaie şi cu vânt,

Necunoscuta care se vindea,

S-a dat la fund

Şi-a dispărut...

Şi nimeni n-a mai întrebat de ea

De când intrase, parcă, în pământ,

Cu numele-i mereu necunoscut...

Şi totuşi, Eu

Am întâlnit-o iar,

Dar nu ca altădată, pe trotuar,

La cafenea,

Sau în tramvai...

Am regăsit-o-n ziua de-ntâi de mai,

Ascunsă de un sfert de veac într-un sertar,

În care sta de veghe cuminte,

Şi-aştepta

O zi să-mi mai aduc aminte şi de ea!...

Dar ce păcat

Că regăsirea ei m-a-ndurerat...

Şi-n loc s-o mai sărut -

🤬 aş fi vrut -

Am început să plâng cu-adevărat!...

Necunoscuta care se vindea

De data asta, nu mai era Ea -

Era doar vechea ei forografie,

Pe care mi-o dăduse numai mie!...

Şi-acum,

Cred c-aţi ghicit cine era

Necunoscuta care se vindea...

Era chiar tinereţea mea!...


https://youtu.be/oNjQXmoxiQ8

Frumoaso,

ţi-s ochii-aşa de negri încât seara

când stau culcat cu capu-n poala ta

îmi pare

că ochii tăi, adânci, sunt izvorul

din care tainic curge noaptea peste văi

şi peste munţi şi peste seşuri

acoperind pământul

c-o mare de-ntuneric.

Aşa-s de negri ochii tăi,

lumina mea.

Neguri albe, strălucite
Naşte luna argintie,
Ea le scoate peste ape,
Le întinde pe câmpie;

S-adun flori în şezătoare
De painjen tort să rumpă,
Şi anină-n haina nopţii
Boabe mari de piatră scumpă.

Lângă lac, pe care norii
Au urzit o umbră fină,
Ruptă de mişcări de valuri
Ca de bulgări de lumină.

Dându-şi trestia-ntr-o parte,
Stă copila lin plecată,
Trandafiri aruncă roşii
Peste unda fermecată.

Ca să vad-un chip, se uită
aleargă apa-n cercuri,
Căci vrăjit de mult e lacul
De-un cuvânt al sfintei Miercuri;

Ca să iasă chipu-n faţă,
Trandafiri aruncă tineri,
Căci vrăjiţi sunt trandafirii
De-un cuvânt al sfintei Vineri.

Ea se uită… Păru-i galben,
Faţa ei lucesc în lună,
Iar în ochii ei albaştri
Toate basmele s-adună.

Zâne din păduri fermecate

Din munţi coboară pe cărări înguste

zâne din păduri fermecate

ce nu se mai ascund vederii

şi îi iubesc pe oameni.

Am pornit să le întâlnesc fără reticenţe,

frumosul capătă contur şi formă

în fiecare femeie 

cu pieptul înflorit în lumină.

În amiaza mea se înalţă cântări,

mă regăsesc în sunete sculptate

pe chipul tău de zăpadă

şi mă îndrăgostesc.
https://youtu.be/1z8zZBBkIRw

Ne-ntâlnirăm azi în cale, 

Eu, cu gândurile mele, 

Tu, cu valurile tale. 

Prinşi de-o tainică chemare, 

Ne privim acum în faţă, 

Tu, eterna vremii doamnă, 

Eu, un strop răzleţ de viaţă. 

🤬 te văd, din clipă-n clipă, 

Mintea-mi zgribură şi cade, 

Simt moşia ta 🤬 creşte

Şi hotarul meu 🤬 scade. 

Ţi-ai pornit nemărginirea

Să mă-nfrunte, să mă frângă... 

Râd talazurile tale

De luntriţa mea nătângă. 

Tu mă birui, fără luptă, 

Pururi neînvinsă mare, 

Ochii călători pe ape

Tremură şi-ţi cer iertare... 

Spre adâncurile albe

Îmi îndrept umila rugă! 

Mă primeşte-ntotdeauna

Ucenic să-ţi fiu, şi slugă. 

Lasă-mă uitat la malu-ţi... 

Să mă uit aşa departe:

Din întinderea albastră

Voi citi ca dintr-o carte...