Duță Corina era și ea o adeptă a acestui sport ”extrem” de iarnăla condițiile din București: datul cu sania. Noi două, iubitoare de iarnă, mereu ne luăm la întrecere și miza era una imensă, care câștiga o întrecere cu sania primea statutul temporal de ”Cea mai bună la sanie”.

În fiecare an, ceream de Crăciun o nouă sanie, una mai rapidă, deși știam prea bine că Moș Gerilă nu își prea permitea să facă asta, mai ales că nu fusesem niciodată în totalitate cuminte. Dar cred că, în anul acela, Moșul a plusat, de dragul lui Anton care era mereu foaaaarte cuminte și înțelept. În sfârșit, aveam cu ce să concurez la întrecerile cu sania pentru a-mi ajunge și eu măcar o dată la statutul de învingătoare...

Așa că, de 26 decembrie, după ce mai trecuse puțin din nebunia Crăciunului (însă urma cea a Anului Nou!), m-am gândit să ies de pe Calea Moșilor cu Duță Corina pentru niște noi provocări cu sania.

-Ești gata să vezi cum zboară noua mea sanie? zic eu nerăbdătoare să testez cadoul proaspăt primit în dimineața de Crăciun.

-E, na! exclamă provocată Corina. Vezi că deși nu e tocmai nouă, sania mea este una puternică și de tradiție, a fost încercată de multe greutăți. Am lista întreagă a tuturor competițiilor la care a participat, toate notate în jurnal! Și numărul competițiilor e aproape egal cu numărul victoriilor, zise ea dîndu-și energic fularul pe spate.

Mi-am apucat banala sanie de coarne, cea fără atâtea victorii notate și am pornit pe Calea Moșilor spre magazinul Bucur Obor, în spatele căruia se adunau mereu mormane de zăpadă. și ne ducem la niște mormane de zăpadă de lângă trotuare. Este un loc perfect pentru a concura cu niște sănii. Deși zăpada nu e la fel de curată ca la munte, încercăm să ne mulțumim cu avem aici în București…

Toată ziua ne-am întrecut! A fost o zi plină de succes pentru mine și…cam dezamăgitoare pentru Duță Corina, care nu și-a planificat din vreme acest insucces și, cu greu, mi-a cedat titlul de ,,Cea mai bună la sanie’’. Cu siguranță ea este foarte dornică de revanșă pentru următoarele zile din vacanța de iarnă, însă nu am s-o las nici moartă să câștige!

Citind textul dat, am avut nenumărate amintiri cu întâmplări petrecute pe timpul vacanței de iarnă. Pot spune că mă regăsesc mult în întâmplările din textul dat, cât și în personajul Adina.

Iarna trecută, mai precis prin apropierea sărbătorilor, am mers cu familia la Râșnov, timp de o săptămână. A fost o alegere pe repede-înainte, căci mama primise vouchere de vacanță care trebuiau folosite, altfel expirau la anul.

Tata, respectând tradiția anuală de a rezerva cele mai neprielnice cabane, a condus prin nenumărate noroaie și drumuri neasfaltate, spre o pensiune pricăjită, din apropierea unei păduri. 

-Doamne, Marius! se vaită mama. Alt loc nu ai mai găsit? De umblată, nu-s așa neumblată, și acum te-ai găsit tu mă plimbi prin toate potecile posibile!

Mama, ca de obicei, era bosumflată în mod remarcabil, iar chipul tatei arăta ca regreta decizia făcută.

Eu știam că nu contează aspectul pensiunii, căci noi oricum vom cutreiera Râșnovul de-a lungul acestei șederi.

Poate de data asta m-am înșelat. Deloc surprinsă, dar puțin dezamăgită, am sesizat ca vom împărți casa cu încă o altă familie, plus gazda! 

-Chiar nu am parte de intimitate nici în vârful munților, mă plâng, străpunzându-l pe tata cu privirea.

La fel ca în textul Adinei, baia era mereu ocupată. Nu de o persoană anume, însă aveam norocul chior ca de fiecare data când mă încercau nevoile naturale, ușa era încuiată.

Într-o dumineață, în timp mama, tata și sora luau micul dejun la masa de plastic verzuliu din curte, eu am rămas singură în cameră. Ei, ca orice om am și eu mofturile mele, de aceea am refuzat deplin să mănânc ce cumpăraseră ei de la Kaufland. Plictisită până peste cap, și luând decizii necugetate, am tras draperia, pentru a vedea ce fac ai mei pe geam.

Înainte, fusesem avertizată că acea perdea este instabilă, și că, nici în ruptul capului, să nu o trag. Uitând complet de acea avertizare- căci curiozitatea și viermele invidiei din mine voia să vadă ce distracție își permit cei de-afară fără prețioasa mea persoană - m-am trezit cu perdeaua căzută peste televizor, cu tot cu bara de susținere, de parcă tocmai se lăsase cortina după spectacolul văităturilor. 

Simțind cum mă cuprinde panica, căutam în disperare o soluție. Se pare că îmi funcționează mintea sub presiune. M-am aruncat în pat și m-am făcut că dorm, până au venit ai mei să mă trezească pentru a pleca acasă.

Noroc ca am făcut boacăna aceea în ultima zi, nu cred că ne-ar fi convenit să căutăm cazare în mijlocul iernii pe alte drumuri neasfaltate, cu noroaie și turiști îmbufnați ca după cele mai recente ”manuale” din domeniu. Pot spune că până la urmă, am avut noroc.

Într-adevar, eu și Adina ne asemănăm și la boacănele făcute, și la experiențele cu gazda…

Vacanța de iarnă descrisă de Adina Popescu este spre deosebire de a mea, cu o gazdă dificilă și un temperament complicat: “-Vă rog, lăsați sania afară, în curte…și nu intrați incaltati cu cizmele ca faceți aparaie prin casa!”;

Acțiunea se desfășoară în perioada revoluției și nu permite lucruri de calitate: “I-a uite domle! Se miră el. S-a rupt coltarul! Mama lor de comuniști nenorociți…un lucru ca lumea nu sunt în stare să facă! Au făcut un coltar cu defect ca să-mi omoare copilul pe munte.”

Cazarile pentru vacante le fac de cele mai multe ori de pe site-ul Booking, spre deosebire de Adina care a fost trimisă la recomandarea doamnei Roșca la casa de peste drum, la Doamna Spurcaciu.

Ambele vacanțe sunt pline de peripeții: ”...rastoarnă sania, mă trezesc proiectată într-un copăcel, apoi pe burtă, mușc din zapadă, mă uit la omul furios dinaintea mea și încep să plâng”;

Comportamentul meu este asemanator cu cel al Adinei, deoarece dacă m-am aflat într-un pericol și mergeam apoi la o băcănie sau un magazin, și văd ceva apetisant, imediat fac orice ca să mă bucur de el: “Însă Anton nu poate să-mi refuze nimic după ce era să cad în prăpastie și să mor”. 

 

În fiecare an când merg la munte, iarna, trebuie să merg și pe pârtie. Mă dau cu sania de fiecare dată, nu sunt așa pricepută, însă încerc să mă descurc, încât să nu cumva să cad în prăpastie. 

Vacanțele mele seamănă destul de mult cu cea descrisă de Adina Popescu, în special pe pârtie, când mă dau cu sania, unde sunt cam neîndemânatică, ba chiar și alunec pe pârtie. 

Îmi amintesc o dată, anul trecut, era foarte frumos pe pârtie, ba chiar mă dădusem cu sania fără să pățesc nimic, însă când să plec de pe pârtie, ceva neașteptat mi s-a întâmplat. Eram pe pârtie, îmi luasem ciocolata caldă de la o căsuță de sus, alunecam foarte rău pe gheață, așa că aveam grijă să nu cumva să alunec, să mă lovesc și să cadă și toată ciocolata pe mine. Mergeam foarte încet, însă parcă drumul era tot mai lung și mai alunecos. Mai aveam foarte puțin și ajungeam jos, însă am dat de o parte a pârtiei fooooarte alunecoasă, într-o fracțiune de secundă, am căzut direct în bot și am vărsat și toată ciocolata mea. Eram toată plină de ciocolată fierbinte (noroc că nu pătrundea prin straturile dese de haine cu care mă pusese mama să mă acopăr!)și... bine că nu m-am lovit! Pericol mare ce a fost, ba chiar puteam sa pățesc ceva mult mai grav. 

Pe de o parte, în anumite lucruri, vacanțele mele se îndepărtează destul de cea descrisă de Adina Popescu: am ajuns la o gazdă foarte primitoare, cum nu ne așteptam, camerele erau foarte spațioase și diferite de ce văzusem până la momentul respectiv, dimineața mâncam cereale cu lapte, ori clătite sau omletă, primeam ceai fierbinte în fiecare dimineață. Nu eram chiar așa de năzdravănă și, cu siguranță, am avut grijă să nu sparg nimic. 

Mă bucur că nu am dat de nimeni furios pe acolo, că altfel nu aveam cum să plec și să nu pățesc ceva la cât sunt eu de aiurită câteodată... 

A fost tare frumos în acea vacanță, iar, în afară de ciocolata mea caldă, pe care nu am reușit să o beau pe pârtie - aș vrea să se mai repete experiența.