Sculaţi, gazde, nu dormiţi,
Vremea e să vă treziţi.
Casa să vi-o aranjaţi,
Flori de măr,
Şi masa s-o încărcaţi
Flori de măr,

Ca umblăm şi colindăm
La mulţi ani să vă urăm,
Să traiti, să-ntineriţi,
Flori de măr,
Pentru mulţi ani fericiţi,
Flori de măr,

Şi la anul vom veni,
Numai dacă ni-ţi pofti.
Şi mai multe vom ura,
Flori de măr,
Un cocuţ dacă ni-ţi da,
Flori de măr,

Cercetatorii au constatat ca persoanele care consuma frecvent mere sunt mult mai sanatoase decat cele care o fac numai din cand in cand. Mineralele secundare, ca polifenolii si catechine, sunt responsabile pentru o mai buna stare de sanatate. Peste 30 de vitamine si alte elemente, o cantitate destul de mare de calciu, minerale importante ca magneziu, fosfor, fier se regasesc in si sub coaja marului. Vitamina A, C, E si B intaresc sistemul imunitar, elimina celulele periculoase si ne redausanatatea de care avem nevoie. Mixtura de minerale ne da o cantitate mare de energie si ajuta la refacerea celulelor din intreg organismul. Merele mai contin pectina si celuloza, care ne ajuta sa avem o digestie mai buna. Acest lucru aduce un mare beneficiu pielii noastre, care devine astfel mai fina si mai curata. Un alt mare beneficiu este continutul mare de apa de pana la 85%. Astfel, asigura organismului umiditate si mentine celulele in forma.

 Cea mai simplă reţetă de plăcintă cu mere

Pentru aluat
2 ouă
250 g făină
2 linguri de zahăr pudră
1 vârf de cuţit de bicarbonat de sodiu alimentar
1 praf de sare
1 pachet de brânză de vaci
2 linguri de unt topit

Pentru umplutură
500 g mere
1 praf de scorţişoară
1 mână de stafide
3-4 linguri de zahăr pudră
1 ou bătut pentru uns plăcinta
Pentru decor
zahăr pudră

Pui într-un bol mare brânza de vaci bine scursă şi o amesteci. Adaugi ouăle unul câte unul, amestecând continuu. Pui făina în ploaie, frămânţi, adaugi bicarbonatul, zahărul pudră şi praful de sare. Frămânţi până obţii un aluat elastic. Pui făină pe o planşetă şi întinzi o foaie.
Cureţi merele de coajă, de căsuţa cu seminţe şi le tai feliuţe.
Pui o hârtie de copt într-o tavă de aragaz şi aşezi foaia de plăcintă. Aranjezi feliuţele de mere, adaugi stafidele, zahărul şi scorţişoara. Ungi, cu ajutorul unei pensule, foaia de plăcintă cu untul topit şi rulezi.
Ungi plăcinta cu un ou bătut şi dai la cuptorul încins. O ţii până se rumeneşte, apoi o scoţi şi presari zahăr pudră. O tai numai după ce se răcoreşte puţin.

1. O persoană consumă în medie într-un an, 65 de mere.

2. Arheologii au descoperit dovezi care atestă faptul că oamenii ar fi mâncat mere încă din anul 6500 î.Hr.

3. Primele fructe dintr-un măr apar după 4-5 ani, de la la plantarea acestuia.

4. Originea merelor este din Asia Centrală.

5. Un măr conține în jur de 10 semințe.

6. Există peste 8000 de soiuri diferite de mere în întreaga lume.

7. Mărul face parte din familia trandafirului.

8. Merii pot trăi până  la 100 de ani.

9. Recordul celui mai mare măr cules vreodată este de 1,5 kg.

10. Cel mai răspândit măr din țara noastră este Jonattan-ul, acesta fiind originar din S.U.A. 

Multă apă a curs pe firul râurilor de când stăpânea, într-o ţară întinsă şi bogată, un împărat viteaz ca nimeni altul. De când Măria Sa apucase sceptrul împărătesc, ţării îi pria cum nu se putea mai bine, întrucât craiul era un om harnic şi gospodar, priceput în a oferi supuşilor pilde nepreţuite de cinste şi omenie. În fiece toamnă se strângeau roade aşa de bogate, încât pereţii hambarelor, altminteri destul de încăpătoare, erau gata să se prăbuşească. Despre bogăţia oamenilor, ce să mai spunem? Pungile de la chimir erau tot timpul doldora de galbeni strălucitori, iar visteria nu fusese nicicând aşa de încărcată.

Toate bune, însă aceste bunătăţi atrăseseră vecinii cei hrăpăreţi, precum ademeneşte fagurele cel dulce ursul din pădure. Val după val, s-au abătut vrăjmaşii asupra ţării, întocmai ca lăcustele cele pustiitoare. O vreme, mâna puternică a împăratului apucă sabia cu folos şi îi izgoni dincolo de hotar, însă, cu trecerea anilor, prigoana deveni tot mai nesuferită. Nu mai era an lăsat de la Dumnezeu fără pagubă şi distrugere. Focul şi sabia duşmanului risipeau până şi aşezările cele mai bogate în suflete, iar pofta cea nemăsurată lăsa câmpurile fără un bob.

 Dacă văzu craiul că i se duce pe apa sâmbetei strânsoarea de o viaţă, puse trâmbiţele să vestească în toate părţile ridicarea la oaste. De la munte şi până la câmpie, cuvântul se duse mai repede ca vântul şi, numaidecât, oştenii măriei sale prinseră a se strânge pâlcuri, pâlcuri.

Cu gândul la apropiatul război, împăratul ţinu sfat cu căpeteniile sale, apoi merse la culcare. Peste noapte avu un vis. Se făcea că undeva, la marginea ţării, trăia un bătrân, cunoscător al tuturor tainelor. Îl întrebase care avea să fie soarta bătăliei, dar visul i se curmase înainte să primească răspunsul aşteptat.

Cum se lumină de ziuă, îl chemă pe cel mai vârstnic sfătuitor şi îl întrebă:

–Adevărat este că la marginea împărăţiei se află un om cunoscător al tainelor viitoare?

– De auzit, am auzit şi eu prealuminate că ar trăi pe lume un asemenea moşneag. Cei care l-au cunoscut spun că puterea îi stă într-un măr cu poame fermecate. Mai multe nu mă întreba, pentru că nu ştiu nici eu!

– Trimite neîntârziat oameni ca să găsească locuinţa bătrânului! Poftesc să îl văd înainte să purced la luptă.

Slujbaşii împărăteşti plecară în toate părţile şi, nu peste multă vreme, veniră cu vestea cea bună. Coliba moşneagului fusese descoperită.

Craiul încălecă un cal sprinten şi puternic, se înconjură de o ceată de voinici şi pe-aici ţi-e drumul!

Merse ce merse până când, iată, i se arătă înainte coliba omului pe care îl visase. Intră în ograda în care creştea un măr cu fructe roşii şi mari cât un pumn de voinic.

– Bine te-am găsit sănătos, uncheşule! zise el gazdei. Purced la o bătălie cum n-am mai avut alta în timpul îndelungatei mele domnii şi poftesc să aflu ce sorţi de izbândă am.

– Măria Ta, mărul pe care îl vezi îţi va răspunde la toate întrebările pe care i le vei pune. Dacă va trebui să zică ,,nu”, atunci se va prăvăli de îndată un măr la picioarele înălţimii tale, iar dacă răspunsul va fi ,,da”, atunci, de bună seamă, merele vor rămâne mai departe acolo unde sunt.

– Dacă este aşa, atunci întreb: oastea mea este mai numeroasă decât a vrăjmaşului?

Ca răspuns, un măr dintre cele mai mari se rupse de la locul său şi se rostogoli la picioarele împăratului. Craiul se încruntă şi puse cea de-a doua întrebare:

– Prin urmare, socoţi că nu am sorţi de izbândă?

De data aceasta, nici un măr nu se clinti. Împăratul, descumpănit, stătu vreme îndelungată pe gânduri şi, într-un târziu, îl întrebă din nou pe bătrân:

– Tu, care desluşeşti mai bine ca nimeni altul graiul acestui măr, crezi că este sortit ca biata noastră ţară să sfârşească sub talpa vrăjmaşului?

În loc de răspuns, omul luă de jos mărul ce căzuse la prima întrebare, îl aşeză în lumina soarelui şi îl privi preţ de câteva clipe.

– Luminăţia Ta, mărul spune că ar mai fi, totuşi, o cale pentru a ieşi la liman.

Moşneagul se apropie de împărat şi îi şopti la ureche ceea ce trebuia întreprins ca ţara să fie mântuită. Mulţumit, craiul îşi luă ziua bună de la moşul cel cumsecade şi de la mărul său, care nu avea egal în întreaga lume, şi părăsi bătătura sărăcăcioasă. De-acuma era încrezător în steaua lui şi a ţării.

Ajuns la palat, îi adună pe cei mai destoinici căpitani şi le spuse:

– Să mergeţi degrabă către hotarul unde s-au adunat vrăjmaşii şi să pustiiţi toate drumurile înaintea lor, afară de unul singur. De-a lungul acestuia să lăsaţi la tot pasul coşuri cu grâne, buţi pline cu vinul cel mai gustos, precum şi animalele cele mai grase.

Zis şi făcut. Pustiiră toate drumurile, afară de unul singur, apoi îi ademeniră pe vrăjmaşi cu cele mai plăcute bunătăţi.

Acum, bieţii de ei ce să facă? S-au aşezat temeinic pe drumeagul ales de împărat şi îşi rânduiră socotelile aşa: o zi mergeau, iar a doua zi băteau pasul pe loc, ca să se înfrupte din ce găsiseră în ajun. Şi o ţinură tot aşa, uitând şi de luptă şi de tot, până ce ajunseră într-un loc unde, de-o parte şi de alta a drumului, se aflau două stânci uriaşe, atât de apropiate una de cealaltă încât cu mare sforţare putea trece un om. Stând şi chibzuind, căpetenia lor zise:

– Fraţilor, se pare că n-avem de ales. Înapoi nu putem merge pentru că nu mai avem merinde, aşa că subţiaţi-vă cum puteţi pântecele îndestulate şi să ne vedem sănătoşi dincolo!

Uşor de spus, greu de făcut! Oare cum vă închipuiţi că puteau încăpea printre stânci, după ce se omeniseră fără nici o chibzuinţă, atâta timp? Să-i fi văzut cum se chinuiau sărmanii, cum îşi trăgeau burta, cum şi-o îndesau cu mâna! După un chin de vreo câteva ceasuri, abia dacă trecuse jumătate din puzderia de ostaşi.

Vrând-nevrând, împăratul venit din ţara învecinată se mulţumi să meargă mai departe cu jumătate din numeroasa lui oştire, uitându-se cu durere cum cei mai vânjoşi oameni ai săi erau nevoiţi să facă drumul întors.

Auzind de la iscoade ce se întâmplase, împăratul cel bătrân gândi: ,,Straşnice mere are şi uncheşul acela! Până acum totul a fost aidoma celor spuse de el!”.

După ce trecură cu chiu, cu vai printre stâncile ascuţite, vrăjmaşii se aşezară temeinic la drum. De acum, nu mai aveau decât o singură năzuinţă: să dea piept cât mai repede cu oastea localnicilor şi să plece pe la casele lor.

Drumul trecea acum printr-o zonă stearpă, aşa încât, nu peste multă vreme, foamea începu să-şi arate colţii. Cetele, risipite care încotro după merinde, nu se mai întorceau, iar capătul drumului părea că se află dincolo de hotarul pământesc.

Au mers aşa, cine mai ştie cât amar de vreme, până ce au ajuns, într-o seară, pe malul unei ape curgătoare. Au înnoptat lângă malul cel prăpăstios, iar a doua zi, când s-au trezit, ce să vezi? Dincolo de apă se întindea o pădure întunecată şi atât de înaltă, încât parcă întuneca şi cerul. Din timp în timp se dezlănţuiau nişte vuiete înspăimântătoare, ce păreau a se naşte dintre copacii de peste apă.

Auzind una ca asta, mulţi dintre ostaşii vrăjmaşi îşi luară picioarele la spinare, fugind pe capete înapoi, căci acolo strălucea un soare prietenos şi domnea o linişte ademenitoare.

Împăratul lor, deşi avea şi el inima cât un purice, trecu apa însoţit de cei mai curajoşi şi, odată ajunşi pe celălalt mal, se afundară în codrul necunoscut.

Când ajunseră prin mijlocul pădurii, vuietele care conteniseră pentru un timp, se dezlănţuiră, parcă şi mai fioroase. Înspăimântaţi, bieţii oameni se uitară pretutindeni, dar în zadar. Nu se vedea nimeni, dar vuietele se auzeau aproape, tot mai aproape. Când groaza pusese cu desăvârşire stăpânire până şi pe cei mai curajoşi, iată că, din spatele copacilor cei mai groşi, îşi făcură apariţia oştenii măriei-sale, împăratul cel bătrân.

– Dacă nu vă tremură prea tare mâna de spaimă, atunci apucaţi săbiile şi apăraţi-vă ca nişte bărbaţi! le zise însuşi craiul.

Vrăjmaşii îşi mai veniră în fire, văzând că nu au de-a face cu duhuri necurate ci cu oameni în carne şi oase ca şi ei dar ce folos, pentru că acum, după toate încercările, rămăseseră aşa de puţini…

Nu este nevoie, cititorule, să îți spun că izbânda a fost de partea împăratului și că victoria a fost atât de răsunătoare, încât 99 de ani de atunci înainte s-a tot povestit despre ea pe la toate curțile împărătești. Nu aș băga mâna în foc că și astăzi mai sunt bătrâni care povestesc despre  acea neobișnuită luptă.

Şi uite aşa, graţie mărului cu poame fermecate, reuşi Măria Sa să redea supuşilor liniştea îndelung aşteptată.

Din volumul ”Basme”, Ed. Zorio

de Aurora Georgescu

 
Intr-un coş, mai multe fructe,
Spuneau vrute şi nevrute.
Fiecare povestea
Intâmplări din viaţa sa.
 
Zice mărul Ionathan:
-Mie-mi trebuie un AN
Să ajung aşa frumos
Mare, roşu şi gustos:
 
-PRIMÂVARA, sunt o floare
Albă şi mirositoare. 
-VARA mângâiat de soare
Cresc din ce în ce mai mare.
-TOAMNA mă roşesc  mai bine
Şi pot hrăni pe oricine.
Sunt cules şi aşezat
In cămară la păstrat.
-IARNA plin de vitamine,
Fac copiilor mult bine
Şi pe toţi ce-mi sunt amici
Îi fac din pitici , voinici !

    Ionel, mirat, priveşte:

   Jos, sub pom, un măr porne
 Şi aleargă pe cărare

     Parcă ar avea picioare.

 

      Cum să meargă, măi nepoate,

        Mărul singur? Nu se poate.

        Ia priveşte-atent aici:

          Măru-i dus de un arici.