Grupurile sunt formațiuni sociale în care indivizii interacționează direct, pe baza unor reguli acceptate și se recunosc ca membri ai unei entități distincte, într-un anumit moment și loc.

Colectivitățile au principii și norme comune, dar nu presupun interacțiuni directe între membri (e.g. cazul etniilor, credincioșii unui anumit rit).

Organizațiile sunt formațiuni deliberat constituite în vederea atingerii unui anumit scop, prin folosirea excesivă a unor strategii de decizie și control.

Calitativ, grupurile se diferențiază prin numărul membrilor care le compun și prin tipurile de interacțiuni dezvoltate între aceștia.

Astfel, există: grupuri primare (microgrupuri cu un nr relativ mic de membri), grupuri secundare (formate din mai multe grupuri primare) și grupuri terțiare (mulțimile).

Caracteristicile microgrupurilor:

1. număr redus de membri (limita superioară 20-30 membri)

2. relații afective intime și nemijlocite, sub formă de simpatie, antipatie, indiferență sociometrică

3. o strânsă interdependență a membrilor, având la bază sentimentul coeziunii de grup și solidarității

4. diferențierea rolurilor între membrii grupului

5. existența unor scopuri și valori comune.

   
   

   
   

Modelul organic: grupul e văzut ca un organism biologic, care parcurge mai multe faze: formare, creștere, maturizare, dezintegrare. Grupul e orientat atât spre interior cât și spre exterior, având scopuri atât de autorealizare cât și de autoconservare. Mai complex decât cel cvasimecanic, permite înțelegerea factorilor care determină schimbarea și dezvoltarea grupului înțeles ca sistem natural.

Modelul conflictual: grupul e privit ca un sistem în care coordonarea părților implică o limitare reciprocă a gradelor de libertate, fapt ce determină apariția unor conflicte. Experiența esențială a grupului este conflictul iar răspunsul la acesta determină o nouă stare a sistemului.

Modelul „de echilibru”: grupul e privit ca un sistem aflat în echilibru, orice factor perturbator, intern sau extern, va fi contracarat de forțe opuse care vor asigura astfel menținerea stării anterioare perturbării. Aplicarea lui se dovedește utilă numai pentru anumite subsisteme funcționale și numai pe perioade limitate.

Modelul psihanalitic: pune accentul pe relațiile afective dintre membrii grupului, interpretate din perspectivă psihanalitică: identificare, sublimare, refulare, transfer, complexul Oedip etc.

Modelul interacționist: apare în lucrările lui Bales; se orientează spre aspectele descriptive și empirice ale proceselor care au loc în cadrul grupului social.

Modelul structural-funcțional: microgrupul este văzut ca un sistem cu granițe bine definite, care urmărește atingerea unui scop a cărui supraviețuire are un caracter problematic, de aceea trebuie să acționeze în raport cu cerințele de schimbare.

Modelul creșterii cibernetice: concepe grupurile ca sisteme de prelucrare a informațiilor, cu posibilitate de autoreglare și autodezvoltare.

1. tipul grupului (modul de formare, nr de membri, relațiile dintre aceștia, natura activității desfășurate etc)

2. mărimea (nr de membri care compun grupul)

3. compoziția (caracteristici psihosociale ale membrilor: vârstă, sex, etnie, nivel de instrucție etc)

4. structura (modul de configurare a relațiilor interpersonale dintre membri (relații socioafective, de comunicare, influență, coordonare etc)

5. sarcina grupului: obiectivul care trebuie realizat în urma acțiunii comune a membrilor

6. coeziunea (ansamblul forțelor care mențin unitatea grupului și circumscrierea limitelor sale)

7. nivelul de integrare (gradul de maturizare a relațiilor psihosociale din cadrul grupului, a gradului elaborării normelor și valorilor comune, măsura identificării membrilor cu grupul și a participării la diferite aspecte ale vieții colective)

8. vechimea grupului (timpul scurs din momentul constituirii sale)

9. eficiența (parametrii calitativi și cantitativi de realizare a sarcinii, dar și pe cei care se referă la menținerea grupului și satisfacerea trebuințelor membrilor săi).

1. Structura socioafectivă (procese preferențiale)

2. Structura comunicației (procese de comunicație)

3. Structura puterii (procese de influență)

4. Structura activității (procese de realizare a sarcinii)

5. Structura motivațional-atitudinală

6. Structura participativ-axiologică

   
   

Structura socioafectivă constă în modul de configurare a relațiilor preferențiale dintre membri, de forma atracției, respingerii sau indiferenței.

Forme de manifestare

1. În plan intragrupal, procesele afective se pot regăsi sub forma relațiilor preferențiale interpersonale și a trăirilor afective față de grup ca întreg.

2. În plan extragrupal, procesele afective se structurează atât în raport cu alte grupuri cu care se află în raport de conexitate cât și în raport cu mediul social în care își desfășoară activitatea (organizații, instituții, condiții sociale generale).

1. direcție: comunicare orizontală (membri aflați la același nivel al structurii) și comunicare verticală (membri aflați pe paliere diferite)

2. modul de implicare a participanților în actul comunicării: unilaterală (se desfășoară unilateral între sursă și receptor) sau bilaterală (rolurile de emițător și receptor sunt îndeplinite succesiv)

3. obiectivele propuse și modul de utilizare a informației: instrumentală (informația transmisă e destinată desfășurării și coordonării activității de grup) sau de consum (nu există o finalitate explicită, ci doar o comunicare interpersonală spontană).

4. numărul persoanelor implicate: biunivocă (între 2 membri) sau multivocă (între mai mulți membri)

5. modalitatea folosită pentru codificarea și transmiterea informației: verbală (scrisă/orală), nonverbală (semne, gesturi, posturi etc).

   
   

Poate avea caracter temporar sau permanent, formal sau informal, activ sau latent.

Indicatorii care influențează comunicarea:

1. Distanța (d)= numărul de verigi pe care informația trebuie să le parcurgă pt a ajunge de la un membru (sursă) la alt membru (destinatar). Pt calcularea distanței totale, se însumează valoarea distanțelor pt fiecare membru al grupului.

2. Centralitatea (C)= raportul dintre distanța totală (D) și distanța individuală (d), valoarea normalizată prin raportare la numărul de membri ai grupului.

3. Gradul de conexitate (G)= numărul minim de verigi a căror eliminare duce la întreruperea/fragmentarea rețelei de comunicație.

4. Gradul de completitudine (Gs)= raportul dintre numărul real de conexiuni între membrul unui grup și numărul maxim posibil.

5. 
   

Structura autorității formale corespunde organigramei instituției căreia îi corespunde grupul. Trebuie făcută distincția dintre putere și autoritate. Putere= accesul unei persoane asupra mijloacelor de control și determinare a comportamentului celor din subordine. Autoritate= recunoașterea ascendenței unei persoane datorată calităților personale.

Raportul dintre structurile formale și informale: convergență, divergență, complementaritate, competiție, conflict.

Factori psihosociali care determină gradul de autoritate al unui membru:

1. statutul sociometric: raportul dintre alegerile și respingerile socioafective în cadrul grupului.

2. competența profesională: capacitatea de rezolvare a problemelor tehnice.

3. poziția formală în cadrul grupului: statutul ocupat în organigrama instituției sau organizației căreia îi aparține.

4. statutul sociometric extragrupal: statutul ocupat în mediul social căreia îi aparține.

5. nivelul de cultură generală.

6. accesul la informație, inițiativa și capacitatea de asumare a riscului.

Structura sarcinii: totalitatea relațiilor funcționale dintre membrii grupului, impuse de desfășurarea optimă a activității de realizare a obiectivului propus.

Tipul sarcinii, gradul de structurare și modul de conexare la sarcinile altor grupuri sunt principalii factori care vor regla interacțiunile de bază ale membrilor grupului.