După ce-și vinde restul de marfă negustorului evreu David, Vitoria pornește în zorii zilei de 10 martie, împreună cu Gheorghiță, pe drumul parcurs de Nechifor Lipan până la Dorna. Ei urmează cursul Bistriței, trecând prin Bicaz, Călugăreni (unde se despart de David), Farcașa, Borca, Broșteni și Crucea și întrebând peste tot dacă oierul dispărut a trecut pe acolo. În cele din urmă, Vitoria ajunge la Vatra Dornei, unde află din registrele de vânzări că Nechifor cumpărase 300 de oi, învoindu-se apoi să vândă 100 de oi către doi gospodari munteni necunoscuți. Turmele de oi au fost trimise pe valea pârâului Neagra Șarului către popasul de iarnă de la Ștefănești (de la apa Prutului), iar cei trei tovarăși au pornit pe urmele lor.

Vitoria și Gheorghiță pornesc pe valea Negrei pe urmele turmelor de oi, trecând prin Șaru Dornei, Păltiniș, Dârmoxa, Broșteni, Borca și Sabasa și traversând apoi Pasul Stânișoara (pe Drumul Talienilor) până în Suha (localitate înglobată astăzi în satul Mălini). Ajunsă la Suha, Vitoria află de la crâșmarul Iorgu Vasiliu și de la soția lui, Maria, că au trecut acolo prin toamnă numai doi oieri și nu trei. Cei doi oieri, Calistrat Bogza și Ilie Cuțui, locuiau în valea Doi Meri și păreau că s-au îmbogățit brusc în ultima vreme, iar nevestele lor deveniseră fudule și începuseră să facă risipă. Chemați la primărie și întrebați, Bogza și Cuțui afirmă că au cumpărat toate oile lui Lipan și s-au despărțit de acesta la Crucea Talienilor, Nechifor întorcându-se înspre casa lui. După ce se sfătuiește cu Vitoria, crâșmărița Maria lansează un zvon în Suha că vânzarea oilor către cei doi gospodari este discutabilă, deoarece s-ar fi făcut fără martori și fără semnarea vreunui document doveditor.

Ageră la minte, Vitoria trage concluzia că uciderea lui Nechifor Lipan a avut loc între Suha și Sabasa și traversează înapoi Pasul Stânișoara. Ea îl găsește în curtea unui gospodar din Sabasa pe Lupu, câinele credincios al soțului ei. Animalul le semnalează râpa unde zăceau osemintele lui Nechifor Lipan, alături de cele ale calului său. Craniul mortului era spart de o lovitură de baltag, dovedind că moartea oierului fusese una violentă. Chemate la fața locului, autoritățile îi cercetează pe Bogza și pe Cuțui, care continuă să susțină că ei se despărțiseră de Lipan după ce-i plătiseră toți banii.

Vitoria organizează un praznic mare la Sabasa cu ocazia înmormântării oaselor lui Lipan, invitându-i pe subprefect și pe cei doi gospodari din Suha. Femeia îl acuză pe Calistrat Bogza că i-ar fi lovit soțul pe la spate cu baltagul pentru a-i lua oile, în timp ce Cuțui stătea de pază ca să nu fie surprinși de vreun drumeț. Furios, gospodarul îi dă pe toți la o parte și iese din casă, unde îl atacă pe Gheorghiță. Flăcăul se apără și-l lovește pe Bogza în frunte cu muchea baltagului, iar câinele Lupu îl mușcă de gât pe ucigaș. Ilie Cuțui se predă și confirmă acuzațiile femeii, în timp ce Bogza, grav rănit de mușcătura câinelui, își recunoaște vina și cere să fie iertat.

Vitoria Lipan — soția lui Nechifor Lipan. A născut șapte copii, din care cinci au murit de pojar sau de difterie, rămânând în viață numai doi.[11] Este aprigă și îndârjită.

Gheorghiță Lipan — fiul lui Nechifor și al Vitoriei, ce poartă numele adevărat al tatălui său.

Minodora Lipan — fiica lui Nechifor și a Vitoriei. Este îndrăgostită de Ghiță C. Topor (feciorul dascălului Andrei ce-și făcea serviciul militar la Piatra Neamț). Este trimisă la mănăstirea Văratec pe perioada căutărilor lui Nechifor Lipan.

părintele Daniil (Dănilă) Milieș — preotul din satul Tarcău. Este căsătorit cu preoteasa Aglaia și are șase copii. El tălmăcește sătenilor scrisorile și documentele oficiale și le scrie jalbe și scrisori.

baba Maranda — vrăjitoarea satului Tarcău. Locuiește la marginea satului, lângă cimitir.

Iordan — crâșmarul din satul Tarcău

Mitrea — argatul familiei Lipan. Autorul îl descrie ca fiind un „om fără vârstă, scund și cu ochii șterși”,[12] iar Vitoria îl consideră nepriceput și leneș.

moș Alexa — bătrânul baci al turmelor de oi ale lui Nechifor Lipan. Se află cu oile la pășunat în bălțile Jijiei și Prului.

arhimandritul Visarion — starețul mănăstirii Bistrița

David — negustor evreu, prieten cu Nechifor Lipan. Ține dugheană, crâșmă și han la Călugăreni; el cumpără brânză și piei de miel de la Vitoria și apoi o însoțește o perioadă de drum.

Donea — hangiul de la Bicaz

Anastase Balmez — subprefect al județului Neamț

Spiru Gheorghiu și Iancu Neculau — organizatori de jocuri de noroc ilegale, originari din Galați. Au fost prinși la Farcașa.

moș Pricop — fierar și potcovar din Farcașa, căsătorit cu baba Dochia. Îi invită la masă pe Vitoria și pe Gheorghiță.

Dumitru Macovei și Toma — hangiii de la Șaru Dornei și Sabasa la care se oprește Vitoria pentru a afla pe unde a călătorit Nechifor

Iorgu Vasiliu — hangiul de la Suha

Maria — soția lui Iorgu Vasiliu

Calistrat Bogza — muntean mare și cu buză de iepure din satul Doi Meri, ucigașul lui Nechifor Lipan

Ilie Cuțui — muntean mititel și negricios din Doi Meri, complice la uciderea lui Nechifor Lipan

Ileana — soția lui Calistrat Bogza

Gafița — soția lui Ilie Cuțui

Baltagul este considerat o monografie a satului tradițional românesc deoarece prezintă aspecte ale firii omului de la sat, tradițiile și obiceiurile românești: la botez, nuntă și înmormântare. Datele din roman sunt un prilej pentru autor de a zugrăvi atmosfera epocii și tradițiile populare românești.

Romanul a fost ecranizat într-un film omonim, regizat de Mircea Mureșan după un scenariu propriu.[6] Premiera oficială a filmului a avut loc în octombrie 1969.[7]

publicatã in perioada interbelicã (1930) si este o

capodoperã a prozei românesti, Îndeosebi pentru

concizia, dinamismul si armonia compozitiei.

Ca specie literara, Baltagul este un roman, adica o

specie a genului epic în proza, cu actiune mai

complicata si de mai mare întindere decat a celorlalte

specii epice, desfasurata, de regula, pe mai multe

planuri, cu personaje numeroase, cu caractere

complexe, evidentiate treptat, pe masura ce se

desfasoara actiunea. Romanul ofera o imagine ampla si

profunda asupra vietii, cu o varietate de tipuri umane si

cu puternice conflicte sociale, morale si psihologice.

Fiind o opera epica, Baltagul are narator, actiune si

personaje, prin intermediul carora autorul isi exprima in

mod indirect propriile sale sentimente. Modul de

expunere predominant este naratiunea \mbinata cu

descrierea, cu dialogul si cu monologul interior.

Constructia epica este bazatã pe naratiunea obiectiva

in care comportamentul, sentimentele si gandurile

eroinei sunt prezentate din perspectiva unui povestitor

omniscient. Omniscienta este un tip de perspectiva

narativa in care naratorul are o perceptie ilimitata. El

cunoaste totul despre lumea pe care o prezinta, dar si

despre framantarile interioare ale personajelor acestei

lumi.