Regnul: Animalia

Clasa: Aves

Ordinul: Pelecaniformes 

Familia: Pelecanidae 

Genul: Pelecanus

Specia: Pelecanus crispus 

CARACTERISTICI, COMPORTAMENT, HABITAT

Poate ajunge până la 180 de centimetri de la vârful cozii până la capătul ciocului. Aripile sale întinse măsoară între 310 și 345 de centimetri lungime,  lungimea corpului este de 1,6-1,8 m iar greutatea de 11-13 kg. Pelicanul creț prefera în special zonele cu umezeala ridicată precum deltele, estuarele și lagunele.  Specific acestuia sunt penele ciufulite și încrețite de pe cap și ceafă.
Pelicanul, excelent zburător și bun înotător, are un corp îndesat, un cioc lung, cu o pungă galben-portocalie sub el, ce se poate dilata. Pelicanii nu se pot scufunda, dar pescuiesc împreună, încercuind peștii sau broaștele și aruncându-și simultan capetele în apă cu ciocurile larg deschise, la adâncime mică. Se folosesc atunci de pungile lor ca de o plasă. Se hrănesc mai ales cu pești bolnavi sau izolați în bălți pe cale de desecare, fiind considerați ca adevărați „sanitari piscicoli”.
  În România cuibăreşte în Delta Dunării (534 exemplare) alături de pelicanul comun, dar şi izolat, în colonii mici de câteva zeci de perechi, în zona sudică a Deltei Dunării şi complexul lagunar Razim-Sinoe.  Alături de pelicanul comun reprezintă speciile simbol ale Deltei Dunării.

REPRODUCERE

Se reîntorc din cartierele de iernare mai devreme decât pelicanii comuni, la începutul lui martie. Cuibul este mai elaborat, alcătuit din rizomi de stuf şi alte resturi vegetale. Cuibăritul se desfăşoară în mod similar celeilalte specii, în lunile martie-aprilie. Femela depune 2-4 ouă a căror perioadă de incubaţie durează circa 31 de zile. Puii sunt gata de zbor după 75-85 zile şi ating maturitatea sexuală la 3-4 ani. 

CAUZE ALE DISPARIȚIEI
- ambarcaţiunile cu turişti care vor să o observe cât mai îndeaproape
- gripa aviară 
- distrugerea habitatelor de către om
-  exploatarea comercială (colectarea de plante, vânatul iraţional şi braconajul) 
-  poluarea 
- schimbările climatice globale 
- braconajul

 MĂSURI DE CONSERVARE
Pentru pelicanul creţ a fost elaborat un Plan naţional de Acţiune care reglementează măsurile necesare pentru conservarea speciei (Administraţia Biosferei Delta Dunării împreună cu SOR/BirdLife România). De asemenea, platformele artificiale instalate în complexul lagunar Razim-Sinoe şi-au dovedit eficienţa prin ocuparea lor de către pelicanii creţi.

CURIOZITĂȚI
 

Cerbii masculi încep vânătoarea, în cele mai multe cazuri, la începutul lunii septembrie și încheie sezonul la jumătatea lunii decembrie. În cazul femelelor, vânătoarea începe tot atunci, diferența fiind încheierea prelungită cu 30 de zile.

Perioada în care cerbii se reproduc are începuturile primăvara, încheindu-­se abia în toamnă.

Cel mai mare duşman al cerbului este omul care prin vânat a reuşit sǎ rǎreascǎ specia sau chiar sǎ-o stârpeascǎ. De asemenea, din rândul animalelor sunt: lupul, râsul şi ursul.

CAUZELE DISPARIȚIEI:
-distrugerea habitatelor
- vânarea animalelor pentru  preluarea coarnelor, cărnii  și blănii
- afectarea a unor resurse naturale benefice speciei

MĂSURI DE CONSERVARE:
Parteneri: WWF DCP/ România și NGO RachivEcoTur, Ukraina. Aceștia propun dezvoltarea unor măsuri de gestionare care să contribuie la conservarea cerbului carpatin.

CURIOZITĂȚI:

Cauzele dispariției
O specie endemică aflată în prag de dispariție din cauza agriculturii. Distrugerea habitatului și surselor de mâncare a redus numarul populației de grivan mic la doar 2000 de exemplare.

Cocoşul de munte este o specie caracteristică zonelor de pădure de conifere, dense, înalte şi întunecate, dar care au şi luminişuri deschise. Lungimea corpului este de 54-90 cm şi are o greutate medie de 4300 g pentru mascul şi până la 2000 g pentru femelă. Anvergura aripilor este cuprinsă între 87-125 cm. Masculul este uşor de recunoscut după talia mare, gâtul şi coada lungi şi penajul închis. Femela este considerabil mai mică decât masculul, însă mai mare decât femela de cocoş de mesteacăn ( Lyrurus tetrix ). Are un penaj brun pestriţ. 

Numele de gen provine din greacă şi este cel mai probabil sinonim cu tetrax – un fel de pasăre. Numele de specie provine din cuvântul latin urogallus – cocoş de munte.

Este o specie sedentară prezentă pe cea mai mare parte a continentului european.Cocosul de munte traieste in padurile de conifere,  la altitudini de 1200-1500 metri. Se gaseste in urmatorele tari: Albania, Andorra, Austria, Belarus, Bosnia si Hertegovina, Bulgaria, China,Romania etc. În captivitate trăieşte până la 18 ani.Primavara, cocosul de munte isi afiseaza coada si isi mareste postura, emite sunete ciudate pentru a-si mentine pozitia fata de alti cocosi de munte. Cateodata, aceasta aparitie duce la lupte feroce  ce se lasa cu rani grave. Gaina de munte alege cocosul de munte cu care doreste sa se imperecheze,apoi cloceste ouale si creste puii fara nici un ajutor din partea masculului.

Cocosul de munte mananca lastari si muguri de conifere si o mare varietate de fructe de padure. Puii mananca insectele si ramele pe care le gasesc in pamant.

PREZENȚA COCOŞULUI DE MUNTE IN ROMANIA

 Cocoşul de munte trăieşte si la noi în ţară pe tot cuprinsul lanţului carpatin, preferând pădurile de răşinoase sau în amestec cu foioasele. Este o pasăre greu de văzut în habitatul său natural deoarece este foarte precaută.

REPRODUCEREA

Rotitul, dansul nupţial al cocoşului de munte, este spectaculos printr-un ansamblu de mişcări şi sunete, are loc pentru atragerea perechii, la începutul primăverii, singura perioadă de altfel când te poţi apropia de el. Femelele depun ulterior șase-zece ouă într-un cuib ridicat pe sol între ierburi şi buruieni, după 27 de zile are loc ecloziune, iar după numai zece zile puii pot zbura.
 
 
AMENINTARI SI MASURI DE CONSERVARE

Degradarea habitatelor şi pierderea surselor de hrană din cauza suprapăşunatului, împreună cu braconajul sunt principalele pericole ce afectează specia. Reducerea suprapăşunatului şi a braconajului pot contribui la refacerea populaţiei.

 CAUZELE DISPARIȚIEI

-are numeroşi duşmani naturali, din rândul mamiferelor şi al păsărilor răpitoare, de la jder până la râs şi lup, iar de la acvilele mici pana la cele de stanca
-braconajul
-degradarea habitatelor

CURIOZITATII
 
  ●Ouăle cocoșilor de munte au mărimea oului de găină domestică, însă culoarea lor este albă punctat cu brun.
  ● Atat la cocosul de munte cat si la găină de munte pe timpul iernii le cresc pene pe picioare.
●Deasupra ochilor, păsările au o porțiune neacoperită de pene de culoare rosie.
 

Reproducere:
Sezonul de imperechere incepe in luna noiembrie, cand tapii incep sa se lupte intre ei pentru suprematie. Invingatorul devine conducatorul unei turme de 5 pana la 50 de femele, cu care se imperecheaza. In primavara, femelele nasc, in cele mai multe cazuri cate doi manji si mai rar cate unul.

Antilopa saiga femela atinge maturitatea la 7-8 luni, iar masculii la 2 ani. Perioada de imperechere tine din noiembrie pana in decembrie. Perioada de gestatie dureaza 5 luni si da nastere la 2 pui.

Puii incep sa manance iarba la varsta de 4-8 zile, iar alaptarea dureaza cel putin o luna si cel mult patru luni. In captivitate nu alapteaza alti pui in afara de cei proprii, insa in salbaticie s-a observat acest comportament.

Durata de viata a unei antilope saiga este de 6 pana la 12 ani.


COMPORTAMENT ANTILOPA SAIGA

Antilopa saiga este o specie poligama, iar in perioada de imperechere se strange un grup de 5-10 femele si un singur mascul. Masculul este foarte protectiv cu haremul sau.

Sunt frecvente luptele intre masculii saiga si uneori se lupta pana la moarte.

In timpul perioadei de imperechere mascul nu se hraneste si isi consuma toata energia aparand turma de femele. Deseori mortalitatea masculilor ajunge la 80-90%.

Cei mai mari dusmani ai ei sunt animalele carnivore de stepa si lupii.

Cauzele disparitiei: