Acesteia îi sunt specifice: numărul mare de specii și genuri cu ritm rapid de creștere; distribuția etajată a componentelor(arbori foarte înalți ce ajung pana la 50 m, cu dispoziție discontinuă, sub care se află arbori cu înalțime de 25-30 m care au o dezvoltare largă, arbori sub 10 m înalțime și arbuști, iar la bază un strat de mușchi, graminee, ciuperci, un număr ridicat de liane, alge, mușchi, ferigi, orhidee).

Pădurea Ecuatorială tipică există pe soluri bine drenate și cu reacție bazică. În locurile cu drenaj redus, ea capătă alte caracteristici, în funcție de durata intervalului de exces de apă. La latitudini mai mari (5° - 10°) se realizează trecerea de la pădurea tipic ecuatoriala (devine mai rară) la vegetația de savană. Exemple de arbori cu valoare economică deosebită sunt: în Brazilia - arborele de cauciuc(Hevea braziliensis), arborele de cacao (Theobroma cacao), palmierul de fibre textile (Astnocaryum vulgare), palmierul de vin ( Maurita vinifera); în Africa - acaju (Khaya), abanosul (Diospyros), palisandrul (Dalbergia), arborașul de cafea (Coffea liberica), palmierul de ulei (Elaeis guineensis); în Asia de SE - abanosul, mango, arborele de scorțișoară, palmierul de zahar, bananieri, bambusi 9 Bambusa procera). Unele suprafețe ale pădurii ecuatoriale ( mai ales în Asia de Sud-Est) au fost defrișate, locul lor fiind luat de culturile de orez, bananieri etc.

Vegetația din pădurile ecuatoriale este foarte felurită. Sunt arbori uriași de 50-60 metri înălțime și alții din ce în ce mai mici, până la arbuști. Arborii au frunze totdeauna verzi. Pe crengile lor se găsesc alături în parmanență, frunze, flori și fructe. Unii arbori sunt căutați de om pentru calitatea lemnului lor, cum sunt: acajuul, abanosul, palisandrul etc.; alții pentru fructele, seva ori scoarța lor: nucul de cocos, palmierul de ulei, arborele de cauciuc, arborele de cacao, arborele de chinină etc

 
copioase în zonele
ecuatoriale umede duce
la o puternică acţiune a

 
climei asupra solulilor.
Mineralele din sol sunt
dizolvate în continuu de
apa de ploaie. Solurile
roşii sunt foarte sărace în minerale, deşi siliciul,
aluminiul
,
şi fierul devin
concentrate pentru că în mare parte nu sunt dizolvate de apa de ploaie. Solurile
de lut, deşi sărace în minerale, conţin destul de multă apă şi pădurea ecuatorială

 
a evoluat astfel încât să se folosească de acest avantaj.
Solurile podzolice, care pot fi foarte răspândite local, 🤬 ar fi în bazinul Río
Negro din Amazon, conţin predominant sulf. Ele sunt sărace în lut, au un orizont

 
albit sub stratul de humus, şi un orizont B care acumulează materia organică
descompusă incomplet. 🤬 aceşti compuşi organici se strecoară în râuri au
produs aşa numitele râuri cu apă neagră (🤬 ar fi Río Negro).

(videoclip pe Youtube)
https://youtu.be/hwvgS1XxQ9g