“E o fata admirabila, o fata superioara, pe care n-o inteleg"

“Otilia nu făcea niciun gest care sa para îndrăzneț, nu scotea nicio vorba nechibzuita.”

Tânărul absolvent de liceu vine la București, după moartea tatălui său, pentru a studia medicina, aspirând la o carieră strălucită. Străinul, care sondează noul mediu în care tocmai a intrat la începutul acțiunii romanului, este inițial uimit și timorat atunci când cunoaște noii membrii ai familiei sale. 

Surprins în evoluție, în plină formare, Felix aduce în literatura noastră tipologia intelectualului elegant, ambițios, idealist, de un cavalerism aproape de negăsit printre eroii noștri. Se alătură și el seriei de personaje masculine care trăiesc iubirea cu incertitudine, situându-se departe de acea liniște adusă de o sinceră mărturisire. 

Încă de la început, naratorul,  prin intermediul caracterizării directe îi alcătuiește un portret fizic sugestiv, care denotă perseverența caracterului, delicatețea și superioritatea spirituală (el are “un aer bărbătesc și elegant” , “fața.. îi era juvenilă și prelungă, aproape feminină din pricina șuvițelor mari de păr ce-i cădeau de sub șapcă, dar coloarea măslinie a obrazului și tăietura elinică a nasului corectau printr-o notă voluntară întâia impresie”).

Reacția lui Costache Giurgiuveanu atunci când tânărul se prezintă la ușa casei îl bulversează profund, dar ulterior ajunge să o înțeleagă, acceptând comportamentul bizar al bătrânului  și privindu-l cu simpatie. Familia Tulea îl dezgustă profund, străduindu-se din răsputeri să păstreze distanța față de răutatea membrilor săi. Caracterul tânărului nu este influențat de meschinăria acestora, acțiunile celor din jur pentru care contează doar puterea banului reprezintă doar un prilej de analiză detașată. 

Comportamentul, gesturile, atitudinile, faptele conturează indirect, încă de la primele pagini ale romanului, o fire raţională, lucidă, cu o mare nevoie de certitudini, o fire analitică şi un spirit de observaţie foarte dezvoltat. Mediul ambiant este un alt procedeu artistic de caracterizare indirectă a unui personaj realist, Felix înscriindu-se în tipologia societăţii burgheze. Lucid şi raţional, el înţelege că într-o societate degradată în esenţele ei morale, dragostea nu mai poate fi un sentiment pur, căsătoria devenind o afacere pentru supravieţuire şi nu o împlinire a iubirii. Devine un medic vestit şi bogat, pătrunzând în lumea bună a Bucureştiului, deoarece s-a căsătorit „într-un chip care se cheamă strălucit şi intră, prin soţie, într-un cerc de persoane influente”. 

În raport cu celelalte personaje ale romanului, tânărul își dovedește superioritatea, fiind considerat un om inteligent și ambițios chiar și de membrii familiei Tulea, care însă îl jignesc și îl detestă, considerându-l un posibil pretendent la moștenirea lui Costache Giurgiuveanu. Felix apare ca un intelectual superior, situându-se deasupra superficialităţii şi meschinăriei lumii burgheze, conducându-se după un cod superior de norme etice: „să-mi fac o educaţie de om. Voi fi ambiţios, nu orgolios”. Ambiţios şi inteligent, Felix învaţă şi face eforturi deosebite de a se remarca pe plan profesional.

Felix Sima și Otilia Mărculescu reprezintă tipologia intelectualului in formare și a femeii enigmatice, alcătuind un cuplu de personaje care ilustrează tema iubirii adolescentine. Întemeierea efemeră a cuplului Felix-Otilia se fundamentează pe asemănarea profundă dintre situațiile familiale ale celor doi.  Ambii sunt orfani și au nevoie de afecțiune. Felix este cel care afirmă că Otilia întruchipează pentru el idealul de feminitate, prin care a reușit să suplinească nevoia de dragoste maternă (“Înțelegi că am găsit în tine  tot ce mi-a lipsit în copilărie”). 

O primă scenă relevantă pentru relația dintre cei doi reiese încă din scena sosirii lui Felix la București, în casa lui Costache Giurgiuveanu, Otilia purtându-i grija. Neavând o camera pregătită, Otilia îi oferă cu generozitate camera ei, prilej pentru Felix de a descoperi în amestecul de dantele, partituri, romane de dragoste, cutii de pudră și parfumuri, o parte din personalitatea exuberantă a Otiliei. Între cei doi se naște, încă de la început, o afecțiune delicată. 

 O altă secvență care ilustrează relația dintre cei doi este reprezentată de ultima întâlnire înaintea plecării Otiliei din țară împreună cu Pascalopol. Această secvență este esențială pentru ințelegerea personalității și a atitudinii lor față de iubire. Otilia concepe iubirea in felul aventurii, al artistului, cu dăruire și libertate absolută, iar Felix, este dispus să aștepte oricât pentru a se căsători cu ea. Dându-și seama că ea ar putea reprezenta o piedică în realizarea profesională a lui Felix, Otilia îl părăsește pe tânăr și se căsătorește cu Pascalopol. Această eliberare pe care Otilia i-o oferă lui Felix se observă în telegrama pe care aceasta o trimite (“Cine a fost în stare de atâta stăpânire, e capabil să învingă și o dragoste nepotrivită pentru marele lui viitor”).

Felix Sima evoluează de la adolescență la maturitate, trăind experiența iubirii, dar și dorința realizării pe plan profesional. Georgeta este un personaj care contribuie la maturizarea lui, arătându-i importanța în a nu renunța la adevaratele lucruri care contează. El reușește să-și mențină viața profesională și cariera pe primul loc, dând dovadă de personalitate și perserverență. 

În concluzie, Felix Sima se încadrează în tipul intelectualului naiv, maturizându-se cu ajutorul celorlalte personaje 

"Felix privi sfios la aceea pe care o chema Aurica"

"Un tanar de vreo optsprezeceani,imbracat in uniforma de licean intra in strada Antim, venind dinspre strada Sfintii Aposoli cu un soi de valiza in mana"

"Tanarul se intoarse spre intrarea din fata si medita un mijloc de a-si vesti prezenta"
 Faţa îi era însă juvenilă şi prelungă, aproape feminină din pricina şuviţelor mari de păr ce-i cădeau de sub şapcă, dar coloarea măslinie a obrazului şi tăietura elinică a nasului corectau printr-o notă voluntară întâia impresie. 

Otilia:“Nu m-ai inteles. Nu esti inca decat un copil.”

“Orice aluzie la faptul ca era orfan ii era suparatoare ca o umilire nedreapta.”

“Profesor universitar, specialist cunoscut, autor de memorii si comunicari stiintifice, colaborator la tratate de medicina cu profesori francezi”

“Ai nu stiu ce care inspira respect. Ai sa fii un doctor impunator… om serios.”

Otilia:“—As zice ca n-ai minte si ca esti un zapacit. Pentru ce? Sa-ti strici viitorul?"

,, Felix, n-a fost cavaler cu ea, că i-a dat braţul în văzul tuturor pe stradă şi a intrat de atâtea ori în odaia ei, inducând-o în eroare că ar avea intenţii serioase. Moş Costache i-a explicat răbdător, cu multă terminologie specială, că Felix e deocamdată minor şi, ca atare, încă iresponsabil. "

"Tu nu cunosti viata,Felix-relua Otilia ideea-pentru o fata,reusita in viata nu e o chestiune de studiu si de energie.Admir inteligenta si vointa ta de barbat,astea nu sunt bune si pentru o femeie.Rostul femeii este sa placa,in afara de asta nu poate fi fericire"

Felix:"Voi cauta isi noteaza el in caiet,ca sa nu uite sa fiu bun cu toata lumea si modest,si sa-mi fac o educatie de om.Voi fi ambitios,nu orgolios"

Stanica: “Baiat bun Felix, nu cade la tristete.”
Stanica: “Un pezevenghi. Traieste cu Otilia pentru a lua banii de la Costache.”

 

“Ar fi voit sa fie foarte bogat, sa fie major, sa ia pe Otilia sub ocrotirea lui si sa-i ofere tot ce-i oferea cu usurinta mosierul. Isi propunea sa faca tot ce-l sfatuia Otilia, sa ajunga medic celebru, in sfarsit, orice, dar ilustru.”

 

 

 

Pascaolopol se incadreaza in tipologia epicureului.

Filosofia lui Epicur este constituită din trei părți: cea canonică, ce expune regulile adevărului; fizica (din grecescul „physis”, «natură»), care propune o explicație filosofică a naturii; și morala, care tratează despre condițiile vieții fericite. Ordinea acestor trei părți este importantă deoarece ea corespunde sistemului lui Epicur. Etica este în fapt scopul filosofiei, care are ca fundament fizica: ea oferă, grație canonicii, cunoașterea naturii, care îi va permite înțeleptului să fie fericit. 

autocaracterizare:"sunt un fel de boem"; "un dezamagit ca mine e un om fara pretentii. Eu nu i-am cerut niciodata nimic domnisoarei Otilia si n-am stat ca sa disting ce e patern si ce e viril in dragostea mea."

narator:"se plimbase prin mai toata Europa si fusese casatorit inainte de a a-si sfarsi studiile,cu o femeie de care se despartise sau ramasese vaduv (nu spunea limpede lucrurile)"

Otilia: "E de o rabdare nemaipomenita. E politicos cu tanti Aglae si cu toti,numai ca sa aiba sentimentul ca se afla intr-o familie.Nu are pe nimeni."
         "Daca un tanar ar avea rabdarea si bunatatea lui Pascalopol, cum l-as iubi!"

"El,Pascalopol,tine la Otilia pana la sacrificiu si se bucura de afectiunea neanalizata,dar sigura, a ei.Ar fi vrut-o sotie,ar fi vrut-o fiica sau ceva intre aceste doua ipoteze,care sa-i asigure dreptul de a o pastra. Prin capul lui Pascalopol trecea chiar si extravaganta idee a unei casatorii de forma, protectoare cu toate libertatile pentru Otilia.[...] El,Pascalopol, nu si-ar fi putut da seama atunci daca Otilia il iubea cu adevarat sau numai accepta asistenta lui acoperita."

Georgeta: "Pascalopol,nu? L-am cunoscut odata. E un barbat foarte elegant si simpatic."