Bibliografie: https://www.rfi.fr/ro/rom%C3%A2nia/20240629-ia%C8%99i-ora%C8%99ul-pogromului-interviu-cu-leonard-z%C4%83icescu-supravie%C8%9Buitor-97-de-ani

https://www.iasi1941.com/locatie/77~leonard-zaicescu-strada-vasile-stroescu-12

Simone Veil (1927–2017) a fost o politiciană, juristă și feministă franceză, supraviețuitoare a Holocaustului. Deportată la Auschwitz în 1944 împreună cu familia sa, doar ea și două surori au supraviețuit. După război, a studiat dreptul și științele politice, căsătorindu-se cu Antoine Veil.

În 1974 a devenit ministru al sănătății și a susținut legalizarea avortului în Franța, adoptată în 1975 (Legea Veil). În 1979, a fost aleasă prima președintă a Parlamentului European și prima femeie în această funcție. A promovat unitatea europeană și drepturile omului.

A revenit în politica franceză în 1993 și a ocupat mai multe funcții importante, inclusiv în Consiliul Constituțional. A fost decorată cu numeroase distincții și a fost înmormântată la Panthéon, una dintre puținele femei cu această onoare.

Bibliografie: https://european-union.europa.eu/document/download/79bf0567-5d88-45fd-9e2e-eb841f9001f4_ro?filename=eu-pioneers-simone-veil_ro.pdf

Supraviețuitor al Holocaustului, scriitor, activist pentru drepturile omului, laureat al Premiului Nobel pentru Pace

Elie Wiesel s-a născut la Sighet, în Maramureș, România, într-o familie evreiască ortodoxă. În 1944, la vârsta de 15 ani, el și familia sa au fost deportați de autoritățile maghiare (care controlau atunci regiunea) în lagărul de concentrare Auschwitz-Birkenau. Mama și una dintre surorile lui au fost ucise imediat. Elie și tatăl său au fost trimiși la muncă forțată, iar mai târziu au fost mutați la Buchenwald, unde tatăl său a murit cu puțin timp înainte de eliberare.

După război, Wiesel a trăit într-un orfelinat în Franța și a început să studieze filosofia. A devenit jurnalist și, în anii ’50, a fost încurajat să-și scrie povestea. Așa a apărut „Noaptea” (Night, 1956), o carte autobiografică despre experiențele sale din lagăr – considerată una dintre cele mai importante mărturii despre Holocaust.

De-a lungul vieții, Elie Wiesel a scris peste 50 de cărți, majoritatea despre Holocaust și consecințele sale. A devenit o voce puternică pentru memoria victimelor și a luptat împotriva indiferenței și intoleranței.

În 1986, a primit Premiul Nobel pentru Pace, pentru activitatea sa de promovare a drepturilor omului și combaterea urii. Comitetul Nobel l-a numit „un mesager pentru omenire”.

Elie Wiesel a murit în 2016, dar moștenirea sa trăiește prin cărțile, discursurile și activitatea sa de educare a generațiilor despre ororile

https://www.inshr-ew.ro/despre-elie-wiesel/

https://www.britannica.com/biography/Elie-Wiesel

Holocaustului și pericolul uitării.

Născuta în 31 ianuarie 1934, în Porț, județul Sălaj, România într-o familie de evrei din Transilvania şi decedată 4 iulie 2019, în Cracovia, Polonia.

La vârsta de 10 ani, ea și familia ei au fost deportați la Auschwitz-Birkenau. Părinții și cele două surori mai mari au fost uciși la scurt timp după sosire.

Eva și sora ei geamănă, Miriam, au fost selecționate de dr. Josef Mengele, cunoscut ca „Îngerul morții”, pentru experimente medicale pe gemeni. Ele au fost printre cele aproximativ 1500 de perechi de gemeni folosite în aceste experimente, iar doar aproximativ 200 au supraviețuit.

Ajunsă la Auschwitz, Eva, împreună cu sora ei geamănă Miriam, au fost separate de restul familiei. Părinții și celelalte două surori au fost uciși la scurt timp după sosire. Pentru că erau gemene, Eva și Miriam au fost selectate de temutul doctor Josef Mengele, cunoscut sub numele de „Îngerul morții”. Mengele era obsedat de gemeni și desfășura pe ei experimente medicale brutale, adesea fără anestezie sau explicații. Fetele au fost injectate cu substanțe necunoscute, supuse la analize dureroase și ținute în condiții mizere. Eva a fost la un pas de moarte, însă, cum avea să spună mai târziu, și-a jurat că va supraviețui, chiar și doar pentru a-și înfrânge torționarii.

Ea ramane sa fie eliberata din lagar in 1945

Deși amintirile din Auschwitz au lăsat răni adânci, Eva a ales o cale neașteptată: cea a iertării. În 1995, ea a declarat public că îl iartă pe Josef Mengele și pe toți naziștii care i-au făcut rău. Acest gest a fost întâmpinat cu admirație, dar și cu critici, mai ales din partea altor supraviețuitori. Eva a explicat că iertarea nu înseamnă uitare sau justificare, ci eliberarea personală de ura care o consuma. „Iertarea este un act de auto-vindecare, nu o scuză pentru rău”, spunea ea. Acest mesaj a devenit esența muncii ei de activistă.

Pentru a păstra vie memoria victimelor Holocaustului, Eva a fondat în 1984 organizația CANDLES (Children of Auschwitz Nazi Deadly Lab Experiments Survivors) și ulterior un muzeu dedicat educației despre Holocaust, în Terre Haute, Indiana. A ținut conferințe în întreaga lume, a apărut în documentare și a fost un model de curaj, mai ales pentru tineri. Deși a trecut prin iadul istoriei, Eva nu a lăsat ura să o definească.

Eva Mozes Kor a murit pe 4 iulie 2019, chiar în timp ce vizita fostul lagăr Auschwitz cu un grup de tineri, în cadrul unei excursii educaționale. Moartea ei a fost simbolică: și-a încheiat viața acolo unde a început lupta ei pentru supraviețuire, dar de data aceasta ca profesoară, martor și vindecător.

Bibliografie:

https://en.m.wikipedia.org/wiki/Eva_Mozes_Kor

https://romania.europalibera.org/amp/eva-mozez-kor-n%C4%83scut%C4%83-%C3%AEn-rom%C3%A2nia-supravie%C8%9Buitoare-a-holocaustului-%C8%99i-a-experimentelor-lui-mengele-a-murit-la-85-de-ani/30038723.html

https://www.holocaustmuseum.ro/ewa-mozes-kor/

Andrei Călărașu ( Bernard Gropper; n. 30 mai 1922, Botoșani, România – d. 1 mai 2014, Tel Aviv, Israel) a fost un regizor de film româno - israelian. Născut în România, la Botoșani, și-a petrecut copilăria și adolescența la Iași, într-o familie evreiască tradiționalistă, care l-a îndrumat spre studiile medicale după un an de Facultate de Medicină, se retrage și se înscrie la Conservatorul de artă dramatică. În 1948 se mută la București, ocazie cu care Andrei Finți îl „botează” cu actualul nume , ales ca un act de recunoștință evreilor din Călărași care i-au salvat viața și l-au îngrijit când a fost scos muribund și singur din Trenul morții după Pogromul de la Iași.

Debutează în 1954 cu comedia ...Și Ilie face sport (avându-i în distribuție pe Mircea Crișan, Puiu Călinescu, Horia Căciulescu ș.a.), filmele ulterioare exploatând și ele mai ales registrul comic.

În primăvara anului 1944 a fost deportată în lagărul de la Auschwitz, împreună cu soțul, copiii și părinții săi. Olga a fost singura din familia sa care a supraviețuit în lagărele de concentrare. Ea a relatat:

„Auzeam discutându-se în casa noastră de sanatoriu și de doctorul Lengyel, se spunea că erau pricepuți ca doctori și că spitalul era la nivel de lux.

Era o viață respectabilă, nu te așteptai că într-o noapte vei fi luat pe sus, dus cu trenul de vite într-un lagăr și ars în cuptoare. Nici noi nu ne-am așteptat să fim deportați și să ajungem pe drumuri. Atunci nu puteai să concepi ororile care aveau să vină. Ți se părea imposibil”.

Bibliografie:

https://www.presshub.ro/cine-a-fost-olga-lengyel-supravietuitoare-de-la-auschwitz-si-cum-se-preda-istoria-holocaustului-in-romania-324479/

https://ro.m.wikipedia.org/wiki/Olga_Lengyel

Filmografia acestuia:

-...Și Ilie face sport (1954)

-Vultur 101 (1957)

-Alo?... Ați greșit numărul! (1958)

-Portretul unui necunoscut (1960)

-Vacanță la mare (1963)

-Doi băieți ca pîinea caldă (1965)

Bibliografie:https://ro.m.wikipedia.org/wiki/Andrei_C%C4%83l%C4%83ra%C8%99u#:~:text=Andrei%20C%C4%83l%C4%83ra%C8%99u%20(n.%20Bernard%20Gropper,regizor%20de%20film%20rom%C3%A2no%20%2D%20israelian.

În aprilie 1944, Elie alături de întreaga sa familie a fost internat într-un lagăr de concentrare, iar la 16 mai  1944, intrega familie Wiesel era transportată la Lagărul de exterminare Auschwitz-Birkenau, unde tânărului Elie i s-a tatuat pe brațul stâng numărul A-7713, devenit identitatea sa timp de aproape un an.

La Auschwitz, femeile erau separate de bărbați, astfel că mama și sora sa, în vârstă de 7 ani, au fost despărțite de restul familiei, iar Elie și tatăl său au rămas să facă muncă zilnica în fabrica ce aparținea complexului Auschwitz III Monowitz, Buna-Werke.

La scurtă vreme, mama şi sora sa aveau să fie exterminate, iar tatăl său a murit de extenuare, dizenterie și inaniție.

Elie rămas singurul supravieţuitor al întregii familii din lagăr, fiind eliberat de către armata americană, la 11 aprilie 1945, în condiţiile în care era grav bolnav, suferea de inaniţie şi se afla într-o puternică depresie.

După Revoluţia din 1989, s-a implicat şi în România, în rescrierea cât mai obiectivă a tragediei evreilor de aici, în combaterea mesajelor negaţioniste din spaţiul public românesc şi a fost alături de cei care şi-au propus aducerea ţării noastre în spaţiul occidental nu numai instituţional, ci în primul rând, prin reconstrucţia mentalităţilor.

În anul 1993, a fost ales președintele Academiei Universale de Cultură, în anul 1996 a fost numit membru al Academiei Americane de Artă și Literatură iar din anul 2001, a devenit membru de onoare al Academiei Române.

Bibliografie : https://www.radioromaniacultural.ro/sectiuni-articole/istorie-filozofie-psihologie/portret-elie-wiesel-supravietuitor-al-holocaustului-laureat-al-premiului-nobel-pentru-pace-id18957.html

Octavian Fulop avea 13 ani şi jumătate când a ajuns la Auschwitz şi a văzut cum naziştii puteau să decidă cine trăieşte şi cine moare, pur şi simplu prin împărţirea mulţimilor de evrei în grupul din stânga şi cel din dreapta.

Acum 80 de ani, în mai 1944, un copil de 13 ani - Octavian Fulop - lua calea lagărului Auschwitz – Birkenau, alături de 130.000 de evrei români din Transilvania de Nord ocupată de Ungaria horthystă. Cum a supraviețuit drumului de 72 de ore, închis într-un vagon de marfă, deportării în patru lagăre naziste și selecțiilor dr. Mengele, povestește într-un interviu document acordat Europei Libere.

„La Auschwitz, moartea era la ordinea zilei, viața era o problemă. Ce înseamnă moartea: bătaie, foamete, tifos. Foarte mulți nu mai credeau în supraviețuire și se aruncau în sârma electrică din gardul lagărului. Nemții îi lăsau. Dar sârma nu avea întotdeauna voltaj suficient de puternic. Nemții-i lăsau acolo, să se mai bălăngăne pe sârmă”.

Octavian Fulop, supravieţuitor al Holocaustului: Am fost repede, repede încolonaţi câte cinci în rând, bărbaţii separat, femeile separat şi a început aşa-zisa selecţie. Prima selecţie, stânga însemnând moartea, dreapta, viaţa. Am intrat încolonaţi în lagăr. Cei care am fost în stânga, habar n-aveam că, chiar în aceeaşi zi, au fost lichidaţi, au ieşit prin fumul crematoriilor.

Şase milioane de evrei au fost ucişi în urma unui genocid fără precedent, total şi sistematic, făcut de Germania nazistă.

Octavian Fulop crede că a rămas în viaţă pentru că l-a ajutat credinţa în Dumnezeu şi faptul că a avut grijă să nu fie niciodată singur. Mărturia lui a fost rostită încă o dată cu ocazia Zilei Comemorării Victimelor Holocaustului, la un eveniment organizat de Ambasada Israel la Bucureşti.

Bibliografie:

https://romania.europalibera.org/amp/b-14-949-detinutul-roman-care-a-supravietuit-lagarelor-auschwitz-birkenau-mauthausen-melk-si-gunskirchen/32965050.html

https://www.digi24.ro/amphtml/stiri/actualitate/social/marturia-unui-supravietuitor-al-holocaustului-avea-13-ani-si-jumatate-cand-a-ajuns-la-auschwitz-1490323

Zoltan lucra de dimineaţă până noaptea târziu, în fabrică, fără pauză. Pentru o bucată de pâine dimineaţa şi una de sfeclă furajeră, la masa de prânz. Cei care nu mai puteau munci însă era despărțiți de grupurile apte. Şi pregătiţi să facă ultimul drum al vieții lor.

Bătrânul de 90 de ani este probabil şi ultimul supravieţuitor din zonă, încă în viaţă, al „lagărului morţii" de la Birkenau-Auschwitz. Şi spune cu precizie poveşti care par scenarii de film. Scene care sunt, din păcate, rupte din istoria omenirii.

Mărturisiri ale acestuia:

,,Ajunşi la Auschwitz ne-au coborât din vagoane şi ne-au despărţit, nu am ştiut niciodată conform căror criterii. Atunci mi-am văzut pentru ultima oară sora, mama şi tatăl, fiindcă eu, pe atunci în vârstă de 16 ani şi fratele meu, Eugen, de 18 – am ajuns prima dată într-un depozit mare, unde ni s-a cerut să ne dăm jos hainele şi să mergem la baie”

Bibliografie:

https://gazetadecluj.ro/blum-ultimul-evreu-din-gherla-povestea-incredibilei-vieti-unui-supravietuitor-de-la-auschwitz/

https://observatornews.ro/social/zoltan-blum-evreu-supravietuitor-holocaust-239973.html

Olga a lucrat într-un spital împreună cu soțul ei, doctorul Miklos Lengyel, directorul spitalului.

În primăvara anului 1944 a fost deportată în lagărul de la Auschwitz, împreună cu soțul, copiii și părinții săi. Olga a fost singura din familia sa care a supraviețuit în lagărele de concentrare.

După încheierea celui de-al Doilea Război Mondial, Olga și-a refăcut viața alături de noul său soț, Gustav Aguire, cu care s-a căsătorit și împreună s-au stabilit în Havana, capitala Cubei. Viața lor în această țară a fost însă afectată de schimbările politice majore care au avut loc odată cu izbucnirea revoluției comuniste cubaneze. În urma acestor evenimente, Olga a fost nevoită să părăsească Cuba și s-a întors în Statele Unite, stabilindu-se din nou la New York.

Marcată profund de experiențele trăite în timpul războiului și de importanța păstrării memoriei colective, Olga a fondat Librăria Memorială și Colecția de Artă din cel de-al Doilea Război Mondial, două instituții deosebit de valoroase găzduite de Universitatea de Stat din New York.

Scopul acestor inițiative culturale și educaționale este de a transmite generațiilor viitoare lecțiile dureroase ale Holocaustului și de a sublinia rolul fundamental al drepturilor civile într-o societate democratică. Astfel, prin eforturile sale, Olga a contribuit activ la menținerea vie a memoriei istorice și la promovarea valorilor umanitare.

Bibliografie:

https://ro.m.wikipedia.org/wiki/Olga_Lengyel

https://www.presshub.ro/cine-a-fost-olga-lengyel-supravietuitoare-de-la-auschwitz-si-cum-se-preda-istoria-holocaustului-in-romania-324479/

Bibliografie:

https://ro.m.wikipedia.org/wiki/Alice_Herz-Sommer

https://en.m.wikipedia.org/wiki/Alice_Herz-Sommer

https://www.theguardian.com/world/2014/feb/23/alice-herz-sommer-holocaust-survivor-dies

Hédi Fried a fost o psihologă și scriitoare de origine evreiască, supraviețuitoare a Holocaustului. După ce s-a salvat din lagărele Auschwitz și Bergen-Belsen a emigrat în Suedia în iulie 1945.

Aceasta are cetățenie română, ungară și suedeză .

În 1944 Hédi Fried a fost deportată de autoritățile maghiare din nord-vestul Transilvaniei, împreună cu familia sa și cu alți evrei din Sighetu Marmației, în Lagărul de concentrare Auschwitz. Părinții și rudele ei apropiate au murit acolo. A fost transferată apoi în lagărul de exterminare de la Bergen-Belsen de unde, cu ajutorul Crucii Roșii s-a stabilit în Suedia, unde a ajuns cu vaporul M/S Rönnskär.

În decembrie 2017 i s-a acordat Premiul Olof Palme pe anul 2017 pentru „eforturile neobosite de apărare a egalității în drepturi a tuturor oamenilor, precum și pentru munca de o viață de a face cunoscute atrocitățile produse de nazism și rasism, violență și prejudecăți”.

Bibliografie:

https://ro.m.wikipedia.org/wiki/H%C3%A9di_Fried

Olga Lengyel a fost o asistentă medicală originară din Cluj. Olga a lucrat într-un spital împreună cu soțul ei, doctorul Miklos Lengyel, directorul spitalului. În primăvara anului 1944 a fost deportată în lagărul de la Auschwitz, împreună cu soțul, copiii și părinții săi. Olga a fost singura din familia sa care a supraviețuit în lagărele de concentrare. Conform relatării sale, în lagăr a făcut muncă de infirmieră, iar astfel a fost obligată de multe ori să vadă lucruri cu adevărat tragice.

Olga a fondat Librăria Memorială și Colecția de Artă din cel de al II-lea război mondial, găzduite de State University din New York. Misiunea acestor instituții este de a educa generațiile viitoare cu privire la Holocaust și importanța drepturilor civile.

Cartea ei a fost sursă de inspirație pentru romanul lui William Styron, Alegerea Sofiei, ecranizat în anul 1982, personajul Olgăi fiind jucat de actrița Meryl Streep. O vreme a locuit în Cuba, iar după revoluția comunistă s-a stabilit la New York unde a decedat în 2001.

Olga Lengyel a lăsat moștenire toată averea sa (mare parte provenind de la tatăl ei) statului SUA și Fundației Olga Lengyel.

Bibliografie :

https://ro.m.wikipedia.org/wiki/Olga_Lengyel

https://www.presshub.ro/cine-a-fost-olga-lengyel-supravietuitoare-de-la-auschwitz-si-cum-se-preda-istoria-holocaustului-in-romania-324479/

Sub ocupația maghiară, familia sa a fost supusă discriminării și violenței antisemite. Tatăl ei și-a pierdut afacerea, fratele ei a fost închis într-un lagăr de muncă forțată, iar Renée a fost obligată să renunțe la școală și să se alăture unei organizații sportive segregate, destinată exclusiv evreilor.

În 1944, după o perioadă de internare în ghetoul din Užhorod, Renée și familia sa au fost deportați în complexul lagărului Auschwitz. La sosire, Renée a fost separată de părinții ei, dar a reușit să rămână alături de sora sa mai mică, Klara. Mama și sora ei au fost ambele ucise la Auschwitz.

Renée a fost închisă timp de 13 luni, după care a fost trimisă într-un marș al morții către lagărul de concentrare Liebau, în Germania. A fost eliberată în Liebau de către Armata Sovietică în mai 1945, s-a reunit cu fratele ei la Praga și și-a găsit tatăl în lagărul de la Theresienstadt. Acesta era grav bolnav de tuberculoză și a murit curând după aceea.

Renée a emigrat în Statele Unite în 1948, împreună cu soțul ei, Bernard Firestone, și cu fiica lor nou-născută, amândoi supraviețuitori ai Holocaustului. A ajuns în Allentown, Pennsylvania, și s-a stabilit în cele din urmă în Los Angeles, California.

Renée a lucrat ca designer de modă timp de decenii și nu a vorbit despre experiențele sale din timpul Holocaustului. A decis să își împărtășească mărturia după ce un cimitir și o sinagogă evreiască din zonă au fost vandalizate cu svastici.

https://candlesholocaustmuseum.org/file_download/inline/25d72a3f-bb51-4c0c-9c72-ac1ed390e57e

Pîrvu Radiana

După război, Alice s-a refugiat în Suedia, apoi s-a stabilit în Israel, unde s-a căsătorit cu rabinul Moshe Cahana. În 1959, familia s-a mutat în Statele Unite, la Houston, Texas. Aici, Alice a transformat trauma Holocaustului în artă abstractă, evocând prin culori și forme durerea, dar și reziliența umană. Lucrările ei au fost expuse în muzee de prestigiu precum Yad Vashem și Muzeul Memorial al Holocaustului din SUA.

A contribuit și la volumul „Voices from Auschwitz” (2000), aducând o mărturie profund personală despre ororile trăite. Alice Lok Cahana a murit pe 28 noiembrie 2017, în Portland, Oregon, lăsând în urmă o moștenire artistică și morală de neprețuit. A fost nu doar o supraviețuitoare, ci o voce puternică a memoriei și speranței.

Bibliografie:

https://encyclopedia.ushmm.org/content/en/oral-history/alice-lok-cahana-describes-arrival-at-bergen-belsen

https://en.m.wikipedia.org/wiki/Alice_Lok_Cahana

https://hmh.org/survivors/alice-cahana/

Otto Adler s-a născut la 4 mai 1929, într-o mare familie de evrei din Cluj .În 1953 a absolvit Facultatea de Mecanică din cadrul Universității Politehnica Bucuresți unde a predat până în 1994. Din 1961 până în 1991 a lucrat la Institutul de Cercetări Metalurgice din București.

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial , Adler a fost prizonier în lagărul de la Auschwitz-Birkenau . Avea 15 ani când a ajuns în tabără, dar în ciuda aspectului fragil a reușit să evite o moarte sigură, răspunzând că vârsta lui reală era de 17 ani la întrebarea paznicilor. Acest sfat a fost primit de la ceilalți deținuți, deoarece toți cei sub 13 ani au fost trimiși la camera de gazare împreună cu cei sub 17 ani care nu erau considerați apți fizic. Cântărea 70 kg (150 lb) când a sosit, dar doar 29 kg (64 lb) când a părăsit tabăra.Nu mai vedea bine. I se amestecau pe retina puncte, unindu-se in contururi vagi, ca si cum ar fi privit in continuu un tablou de Picasso. Nici memoria de scurta durata nu-l mai ajuta: n-ar fi stiut sa spuna ce mancase cu o dimineata in urma. Otto putea sa descrie insa in detaliu cum aratau lucrurile in lagar.

Adler a fost distins cu Ordinul Steaua Romaniei în 2007.

Bibliografie: https://en.m.wikipedia.org/wiki/Otto_Adler

https://beta.dela0.ro/71-peste-auschwitz-si-o-amintire-cu-otto/

Tova Friedman s-a născut în 1938, în Gdynia, Polonia. La vârsta la care alți copii învață să meargă, ea învăța ce înseamnă să te ascunzi pentru a rămâne în viață.

Când avea doar 4 ani, familia ei a fost trimisă în ghetoul din Tomaszów Mazowiecki. Acolo, sub regimul nazist, viața nu mai avea sensul pe care îl cunoștea: foametea era zilnică, moartea devenise banală, iar copilăria un lux pierdut.

În 1944, la doar 5 ani, Tova a fost deportată împreună cu mama ei în lagărul Auschwitz-Birkenau – cel mai sinistru simbol al Holocaustului. A fost printre cei mai tineri copii care au supraviețuit acolo. Când cobora din trenul morții, a văzut flăcările crematoriului și mirosul de carne arsă i-a rămas întipărit pentru tot restul vieții.

Pentru a supraviețui, mama ei a învățat-o un singur lucru: „Să fii invizibilă.” Să nu plângă, să nu vorbească, să nu iasă în evidență. Asta i-a salvat viața.

Într-o zi, a fost martoră la o selecție a doctorului Mengele, care alegea copiii pentru experimente. Tova a reușit să se ascundă într-un morman de cadavre. A stat acolo ore întregi, nemișcată, cu ochii deschiși. Așa a scăpat.

Pe 27 ianuarie 1945, lagărul a fost eliberat de Armata Roșie. Avea 6 ani. Când soldații au intrat, ea stătea singură, într-o baracă aproape goală. Nu mai știa ce înseamnă libertatea.

După război, Tova și mama ei au emigrat în Statele Unite. A studiat psihologia și a devenit terapeut, ajutând alți supraviețuitori să se vindece. Dar adevărata ei misiune a venit mai târziu, când a început să vorbească public despre ce a trăit – nu ca victimă, ci ca martor viu al unei lumi care a încercat să o distrugă.

Astăzi, la peste 85 de ani, Tova Friedman încă povestește, încă educă, încă luptă cu uitarea. Recent, împreună cu nepotul ei, a devenit cunoscută și pe TikTok, explicând Holocaustul unei noi generații, cu blândețe și curaj.

Povestea Tovei e o lecție despre reziliență, dar și despre nevoia de a păstra memoria vie, chiar și atunci când pare greu de dus.

Bibliografie:

https://en.wikipedia.org/wiki/Tova_Friedman

https://www.npr.org/2022/09/03/1120917838/survivor-tova-friedmans-new-memoir-reflects-on-life-as-the-daughter-of-auschwitz

In Auschwitz, Elie avea doar 15 ani. A fost despartit de mama si de una dintre surori, pe care nu le-a mai revazut niciodata. El si tatal sau au fost transferati ulterior la lagarul Buchenwald, unde tatal sau a murit chiar cu putin timp inainte de eliberarea lagarului de catre trupele aliate, in aprilie 1945.

Dupa razboi, Elie Wiesel a trait in Franta, unde a studiat filosofia si a inceput sa scrie. Multi ani a pastrat tacerea despre suferinta traita, dar in cele din urma a scris cartea „Noaptea” (La Nuit) – o marturie sfasiatoare despre ororile Holocaustului. Aceasta carte este astazi considerata una dintre cele mai importante lucrari despre genocidul evreilor si este studiata in scoli si universitati din intreaga lume.

Pe langa cariera sa de scriitor (peste 50 de carti), Elie Wiesel a fost un militant activ pentru drepturile omului, un profesor si un laureat al Premiului Nobel pentru Pace in 1986. Comitetul Nobel l-a descris ca fiind „mesagerul umanitatii”, subliniind ca „Wiesel nu va permite niciodata ca lumea sa uite crimele comise impotriva umanitatii”.

Pana la moartea sa in 2016, Elie Wiesel a luptat neincetat pentru a pastra vie memoria celor care au pierit si pentru a preveni repetarea unor asemenea atrocitati.

https://ro.wikipedia.org/wiki/Elie_Wiesel?wprov=sfla1

A supravieţuit selecţiei la Auschwitz şi a adăugat doi ani vârstei sale reale pentru a putea fi ales pentru munci. De la Auschwitz a fost trimis la Buchenwald şi la lagărul de muncă forţată de la Rehmsdorf.

Ajungând pe 18 iunie 1944 în lagărul de muncă forțată de la Rehmsdorf, o subunitate a lagărului Buchenwald. Condițiile de viață și muncă de la Rehmsdorf erau inumane – foamete, epuizare fizică, boli și raiduri aeriene constante au dus la moartea a aproximativ 5.800 dintre cei 8.600 de prizonieri care au trecut prin acel lagăr între iunie 1944 și aprilie 1945. Lazar Laszlo a reușit să supraviețuiască, deși, la sfârșitul lunii ianuarie 1945, a fost returnat în stare critică – slăbit și înfometat – la lagărul principal Buchenwald, după ce a trecut printr-o selecție brutală la Rehmsdorf.

Suferințele sale au fost dublate de tragediile familiale. Tatăl său, Jenö Shlomo Jochanan, a murit la Rehmsdorf la 25 februarie 1945, cu doar câteva săptămâni înainte de eliberare. Mama sa, Rozalia Shoshana, și fratele său, Aharon Tibor, au fost deportați la Auschwitz, unde și-au găsit sfârșitul pe 3 iunie 1944.

Lazar Laszlo a supraviețuit acestor orori și a fost eliberat din lagărul Buchenwald de către armata americană la data de 11 aprilie 1945. După eliberare, s-a întors în orașul natal, Oradea, în luna august a aceluiași an. Acolo a încercat să își reconstruiască viața și a lucrat ca mecanic auto până în anul 1951, când a decis să părăsească România și să emigreze în Israel, unde și-a început o nouă viață.

În Israel, Lazar Laszlo și-a construit o carieră și a activat în armată, de unde a ieșit la pensie. A devenit tată a patru copii și bunic a patru nepoți. Viața lui, marcată de suferință, dar și de o remarcabilă forță interioară, a fost sărbătorită de familie în anul 2012, când a împlinit 82 de ani. A petrecut acel moment special alături de fiica sa, Vered, într-o atmosferă de căldură familială și recunoștință pentru viața câștigată cu greu.

BIBLIOGRAFIE :https://www.tikvah.ro/ro/holocaust/marturiile-supravietuitorilor

În 1940, Transilvania de Nord a fost anexată Ungariei, în urma unei înțelegeri cu Germania și, astfel, legile antisemite maghiare au fost impuse și aici. Copiii evrei nu mai puteau frecventa școlile și universitățile publice și multe afaceri evreiești au fost confiscate sau închise. La Cluj s-a înființat un liceu evreiesc, pentru a oferi șansa copiilor să-și continue studiile.

În 1944, guvernul maghiar a ordonat deportarea evreilor la Auschwitz. La începutul lunii mai, Vasile Nussbaum, de 15 ani, era elev al Liceului Evreiesc. El locuia la Cluj împreună cu părinții și fratele mai mic, Sanyi, care avea atunci 9 ani. Într-o singură zi, le-au fost confiscate toate bunurile și au fost închiși în ghetoul amenajat pe terenul fostei fabrici de cărămidă din Cluj. În mai puțin de o lună au fost deportați la Auschwitz.

La sosirea în lagăr, Vasile, doar un adolescent la acea vreme, a fost separat de părinți. Mama sa a fost dusă direct la camerele de gazare, în timp ce tatăl a fost trimis la muncă, însă a murit cu puțin timp înainte de eliberare, astfel că nu s-au mai întâlnit niciodată. El și fratele său au rămas în lagărul Auschwitz-Birkenau. Perioada cea mai dramatică a vieții lui Vasile a fost momentul când fratele său mai mic, Sanyi, a fost selectat pentru camera de gazare, iar el a rămas singur. După moartea fratelui, Vasile a fost trimis la lucru în lagăre de muncă.

Vasile a fost eliberat de armata americană în timp ce se afla în lagărul Buchenwald, în aprilie 1945. După eliberare s-a întors la Cluj, unde a încercat să-și reia viața. S-a înscris la universitate, devenind apoi economist. S-a căsătorit și are un fiu.

Bibliografie

https://www.eternalechoes.org/ro/testimonies/vasile-nussbaum

Iancu Țucărman era singurul băiat din cei patru copii ai unei familii evreiești din Iași. Tatăl său Iosif Samoil Țucărman s-a născut la Iași în 1889 și a avut o băcănie, apoi o fierărie. Iosif Țucărman frecventa sinagoga Haim Hoffman din apropierea casei lor din Târgul Cucului, un cartier evreiesc al Iașului. Mama lui, Minta Țucărman s-a născut tot în 1889 la Iași și a decedat în 1939, iar tatăl a rămas să-și crească singur cei patru copii.

Evreii, cetățeni români, trăiau, în general, în relații bune cu populația majoritară totuși, Iancu a întâmpinat atitudini antisemite, precum odată, la intrarea în sala de gimnastică, un profesor i-a tras două palme și i-a zis: „Mă, jidane, dă-te la o parte, să trec eu“. La „Liceul Stefan cel Mare” profesorul antisemit de limba germană l-a lăsat corijent, apoi repetent, deși a învățat sârguincios și știa și limba idiș, un dialect al limbii germane, vorbit de evreii din Europa.

În dimineața de 29 iunie 1941, a fost scos din casă împreună cu tatăl și grupați împreună cu alți evrei lângă un zid. Iancu Țucărman a rămas peste noapte în curtea Chesturii, iar a doua zi dimineață cei rămași în viață au fost mărșăluiți la gară. Acolo, a fost îngrămădit împreună cu alți 136 într-un vagoan de vite cu bălegar și var nestins pe jos.

La o săptămână de la întoarcerea la Iași a fost recrutat la munca forțată pentru următorii patru ani.

Cele trei surori și tatăl lor au supraviețuit Holocaustului. După război Iancu a rămas la Iași unde a absolvit facultatea de agronomie, ca inginer.

Biografie

La sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, mii de naziști care au participat la uciderea sistematică a aproximativ 6.000.000 de evrei și milioane de țigani, polonezi și alte popoare „inferioare”, s-au strecurat prin plasa Aliaților și au evadat în țări de pe tot globul, unde mulți încă trăiesc în libertate.

Simon Wiesenthal, un supraviețuitor al lagărelor naziste, și-a dedicat viața documentării crimelor Holocaustului și vânării făptuitorilor încă în libertate. „Când istoria se uită înapoi”, a explicat Wiesenthal, „vreau ca oamenii să știe că naziștii nu au fost capabili să omoare milioane de oameni și să scape cu ea”. Opera sa este un memento și un avertisment pentru generațiile viitoare.

În calitate de fondator și șef al Centrului de documentare evreiască din Viena, vânătorul de naziști independent, de obicei cu cooperarea guvernelor israeliene, austriece, foste germane de vest și a altor guverne, a dezlănțuit aproape 1.100 de criminali de război naziști, inclusiv Adolf Eichmann, administratorul măcelării evreilor; Franz Murer, „Macelarul din Wilno” și Erich Rajakowitsch, responsabil cu „transporturile morții” din Olanda. Relatările despre investigația lui sumbră sunt detaliate în memoriile sale, The Murderers Among Us (1967). Printre alte cărți ale sale se numără, Sails of Hope (1973), Sunflower (1970), Max and Helen" (1982), Krystyna (1987), Every Day Remembrance Day (1987) și Justice Not Vengeance (1989). În 1989, un film bazat pe viața lui Mr. Wiesenthal a fost intitulat Producător Simon Wiesenthal Among Us: The Boxers Home Among Us: The Boxers. și l-a jucat pe actorul Ben Kingsley, câștigător al Oscarului, în rolul lui Simon Wiesenthal.

Bibliografie

https://www.wiesenthal.com/about/about-simon-wiesenthal/

1940-1944

În 1940, Transilvania de Nord a fost anexată Ungariei, în urma unei înțelegeri cu Germania și, astfel, legile antisemite maghiare au fost impuse și aici. Copiii evrei nu mai puteau frecventa școlile și universitățile publice și multe afaceri evreiești au fost confiscate sau închise. La Cluj s-a înființat un liceu evreiesc, pentru a oferi șansa copiilor să-și continue studiile.

1944

În 1944, guvernul maghiar a ordonat deportarea evreilor la Auschwitz. La începutul lunii mai, Vasile Nussbaum, de 15 ani, era elev al Liceului Evreiesc. El locuia la Cluj împreună cu părinții și fratele mai mic, Sanyi, care avea atunci 9 ani. Într-o singură zi, le-au fost confiscate toate bunurile și au fost închiși în ghetoul amenajat pe terenul fostei fabrici de cărămidă din Cluj. În mai puțin de o lună au fost deportați la Auschwitz.

1944-1945

La sosirea în lagăr, Vasile, doar un adolescent la acea vreme, a fost separat de părinți. Mama sa a fost dusă direct la camerele de gazare, în timp ce tatăl a fost trimis la muncă, însă a murit cu puțin timp înainte de eliberare, astfel că nu s-au mai întâlnit niciodată. El și fratele său au rămas în lagărul Auschwitz-Birkenau. Perioada cea mai dramatică a vieții lui Vasile a fost momentul când fratele său mai mic, Sanyi, a fost selectat pentru camera de gazare, iar el a rămas singur. După moartea fratelui, Vasile a fost trimis la lucru în lagăre de muncă.

1945 și experiențele postbelice

Vasile a fost eliberat de armata americană în timp ce se afla în lagărul Buchenwald, în aprilie 1945. După eliberare s-a întors la Cluj, unde a încercat să-și reia viața. S-a înscris la universitate, devenind apoi economist. S-a căsătorit și are un fiu.

Bibliografie

https://www.eternalechoes.org/ro/testimonies/vasile-nussbaum

Leonard Zăicescu (n. 27 martie 1927 la Iași) este un supraviețuitor al Pogromului de la Iași și ultimul supraviețuitor al Trenului morții Iași-Podu Iloaiei rămas în viață.

Avea 14 ani când s-a dezlănțuit Pogromul de la Iași în 29 iunie 1941. Împreună cu tatăl și mulți alți evrei au fost forțați să meargă la Chestură.

Totodata, recent, Leonard Zăicescu a obținut la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) o victorie importantă împotriva antisemitismului: ca România să nu-și mai poată reabilita criminalii de război.

In prezent, Leonard este scriitor si jurnalist, iar printre publicațiile sale putem aminti si „Cu trenul expres spre moarte”, care rămâne o mărturie plină de durere despre oamenii nevinovați, uciși, care au trecut din păcate prin evenimente deosebit de grele în viața lor. Dar, prin aceste momente, putem să învățăm ceva și, astfel, să nu repetăm greșelile din trecut.

Bibliografie:

https://www.iasi1941.com/locatie/77~leonard-zaicescu-strada-vasile-stroescu-12

https://ro.m.wikipedia.org/wiki/Leonard_Z%C4%83icescu