Adevăratul precursor al discursului privind drepturile omului a fost conceptul de drepturi naturale care a apărut ca parte a tradiției dreptului natural medieval. Această tradiție a fost puternic influențată de scrierile primilor creștini ai Sfântului Paul, cum ar fi Sfântul Ilary de Poitiers, Sfântul Ambrozie și Sfântul Augustin. Augustin a fost printre primii care a examinat legitimitatea legilor omului și a încercat să definească limitele legilor și drepturilor care apar în mod natural pe baza înțelepciunii.

Această tradiție medievală a devenit proeminentă în timpul iluminismului european. Din aceast punct, argumentele moderne privind drepturile omului au apărut în a doua jumătate a secolului XX.

Magna Carta este o carte engleză emisă inițial în 1215, care a influențat dezvoltarea dreptului comun și a multor documente constituționale ulterioare legate de drepturile omului, cum ar fi Bill of Rights din 1689, Constituția Statelor Unite din 1789.

Filosoful englez din secolul al XVII-lea John Locke a discutat despre drepturile naturale în lucrarea sa, identificându-le ca fiind viață, libertate și proprietate. În Marea Britanie, în 1689, Declarația engleză a drepturilor și revendicarea scoțiană a dreptului au făcut câte o serie de acțiuni guvernamentale opresive, ilegale. Două revoluții majore au avut loc în timpul secolului al XVIII-lea, în Statele Unite (1776) și în Franța (1789), care au condus la Declarația de independență a Americii și, respectiv, Declarația franceză a drepturilor omului. În plus, Declarația Drepturilor din Virginia din 1776 a codificat în lege o serie de drepturi civile fundamentale și libertăți civile.

În societatea românească existența rasismului la adresa romilor a fost puternic negată până în prezent dar este tot mai deschis recunoscută public. Potrivit raportului Amnesty International privind drepturile omului, romii se confruntă cu discriminare sistemică, sărăcie extremă, evacuări forțate din locuințe și rasism din partea autorităților. Conform unui studiu al IRES din 2013, romii sunt descriși de respondenți drept hoți și infractori (20%), leneși, dezinteresați și indiferenți (11%), needucați și necivilizați (8%), iar 58% dintre respondenți nu ar accepta ca în familia lor să intre o persoană de etnie romă. Atitudinile rasiste față de minoritatea romă au constituit unele din numeroasele motive pentru conflicte interetnice, notabile fiind cele de la Hădăreni, Craiova și Racoș. Până pe 20 februarie 1856, populația de etnie romă se afla sub sclavie. Robia țiganilor a durat mai mult de cinci secole în Moldova și Valahia și a contribuit seminificativ la situația romilor de astăzi.

În România, salariul lunar încasat de femei este cu 12,5% sub cel al partenerilor de gen masculin. În ceea ce privește numărul de femei implicate în viața politică, România se situează pe locul 77 din cele 145 de țări analizate în cadrul Raportului Global al Echilibrului de Gen 2015. Numai 20.7% din membrii Camera Deputaților și 14.0% în Senat sunt femei.

În multe cazuri, persoanele cu dizabilități se confruntă cu discriminarea autorităților și a societății. Conform unui raport elaborat de Agenția pentru Drepturi Fundamentale a UE (ADF), publicat în iunie 2012, doar 1% dintre persoanele cu dizabilități mintale aveau un loc de muncă. Raportul ADF indică, de asemenea, că persoanele cu dizabilități mintale din instituții, în special copiii, sunt victimele diverselor forme de intimidare, hărțuire și abuz. Conform unui studiu finanțat din fonduri UE și publicat în 2012, 87% dintre respondenți considerau discriminarea (în sensul larg al cuvântului) una dintre marile probleme cu care se confruntă persoanele cu dizabilități.

Între octombrie 2013 și martie 2014, pe baza unor protocoale scrise, încheiate cu Ministerul Muncii și cu Ministerul Sănătății, reprezentanți ai Centrului pentru Resurse Juridice (CRJ) au efectuat vizite neanunțate la centre publice și private destinate copiilor cu dizabilități. În urma vizitelor, CRJ a identificat o serie de încălcări ale unora dintre drepturile pacienților și ale legii. CRJ a constatat că nu există proceduri eficiente de înregistrare și soluționare a plângerilor și că abuzul verbal și fizic al copiilor, sedarea, limitarea excesivă a mișcării, lipsa igienei, condițiile neadecvate, lipsa îngrijirii medicale și lipsa accesului la educație sunt probleme des întâlnite. Aproape 25.000 de copii și adulți cu dizabilități mintale trăiesc în centre rezidențiale, ce funcționează în regim privativ de libertate. Peste 4.000 de persoane cu dizabilități mintale aflate în grija statului au murit între 2010 și 2015, în condiții necunoscute.