În lista de personaje ce precedă textul propriu zis, reiese că Dandanache este un “vechi luptător de la ‘48”. În textul propriu zis, însă, el este un om politic care este trimis de la centru pentru a fi ales deputat în județul de munte, fapt ilustrat în actul al doilea, scena a XIV-a, prin depeșa pe care Pristanda îi o înmână lui Tipătescu.

Coincidența se realizează prin confuzia între Trahanache și Tipătescu, Dandanache crezând ca Zoe este soția prefectului, dar și prin povestirea unei întâmplări în care acesta găsește o scrisoare de amor pe care va dori să o publice. Acestă coincidență duce la o stare de neliniște și agitație, Zoe îngrijorându-se că scrisoarea menționată de Dandanache era a lui Tipătescu pentru ea. De asemenea se evidențiază punctul culminant prin dorința lui Dandanache de a nu menționa numele destinatarului și de a evita continuarea discuției despre scrisoare prin aducerea aminte a drumului său ce îl obosise, ceea ce agravează situația îndrăgostiților.

Dandanache este primit cu respect de Trahanache, care îl numește „alesul nostru”. Chiar dacă pare prietenos, Trahanache îl susține doar ca să evite scandalul legat de scrisoarea pierdută. În realitate, și Dandanache, ca și Cațavencu, are o scrisoare compromițătoare și o folosește ca să obțină funcția, prin șantaj.

Cu Tipătescu, relația este una falsă. Prefectul pare la început amabil, dar pe măsură ce Dandanache începe să vorbească, Tipătescu își dă seama că are de-a face cu un om prost, dar periculos. Este dezgustat de modul în care Dandanache se laudă că a fost ales pentru că are o scrisoare cu care șantajează partidul. La final, Tipătescu îl numește ironic „puicușorul Dandanache”, ca semn de dispreț.

Zoe, femeia implicată în scrisoarea de amor, este și ea revoltată când află că Dandanache a fost impus candidat. Îi spune că a făcut o prostie folosind scrisoarea și îl consideră un „idiot”. Ea încearcă să-l oprească să mai povestească despre scrisoare, ca să nu iasă un nou scandal. Se simte prinsă într-un cerc al șantajului, de data asta cu un personaj și mai ridicol decât Cațavencu.

Dandanache este prezentat ca un om fără merite, dar care urcă în politică doar pentru că știe să profite de situații. Se laudă că e „român imparțial” și că vine „de la patruzeci și opt”, dar în realitate este un om simplu, prost și corupt, care obține totul prin șantaj. Toți ceilalți îl acceptă, deși nu îl respectă, doar ca să nu piardă puterea.

În concluzie, Agamiță Dandanache este imaginea politicianului corupt și lipsit de valoare, care ajunge în funcții importante prin minciună și șantaj. Relația sa cu celelalte personaje arată cât de bolnav și ipocrit este sistemul politic din piesă. Deși este un om slab și comic, el reușește să-i manipuleze pe toți, arătând cât de jos a ajuns morala în lumea politică.

Vorbește peltic și sâsâit, cu dificultăți de articulare care contribuie la comicul de limbaj.

Folosește onomatopee „hodoronc-tronc!” care creează confuzie și lipsă de coerență. Utilizează apelative familiare și caraghioase  „neicușorule”, „puișorule” ce sugerează un mod de adresare nepotrivit pentru un politician.

Se exprimă neinteligibil, cu întreruperi și reluări, adesea prin fraze fără logică gramaticală:

„În sănătatea alegătorilor… care au probat patriotism și mi-au acordat (nu nimereste)… asta… cum să zic, de!... zi-i pe nume, de!... a! su-fradzele lor; eu care, familia mea, de la patruz' șopt în Cameră…”

Discursul său este plin de bâlbâieli, pauze și nonsensuri, ilustrând senilitate, lipsă de logică și de instruire.

Prin acest limbaj, Caragiale construiește o caracterizare indirectă a unui politician incompetent și ridicol și de asemenea un simbol al decăderii morale și intelectuale a clasei politice.

Acest prenume face trimitere la eroul grec mitologic Agamemnon  rege al Micenei, strateg militar de elită. Alegerea acestui nume creează comicul de contrast: un nume cu rezonanță eroică, purtat de un personaj  senil și incompetent. Caragiale ironizează pretențiile și importanța nemeritată a personajului.

În mod ironic, Trahanache îl numește încă de la început „Agamiță”, o formă diminutivală ce indică lipsa de respect față de adevărata valoare a personajului.

b.          Numele de familie: Dandanache

Provine din cuvântul „dandana”, care înseamnă încurcătură, boacănă, scandal. Reflectă perfect efectul apariției sale în acțiunea piesei când este propus de la centru în locul lui Cațavencu. Rezonanța fonetică caraghioasă („dan-dan”) sugerează ridicol, prostie și lipsă de seriozitate.

Caragiale folosește această alăturare absurdă între:

Agamemnon – simbol al măreției eroice

Dandanache – simbol al încurcăturii și decrepitudinii.

Această tehnică având ca rezultat un nume grotesc, care demască ipocrizia promovării politice.

Criticul G. Călinescu sintetizează esența personajului spunând:

„Agamiță Dandanache e mai mult un bâlbâit și un mărginit mintal, simbol trist al necesităților electorale și lamentabil exponent de clasă.”

Această replică evidențiază că Dandanache este dispus să păstreze scrisoarea pentru a o folosi și în alte situații, demonstrând tendința de a recurge la șantaj pentru a-și atinge scopurile politice. Prin acest comportament, el se definește ca un politician corupt, care obține funcții nu prin merit sau competență, ci prin manipulare și amenințări.

A doua secvență semnificativă este cea în care Dandanache ține un discurs public după ce a fost ales deputat. În această scenă, el încearcă să-și exprime recunoștința față de alegători, dar discursul său este incoerent și plin de bâlbâieli: ( „În sănătatea alegătorilor... care au probat patriotism și mi-au acordat.. asta... cum să zic, de!... zi-i pe nume, de!... a! sufradzele lor...” )

Acest fragment evidențiază incompetența și lipsa de pregătire a lui Dandanache. Incoerența și bâlbâielile din discursul său subliniază faptul că a ajuns în funcție nu datorită abilităților sau cunoștințelor sale, ci prin mijloace imorale. Prin această scenă, Caragiale satirizează clasa politică, evidențiind cum persoane nepregătite pot ajunge în poziții de conducere.