<?xml version="1.0"?>
<rss version="2.0">
   <channel>
      <title>Cărți citite în vacanța de vară 2020 by Papp Vivien-Ingrid</title>
      <link>https://padlet.com/pappvivi/Bookmarks</link>
      <description>Creat cu un zâmbet și o clipire din ochi.</description>
      <language>en-us</language>
      <pubDate>2020-06-30 12:07:37 UTC</pubDate>
      <lastBuildDate>2023-02-07 18:19:45 UTC</lastBuildDate>
      <webMaster>hello@padlet.com</webMaster>
      <image>
         <url></url>
      </image>
      <item>
         <title>Mândrie și prejudecată, ed. Aldo Press</title>
         <author>pappvivi</author>
         <link>https://padlet.com/pappvivi/Bookmarks/wish/643918768</link>
         <description><![CDATA[<div><strong>Titlu:</strong> „Mândrie și prejudecată" ("Pride and prejudice")</div><div><strong>Autor</strong>: Jane Austen</div><div><strong>Ecranizarea cărții</strong>:  https://youtu.be/P5MmcT_vcBU (1995) </div><div>https://youtu.be/1dYv5u6v55Y (2005)<br><strong>Prezentare generală: <br></strong>Cea mai cunoscută și mai apreciată operă a lui Jane Austen vă introduce în lumea de la cumpăna veacurilor XIII și XIX. Observația fină și umorul autoarei oferă cititorului delicioase momente de lectură, surprinzând modul de viață britanic la un anumit nivel social. Nu lipsește nici povestea de dragoste cu peripețiile ei. <br><strong>Personaje:</strong></div><ul><li>doamna Bennet</li><li>domnul Bennet</li><li>doamna Long</li><li>domnul Morris</li><li>domnul Bingley</li><li>Fitzwilliam Darcy</li><li>Caroline Bingley </li><li>Sir William Lucas</li><li>Lady Lucas</li><li>Elizabeth Bennet</li><li>Jane Bennet</li><li>Lydia Bennet</li><li>Catherine (Kitty) Bennet</li><li>Mary Bennet </li><li>domnul Darcy</li><li>domnul Hurst</li><li>Charlotte Lucas</li><li>domnișoara King</li><li>Mary Lucas </li><li>domnul Robinson</li><li>tinerii Lucas</li><li>domnul Jones</li><li>William Collins</li><li>ofițerul Danny</li><li>domnul Wickham</li><li>doamna Philips</li><li>domnul Philips</li><li>Lady Catherine de Bourgh </li><li>Harriet</li><li>doamna Hill</li><li>doamna Jenkinson </li><li>Georgiana Darcy </li><li>colonelul Fitzwilliam </li></ul><div><strong>Intriga:</strong><br>După ce familia Bennet află că domnul Bingley, un burlac bogat, se mută în vecinătatea lor, doamna Bennet îl încurajează pe soțul ei să meargă să îl viziteze. În urma vizitei membrii familiei Bennet primesc o invitație la un bal. Acolo, domnul Bingley dansează cu Jane Bennet de două ori, fiind atras de ea. Domnul Darcy, prietenul domnului Bingley, fiind o persoană arogantă, refuză să danseze cu Elizabeth Bennet, spunând că ea nu este destul de atrăgătoare pentru el. Caroline Bingley, sora domnului Bingley, o invită pe Jane la Netherfield pentru a lua cina cu ei. În drum spre Netherfield, pe Jane o prinde ploaia și se răcește grav, fiind forțată să rămână acolo. Elizabeth, aflând de condiția lui Jane, se duce până la Netherfield pe jos. Rămâne și ea, la rugămintea lui Jane. Domnul Darcy își dă seama că este, totuși, atras de Elizabeth.<br><strong>Citate semnificative:</strong><br>„-- Dar te pot asigura, adăugă ea, că Lizzy n-are prea mult de pierdut dacă nu corespunde gustului său; pentru că este un om grozav de antipatic, oribil, și care nu merită să te ostenești să-i placi. Atât de distant, atât de trufaș, de nesuferit!" (pag.16)<br>„-- Dar oamenii se schimbă atât de mult, încât mereu, mereu poți observa ceva nou la ei." (pag.49)<br>„-- Se poate oare ca o mândrie atât de odioasă să fi fost vreodată spre binele lui?" (pag.93)<br>„-- Sunt puțini aceia pe care-i iubesc cu adevărat și mai puțini  încă aceia despre care am o părere bună. Cu cât cunosc lumea mai mult, cu atât mă nemulțumește mai mult: fiecare zi îmi întărește credința în nestatornicia firii omenești și mă convinge de puținul temei care se poate pune și pe ceea ce pare a fi merit și pe ceea ce pare a fi bun-simț." (pag.153)<br>„-- Zadarnic m-am luptat. N-am reușit. Sentimentele mele nu s-au lăsat învinse. Trebuie să-mi îngăduiți să vă mărturisesc admirația și dragostea mea arzătoare." (pag.212)<br>„--Chiar de la început - aș putea să spun chiar din clipa când v-am cunoscut - purtarea dumneavoastră, convingându-mă pe deplin de aroganța, înfumurarea și disprețul egoist ce-l aveți pentru simțămintele celorlalți, a fost de natură să formeze baza dezaprobării pe care întâmplările ce au urmat au clădit o antipatie atât de neclintită; și nu trecuse nici o lună de când vă cunoșteam când am simțit că sunteți ultimul om din lume cu care m-aș fi hotărât vreodată să mă căsătoresc." (pag.216)<br>„«De ce este atât de schimbat? De unde poate proveni schimbarea? Nu se poate să fie din cauza mea; nu se poate ca purtarea lui să fi devenit atât de amabilă de dragul meu. Nu se poate ca mustrările mele de la Hunsford să fi adus o asemenea schimbare. Este cu neputință să mă iubească.»" (pag.279)<br>„ O asemenea schimbare la un om atât de mândru trezea nu numai uimire, ci și recunoștință; căci ea nu putea fi pusă decât pe seama iubirii, a iubirii arzătoare și astfel fiind, impresia ce o făcea asupra ei era dintre acelea ce trebuie încurajate, nefiind deloc neplăcută deși greu de definit." (pag.290)<br>„ Dacă recunoștința și stima sunt temelii puternice pentru o dragoste, schimbarea de sentiment a Elizabethei nu va fi nici surprinzătoare, nici criticabilă."  (pag.305)<br>„-- Așa am fost de la opt la douăzeci și opt de ani; și așa aș fi putut să fiu încă, dacă nu ați fi fost dumneavoastră, prea scumpă și fermecătoare Elizabeth! Cât de mult vă datorez! Mi-ați dat o lecție, la început într-adevăr dură, dar cât de folositoare! Prin dumneavoastră am învățat să fiu modest. Am venit în fața dumneavoastră absolut convins că voi fi acceptat. Mi-ați arătat cât de neîndestulătoare erau toate pretențiile mele de a mulțumi o femeie demnă de a fi mulțumită." (pag.406)<br>„Elizabeth, încă și mai emoționată, îi răspunse solemnă și gravă și în cele din urmă, asigurându-l de repetate ori că domnul Darcy era cu adevărat alesul ei, explicându-i schimbarea treptată prin care-i trecuse stima față de dânsul, mărturisindu-i totala convingere că dragostea lui nu era lucru de o zi, ci că rezistase la încercarea pe care o reprezentau multe luni de nesiguranță, și enumerându-i cu energie toate bunele lui însușiri, învinse incredulitatea tatălui și-l făcu să se împace.” (pag.415)<br><strong>Opinie personală:</strong><br>Consider că romanul ”Mândrie și prejudecată" este un roman deosebit, scris într-o manieră unică, demonstrând cititorilor că oricine se poate schimba și învățându-ne să înlăturăm prejudecățile pe care suntem tentați să ni le formăm și să nu fim mândri. De asemenea,  pe mine această carte m-a îndemnat să mai dau o a doua șansă celor care mi-au greșit și să cred în evoluția lor. Recomand cu încredere această specială poveste de dragoste. <br><br><br></div><div><br></div>]]></description>
         <enclosure url="https://4.bp.blogspot.com/-Cqoo-pXU-fQ/V44V-tnqvjI/AAAAAAAABTo/RLBS37r9W_knYYlclv5-8uKajTRrVffqACLcB/s320/mandrie-si-prejudecata_1_fullsize%255B1%255D.jpg" />
         <pubDate>2020-06-30 12:11:38 UTC</pubDate>
         <guid>https://padlet.com/pappvivi/Bookmarks/wish/643918768</guid>
      </item>
      <item>
         <title>Casa strâmbă, ed. Litera </title>
         <author>pappvivi</author>
         <link>https://padlet.com/pappvivi/Bookmarks/wish/644022057</link>
         <description><![CDATA[<div><strong>Titlu</strong>: „Casa strâmbă" ( "Crooked House")<br><strong>Autor</strong>: Agatha Christie<br><strong>Ecranizarea cărții</strong>:<br>https://youtu.be/ERj3KafjfRk (2017)<br><strong>Prezentare generală</strong>:<br>Pentru un observator întâmplător, familia Leonides părea cât se poate de fericită și unită. Cu toate acestea, odată cu asasinarea lui Aristide Leonides, șeful familiei, legăturile dintre membrii supraviețuitori se dovedesc la fel de șubrede ca uriașul conac în care locuiesc. În urma crimei, atmosfera claustrofobică a casei sporește suspiciunile fiecărei rude, până când aparența de familie iubitoare este spulberată de tristețe, suferință și secrete bine ascunse.<br><strong>Personaje: </strong></div><ul><li>Sophia Leonides</li><li>Charles (personajul-narator)</li><li>Aristide Leonides</li><li>Brenda Leonides</li><li>tatăl lui Charles</li><li>Glover</li><li>inspectorul șef Taverner</li><li>Roger Leonides</li><li>Philip Leonides</li><li>Eustace Leonides</li><li>Josephine Leonides</li><li>Edith de Haviland </li><li>sergentul detectiv Lamb</li><li>Laurence Brown </li><li>Clemency </li><li>Magda </li><li>Johnson (valetul)</li><li>Gladys</li><li>Gaitskill</li><li>Janet Wolmer (servitoare) </li><li>Janet Rowe (bona)</li></ul><div><strong>Intriga:<br></strong>Charles se întâlnește cu Sophia Leonides în Egipt, se îndrăgostește de ea, iar cei doi intenționează să se căsătorească după reîntoarcerea lui Charles din război. Problemele celor doi apar atunci când Sophia nu vrea să se căsătorească până ucigașul bunicului său extrem de bogat, Aristide Leonides, nu este găsit. Tatăl lui Charles, fiind detectiv la Scotland Yard, a primit cazul acestei crime și își trimite fiul la Trei Frontoane pentru a-i ajuta pe el și pe inspectorul șef Taverner cu investigația.<br><strong>Citate semnificative:<br></strong>„Altminteri, aparențele erau înșelătoare și ai fi putut să-l ignori cu ușurință. În fond, era doar un gnom, o piticanie urâtă, dar dacă zăboveai un pic în preajma lui, descopereai că era fascinant - iată de ce femeile îi cădeau pradă întotdeauna." (pag.26)<br>„Însă cu toții pluteam pe o mare de incertitudini." (pag.34)<br>„-- Noi putem fi destul de siguri că soția și tânărul meditator au conspirat - dar a dovedi acest lucru e cu totul altă poveste." (pag.36)<br>„-- Există multă răutate în noi, diferite tipuri de răutate. Tocmai acest lucru e ceea ce deranjează: toate aceste tipuri de răutate." (pag.41)<br>„-- Tata, a continuat ea încet, e genul de om mult prea controlat. Nu știi niciodată ce gândește. Niciodată nu-și arată emoțiile. Probabil că acesta este un mecanism inconștient de autoapărare în fața excesului de emoții al mamei mele, numai că uneori... mă îngrijorează un pic." (pag.43)<br>„«Nu explica nimic.» E un motto foarte eficient." (pag. 74)<br>„--Sper că îți dai seama că toate întrebările astea ale m ele sunt doar fleacuri. Nu are nici o importanță cine a fost sau nu în casă, nici unde au fost în ziua aceea.<br>--Atunci de ce...<br>El continuă:<br>--Pentru că așa am ocazia să-i întâlnesc pe toți și să văd cum stau lucrurile de fapt, să aud ce au de spus, și sper că, măcar întâmplător, cineva îmi va da un indiciu." (pag.75)<br>„Simțeam că este un copil cu preferințe clare pentru lucrurile macabre." (pag.109)<br>„ Nici eu nu înțelegeam. Cred că eram incredibil de tâmpiți. Și, în mod sigur, vedeam problema dintr-un unghi greșit." (pag. 145)<br>„-- Da. Nu am întâlnit până acum un criminal care să nu fie vanitos... Mândria este cea care îi împinge la distrugere, în nouă cazuri din zece. Sunt îngroziți că vor fi prinși, dar nu se pot abține să nu se laude sau să nu se umfle în pene, și de obicei sunt siguri că au fost mult prea isteți pentru a fi prinși. Și mai e ceva: un criminal dorește să vorbească." (pag.149)<br>„Mi-am amintit inteligența din spatele ochilor ei negri ca mărgelele." (pag.154)<br>„Dar acum eram conștient că bătrânul Leonides oferise scenariul morții sale. Criminalul nu trebuie să comploteze sau să conceapă vreun plan. O metodă simplă și ușor de îndeplinit fusese furnizată chiar de victimă." (pag.164)<br>„ Nu am luat-o deloc în calcul pentru că nu era decât o copilă. Dar existau copii care comiseseră crime, iar această crimă era pusă la cale de un copil. Chiar bunicul ei îi oferise metoda - de fapt, îi oferise întregul plan." (pag.295)<br>„Cred că bona știa, știuse întotdeauna că Josephine nu era un copil normal." (pag.297)<br>„ Era nepoata lui, îi semăna în istețime și în viclenie, însă dragostea lui era orientată către familie și prieteni, pe când a ei era îndreptată către ea însăși." (pag.297)<br><strong>Opinia personală: </strong><br>În opinia mea, romanul polițist „Casa strâmbă" este un roman excelent, nu degeaba s-a numărat printre preferatele autoarei. În carte, este prezentată povestea unei familii de-a dreptul ciudate, anormale. Agatha Christie nu m-a dezamăgit nici de data aceasta, romanul ținându-mă trează, cu sufletul la gură. Recomand cu toată încrederea această carte. <br><strong><br></strong><br></div><div><br></div>]]></description>
         <enclosure url="https://i0.wp.com/www.delicateseliterare.ro/wp-content/uploads/2018/11/Casa-stramba.jpg?fit=623%2C960&amp;ssl=1" />
         <pubDate>2020-06-30 14:11:49 UTC</pubDate>
         <guid>https://padlet.com/pappvivi/Bookmarks/wish/644022057</guid>
      </item>
      <item>
         <title>Tragedie în trei acte, ed. Litera</title>
         <author>pappvivi</author>
         <link>https://padlet.com/pappvivi/Bookmarks/wish/653180647</link>
         <description><![CDATA[<div><strong>Titlu:</strong> „ Tragedie în trei acte" ("Three Act Tragedy" )<br>Autor: Agatha Christie<br><strong>Ecranizarea cărții: </strong>https://youtu.be/qhgc--qOKD0 (2010)<br><strong>Prezentare generală:</strong><br> Bătrânul și inofensivul paroh Babbington moare subit, la petrecerea organizată de un celebru actor, după ce bea un cocktail care nu conține nici o urmă de otravă. Nici măcar Hercule Poirot, aflat printre invitați, nu are vreo suspiciune legată de acest deces. Dar când un prieten al aceluiași actor moare în circumstanțe asemănătoare, nu mai este nici o îndoială că e vorba de niște asasinate. Lipsa unor motive îl pune însă în încurcătură pe Poirot. Va trebui să aibă loc o a treia crimă pentru ca detectivul să descopere o cinică punere în scenă, al cărei unic scop este să deturneze atenția anchetatorilor... <br><strong>Personaje:</strong></div><ul><li>Domnul Satterthwaite</li><li>Charles Cartwright</li><li>Hercule Poirot</li><li>sir Bartholomew Strange </li><li>Mirabelle</li><li>Domnișoara Milray </li><li>Cynthia Dacres</li><li>Freddie Dacres </li><li>Angela Sutcliffe</li><li>domnișoara Muriel Wills (Anthony Astor) </li><li>Temple</li><li>lady Mary Lytton Gore </li><li>domnul Stephen Babbington </li><li>doamna Babbington </li><li>domnișoara Hermione Lytton Gore ( Egg)</li><li>Oliver Manders </li><li>dr. MacDougal </li><li>Aristide Duval </li><li>copilul englez</li><li>mama copilului englez</li><li>copila de origine franceză</li><li>mama copilei de origine franceză</li><li>colonelul Johnson </li><li>inspector-șef Crossfield </li><li>dr. Davis </li><li>doamna Leckie</li><li>Beatrice Church </li><li>Alice </li><li>infirmiera-șefă </li><li>Doamna de Rushbridger </li></ul><div><strong>Intriga: </strong><br>La petrecerea celebrului actor, Charles Cartwright, parohul Stephen Babbington moare după ce bea un cocktail. Însuși marelui detectiv, Hercule Poirot, i se pare un accident, însă Charles Cartwright și Egg sunt de altă părere. Peste puțin timp moare și prietenul domnului Cartwright, sub aceleași circumstanțe, fiind vorba de sir Bartholomew Strange, un bărbat sănătos. Atunci, realizează Poirot cu adevărat că a fost vorba de crimă și în primul caz. Charles Cartwright, Egg și domnul Satterthwaite pornesc propria investigație, primind puțin ajutor de la celebrul detectiv.<br><strong>Citate semnificative:<br>„</strong>«Marinar ieșit la pensie, genul inconfundabil»" (pag. 6)<br>„--Uitați, se auzi vocea lui Egg. Domnul Babbington nu se simte bine." (pag. 22)<br>„--Îmi pare rău, spuse el. E mort..." (pag. 22)<br>„--Ești un tip pe cinste, Charles, dar îți lași fantezia s-o ia razna. Ei, haide, tu chiar crezi că cineva, absolut oricine, ar fi vrut să-l omoare pe bătrânelul ăla absolut inofensiv?" (pag. 27)<br>„-- Cred că e posibil, deși nu probabil, ca domnul Babbington să fi pus ceva în paharul ăla fără ca noi să-l vedem." (pag. 28)<br>„--Da, tu, cu poveștile tale de azi-dimineață despre crime. Ai spus că omul ăsta, Hercule Poirot, e un fel de pasărea-furtunii, că oriunde se duce, crimele îl urmează. Nici n-a ajuns bine și avem de-a face cu o moarte subită și suspectă. Sigur că gândul mi-a zburat direct la crimă." (pag. 29) <br>„-- [...] Însă soții Babbington erau cu adevărat creștini. [...] Erau niște scumpi." (pag. 34) <br>„ Domnul Satterthwaite îi aruncă o privire. Ce rol interpreta sir Charles Cartwright în seara aceea? Nu pe cel al fostului marinar, nici pe cel al detectivului internațional. Nu, era un personaj nou.<br>Sir Charles interpreta partitura viorii a doua. Vioara a doua după Oliver Manders." (pag. 43)<br>„«Părea să fie în perfectă stare de sănătate și de spirit, iar decesul său a survenit la sfârșitul cinei. Discuta cu prietenii și bea dintr-un pahar de porto când a suferit un atac și s-a stins înainte să poată fi cerut ajutorul medicilor.»" (pag. 50) </div><div>„« Ca urmare a anchetei de azi în legătură cu decedatul sir Bartholomew Strange, s-a stabilit un verdict de Moarte prin Otrăvire cu Nicotină, neexistând nici o dovadă care să indice cum sau de către cine a fost administrată otrava.»"  (pag. 55) </div><div>„--[...] Nu, nu pare să existe nici o modalitate prin care să i se fi putut administra substanța și totuși aceasta a fost găsită în stomacul lui. E o treabă complicată." (pag. 68)<br>„--Domnișoara Wills și-a băgat nasul unde nu-i fierbea oala, căpitanul Dacres s-a îmbătat, doamna Dacres n-a manifestat nicu o emoție. E ceva aici? Prea puțin." (pag. 91)<br>„-- Da, e ciudat... Arată ca și cum, deși e absurd, ca și cum n-ar fi plecat deloc... Prostii, desigur." (pag. 95)<br>„--Sigur că e mort. De asta a dispărut cu atâta succes încât nimeni nu-i poate da de urmă. Știa prea multe, așa că a fost ucis. Ellis e a treia victimă." (pag. 117)<br>„--[...] Până și un nebun are un soi de logică în crimele lui." (pag. 122) <br> „-- Nu, nu, nu e frumos din partea mea. E curiozitate și da, mândria mea rănită. Trebuie să-mi îndrept greșeala. Timpul meu - asta nu înseamnă nimic, la urma urmei de ce să călătorești? Limba poate că e alta, dar natura umană e peste tot aceeași. Însă, desigur, dacă nu sunt bine-venit, dacă simțiți că deranjez..." (pag. 150) <br>„-- [...] Convingerea mea de-o viață este că orice problemă se rezolvă prin gândire." (pag. 161) <br>„Crima și psihologia merg mâna în mână." (pag. 162)<br>„--[...] Dar tânărul Manders juca și el. Interpreta partitura unui june plictisit și blazat, însă în realitate nu era nici una, nici alta, era plin de viață. Așa că, prietene, l-am remarcat." (pag. 167)<br>„--[...] Unul dintre noi trebuie să-l fi omorât. E un gând ciudat. Care dintre noi? Asta-i întrebarea." (pag. 183)<br>„Toți se îndreptară către sir Charles, care se legăna, cu chipul contorsionat. Paharul îi căzu din mână pe covor, făcu orbește câțiva pași, apoi se prăbuși."  (pag. 211)<br>„-- E adevărat, mademoiselle. Recunosc. Eu l-am ucis pe sir Charles. Dar eu, mademoiselle, sunt un criminal foarte special. Eu pot lua viața și o pot da înapoi." (pag. 212)<br>„-- O reprezentație magnifică, sir Charles. Vă felicit! Poate că acum doriți să ieșiți la rampă.<br>Râzând, actorul sări în picioare și mimă o plecăciune." (pag. 213)<br>„--[...] În seara aceasta am pus în scenă o a treia tragedie, o falsă tragedie." (pag. 214)<br>„--Biata doamnă de Rushbridger. E moartă." (pag. 229)<br>„-- Și otrava folosită?<br> --Cred că era nicotină.<br> -- Da, spuse Poirot. Din nou nicotina. Ce lovitură! Ce lovitură îndrăzneață!" (pag. 230)<br>„--[...]Toată povestea e de-a dreptul de neînțeles!<br>--Nu, nu. Din contră, e chibzuită și logică." (pag. 234)<br>„--[...] Aș putea numi moartea lui Stephen Babbington primul act al piesei noastre. Cortina a căzut când am părăsit cu toții Crow's Nest." (pag. 243)<br>„--[...] Cu alte cuvinte, ucigașul lui Stephen Babbington și al lui sir Bartholomew Strange a fost prezent în ambele dăți, dar nu a părut așa." (pag.247)<br>„--[...] O persoană foarte misterioasă acest Ellis. O persoană care a apărut din senin cu două săptămâni înainte de crimă și a dispărut cu secces imediat după aceea. De ce s-a ascuns Ellis atât de bine? Pentru că el nu a existat în realitate. Din nou, Ellis a fost o ființă născută din carton, vopsele și măiestrie scenică. N-a trăit cu adevărat" (pag. 248)<br>„--Da, sir Charles e un actor. Și-a ascultat instinctul de actor. Și-a testat crima înainte de a o comite." (pag. 257)<br>„--Dumnezeule mare! exclamă el. Abia acum mi-am dat seama! Ticălosul ăla, cu cocktail-ul lui otrăvit! Oricine ar fi putut să-l bea. Aș fi putut fi eu!<br>-- Există o variantă și mai îngrozitoare pe care n-ați luat-o în calcul, spuse Poirot.<br>-- Da?<br>--Aș fi putut fi EU, zise Hercule Poirot." (pag. 262)<br><strong>Opinie personală:</strong><br>După cum se poate observa, sunt o mare fană a acestei unice scriitoare, Agatha Christie. Trebuie să menționez că aceasta a reușit să mă țină cu sufletul la gură și cu gândul neîncetat la finalul cărții, când marele detectiv ne împărtășește cum s-au întâmplat crimele. Această carte, ca și celelalte scrise de Christie, este o capodoperă, finalul surprinzând toți cititorii. Recomand această carte iubitorilor de crime, mistere și bineînțeles actorie. Sunt sigură că nu vor fi dezamăgiți.<br><br><br><br><br></div>]]></description>
         <enclosure url="https://cdn1.dol.ro/slir/w445/dol.ro/cs-content/cs-photos/products/original/_178760_1_1411377528.jpg" />
         <pubDate>2020-07-13 11:37:08 UTC</pubDate>
         <guid>https://padlet.com/pappvivi/Bookmarks/wish/653180647</guid>
      </item>
      <item>
         <title>Marele Gatsby, ed. CORINT</title>
         <author>pappvivi</author>
         <link>https://padlet.com/pappvivi/Bookmarks/wish/653196063</link>
         <description><![CDATA[<div><strong>Titlu:</strong> „Marele Gatsby" ( "The Great Gatsby")<br><strong>Autor</strong>: Francis Scott Fitzgerald<br><strong>Ecranizarea cărții:</strong><br>https://youtu.be/rARN6agiW7o (2012)<br><strong>Prezentare generală:</strong><br> Un tânăr fascinat de visul american, proaspăt venit la New York și doritor de succes, Nick Carraway, împărtășește povestea transformării lui James Gatz in Jay Gatsby. Pe fundalul unei Americi prospere, dar haotice, Gatz, minat de mirajul iubirii față de Daisy Buchanan, își schimbă viața, devenind din student la Oxford gangster, traficant de băuturi alcoolice și apoi milionar. Iubirea sa pentru Daisy nu se împlinește însă; rămâne povestea donquijotesca a Marelui Gatsby, desfășurată odată cu un iluzoriu, nesfârșit American dream. <br><strong>Persoaje:</strong></div><ul><li>personajul-narator ( Nick Carraway)</li><li>Jay Gatsby </li><li>Daisy Buchanan</li><li>Tom Buchanan </li><li>domnișoara Jordan Baker </li><li>majordomul familiei Buchanan </li><li>George Wilson </li><li>doamna Myrtle Wilson</li><li>domnul Chester McKee</li><li>doamna McKee</li><li>Catherine (sora doamnei Wilson)</li><li>Lucille </li><li>cei trei domni Mumble </li><li>majordomul lui Gatsby </li><li>studentul lui Jordan</li><li>Ochi-de-Bufniță</li><li>soții Leeche</li><li>oaspeții lui Gatsby</li><li>domnul Meyer Wolfshiem</li><li>domnul Klipspringer </li><li>domnișoara Baedecker</li><li>dr. Civet</li><li>bona familiei Buchanan</li><li>Pammy Buchanan </li><li>servitorii lui Gatsby</li><li>filipineza </li><li>Michaelis </li><li>Slagle</li></ul><div><strong>Intriga:</strong><br>Nick Carraway, după ce se mută într-o căsuță închiriată în East Egg, merge în vizită la verișoara sa, Daisy Buchanan și la soțul acesteia Tom Buchanan, unde face cunoștință cu Jordan Baker, cu care Daisy dorește să-l cupleze pe Nick. Acesta, ajungând acasă, îl observă pe misteriosul său vecin, adică pe însuși Jay Gatsby, care îl intrigă pe Nick.  Jordan îi spune lui Nick că Tom are o amantă ce trăiește în "valea cenușii". Ulterior, Nick află de la Tom că amanta sa nu este altcineva decât soția lui George Wilson. Mai apoi,  Nick primește o invitație la una dintre petrecerile lui Gatsby. Acolo, el află că a fost singurul care a primit o invitație și că niciunul dintre oaspeți nu îl cunoaște pe Gatsby. Nick o vede acolo pe Jordan, iar cei doi se întâlnesc cu Gatsby. Cei doi devin prieteni buni, astfel numai Nick fiindu-i cu adevărat alături lui Gatsby.<br><strong>Citate semnificative: <br></strong>„Pe vremea când eram mai tânăr și mai vulnerabil, tata mi-a dat un sfat pe care atunci l-am răsucit pe toate părțile în mintea mea: «Ori de câte ori îți va veni să critici pe cineva, mi-a spus el, ține minte că nu toți oamenii de pe lumea asta au avut parte de avantajele pe care le-ai avut tu»." (pag. 25)<br>„simțul virtuților și convențiilor fundamentale, al decenței și bunei-cuviințe ni se împarte în porții inegale la naștere." (pag. 26)<br>„--Păi, continuă ea, ezitând, Tom are-o amantă la New York." (pag. 41)<br>„--Draga mea, i se adresă surorii sale, pe un ton strident, tăios, cam toți tipii ăștia or să te-nșele cu fiecare ocazie. Nu se gândesc decât la bani." (pag. 55)<br>„-- Serios? fost și eu acolo la o petrecere acum o lună. La unu pe nume Gatsby. Îl știi? <br>-- E chiar vecinul meu.<br>-- Ei bine se zice c-ar fi nepotul sau vărul kaizerului Wilhelm. Că de-aia are atâția bani.<br>-- Serios?" (pag. 57)<br>„Se întâmpla să vină și să plece fără să-l fi văzut măcar o dată pe Gatsby, soseau la petrecere cu inima ușoară și acesta era biletul lor de intrare." (pag. 65)<br>„-- Îmi place să vin la petrecerile astea, continuă Lucille. Nu-mi pasă prea tare cum mă port, așa că mă distrez mereu. Ultima oară când am fost aici, mi-am agățat rochia într-un scaun și el m-a întrebat cum mă cheamă și mi-a cerut adresa. După o săptămână, mi-a trimis un pachet cu o rochie de seară de Croirier." (pag. 68)<br>„Zâmbi - și deodată mi se păru că exista o semnificație plăcută a faptului că rămăsesem printre ultimii invitați, ca și cum exact asta și-ar fi dorit el" (pag. 78)<br>„Toată lumea își închipuie că deține cel puțin una din virtuțile esențiale, iar, în ceea ce mă privește, iată care este a mea: sunt unul dintre puținii oameni cinstiți pe care i-am întâlnit vreodată." (pag. 83)<br>„--E un contrabandist, spuneau tinerele doamne în timp ce se foiau printre cocktailuri și flori. Odată a ucis un bărbat care aflase că el este, de fapt, nepotul lui Von Hindenburg și văr de-al doilea cu diavolul." (pag. 84)<br>„Vasăzică era la curent cu toate acuzațiile bizare care condimentau discuțiile ce se purtau pe holurile casei sale.<br>--O să-ți spun adevărul adevărat, așa cum numai Dumnezeu îl știe. Și mâna sa dreaptă făcu deodată un gest care îi poruncea răzbunării divine să stea pe aproape: Sunt fiul unor oameni înstăriți din Vestul Mijlociu care au murit cu toții . Am crescut în America, dar am studiat la Oxford, pentru că, ani la rând, toți strămoșii mei și-au primit educația acolo. E tradiție de familie." (pag. 88)<br>„Așteptase cinci ani și cumpărase un palat de unde împrăștia lumină cât stelele de pe cer unor ocazionali fluturași de noapte doar ca să poată «veni» într-o după-amiază în grădina unui  străin!" (pag. 102)<br>„-- Te porți ca un băiețaș! am izbucnit, fără să mă mai stăpânesc. Ba, mai mult, ești și nepoliticos. Daisy a rămas acolo singură-singurică." (pag. 111)<br>„Era ca și cum glasul femeii, plin de o frumusețe plină de durere, de suferință, vorbea acum despre bucuria ei neașteptată." (pag. 113)<br>„-- Și cine e până la urmă Gatsby ăsta? întrebă Tom pe neașteptate. Vreun mare contrabandist<br>--Unde ai auzit tu una ca asta? l-am întrebat.<br>--N-am auzit. Mi-am închipuit. Știi, mulți dintre îmbogățiții ăștia nu fac altceva decât contrabandă cu alcool.<br>-- Nu și Gatsby, i-am zis repede." (pag. 132) <br>„ Când curiozitatea stârnită în jurul lui Gatsby atinsese punctul culminant, într-o sâmbătă seara, atunci încetară să mai stea aprinse luminile din casa lui - și, la fel de neclar cum începuse, luă și sfârșit cariera lui de Trimalchio." (pag.136)<br>„ Când Tom ieși din nou din cameră, ea se ridică, merse până la Gatsby, îl trase aproape și îl sărută pe gură." (pag. 139)<br>„Nu te-a iubit niciodată, auzi? strigă el. S-a măritat cu tine pentru că eu eram sărac și i se urâse să mă aștepte. A fost o greșeală groaznică, dar în adâncul sufletului ei nu a iubit niciodată pe nimeni, în afară de mine!" (pag. 153-154)<br>„Cuvintele păreau să muște fizic din Gatsby." (pag. 156)<br>„Așa ne-am continuat drumul către moarte în amurgul care aducea răcoare." (pag. 159)<br>„Aceea a fost noaptea în care mi-a spus strania poveste a tinereții sale cu Dan Cody - și mi-a spus-o pentru că «Jay Gatsby» se sfărâmase ca o oglindă care se ciocnise de răutatea de fier a lui Tom și pentru că extravaganța  vieții lui, atât de mult timp ascunsă, fusese acum dată în vileag." (pag. 170)<br>„Dar știa că ajunsese în casa lui Daisy doar printr-o întâmplare. Oricât de strălucitor i-ar fi putut fi viitorul purtând numele Jay Gatsby nu era decât un tânăr sărac, fără niciun trecut și, în orice moment, pelerina aceea invizibilă a uniformei îi putea aluneca de pe umeri." (pag. 171)<br>„Abia după ce porniserăm cu trupul lui Gatsby spre casă, grădinarul a observat și trupul lui Wilson, puțin mai departe, în iarbă, și, în momentul acela, tragedia a fost desăvârșită." (pag. 184)<br>„ Voiam să-i aduc pe cineva la căpătâi. Voiam să intru în camera unde zăcea și să îl liniștesc: «Îți găsesc eu pe cineva, Gatsby. Nu-ți face griji! Ai încredere în mine și îți aduc eu pe cineva...»" (pag. 186)<br>„--Nu am putut să ajung la slujba de la el de-acasă.<br>--Nimeni nu a putut.<br>--Ei, da? Fir-ar să fie, Dumnezeule! Și când te gândești că dădeau toți acolo buluc, cu sutele! Și-a scos ochelarii și și-a șters di nou lentilele pe ambele părți: Bietul amărât! a mai spus." (pag. 197)<br>„Erau niște oameni nepăsători, Tom și Daisy, - distrugeau lucruri și ființe, și apoi se refugiau la loc în averea lor sau în nepăsarea lor fără margini, sau în orice altceva îi ținea împreună și îi lăsau pe alții să curețe mizeria după ei..." (pag. 202)<br><strong>Opinia personală: </strong><br>În opinia mea, „Marele Gatsby" este un roman care demonstrează nu numai existența iubirii adevărate, dar și a prieteniei adevărate. Gatsby i-a demonstrat lui Daisy că sentimentele lui față de ea nu s-au schimbat, încă o iubea cu tot ce avea. De asemenea, Nick îi era un prieten adevărat lui Gatsby. După moartea acestuia, dintre toți oamenii care îl „iubeau" pe Gatsby pentru banii săi, numai Nick i-a rămas, numai acesta s-a ocupat de înmormântare, alături de tatăl lui Gatsby. Pe mine această carte m-a învățat că iubirea și prietenia adevărată sunt foarte rare și că odată ce avem parte de ele, trebuie să le prețuim.  <br><br></div>]]></description>
         <enclosure url="http://www.edituracorint.ro/media/catalog/product/cache/1/image/1200x1200/9df78eab33525d08d6e5fb8d27136e95/m/a/marele_gatsby.jpg" />
         <pubDate>2020-07-13 12:11:39 UTC</pubDate>
         <guid>https://padlet.com/pappvivi/Bookmarks/wish/653196063</guid>
      </item>
      <item>
         <title>Flori pentru Algernon, ed. youngart</title>
         <author>pappvivi</author>
         <link>https://padlet.com/pappvivi/Bookmarks/wish/660040589</link>
         <description><![CDATA[<div><strong>Titlu</strong>: „Flori pentru Algernon" ("Flowers for Algernon") <br><strong>Autor:</strong> Daniel Keyes<br><strong>Ecranizarea cărții:</strong><br>https://youtu.be/asuxQm1zu3g ("Charly" - 1968)<br>https://youtu.be/RrE-l7Qg1-E (2000)<br>https://youtu.be/_A4Y1saIc4k ("Des fleurs pour Algernon" - 2006)<br>https://youtu.be/tqRv6QpECCU ("Algernon ni Hanataba o" - 2015)<br><strong>Prezentare generală: </strong><br><em>Flori pentru Algernon</em> este romanul unei ipoteze deopotrivă fantastice şi terifiante: ce-ar fi dacă am avea puterea de a ne spori artificial inteligenţa, dacă într-o bună zi ar fi la îndemâna noastră să corectăm nu doar o imperfecţiune fizică, ci însuşi creierul uman.</div><div>Supuşi împreună experimentului, şoarecele Algernon şi omul Charlie vor trăi, fiecare în felul său, excepţionalul situaţiei de a vedea lumea printr-un alt coeficient de inteligenţă, suportând consecinţele nebănuite ale noii stări de fapt. O carte provocatoare şi emoţionantă, care pledează pentru supremaţia sufletului în faţa minţii, oricât de remarcabilă ar fi aceasta din urmă.<br><strong>Personaje: </strong></div><ul><li>naratorul-personaj (Charlie Gordon)</li><li>prof. Nemur</li><li>dr. Strauss</li><li>Alice Kinnian</li><li>Gimpy</li><li>Burt Selden</li><li>Norma</li><li>sora Hilda</li><li>sora Lucille</li><li>Joe Carp</li><li>Frank Reilly</li><li>domnul Donner</li><li>Ernie</li><li>Fanny Birden</li><li>Bernie Bate</li><li>doamna Flynn</li><li>Lenny</li><li>băiatul gras de la bowling-ul campusului</li><li>băiatul cu beretă de la bowling-ul campusului</li><li>femeia cu care s-a întâlnit Charlie în parc</li><li>Fay Lillman</li><li>Winslow </li><li>Harwey</li><li>doamna Nemur</li><li>domnul Reynor</li><li>Meyer Klaus</li><li>Norma Gordon</li><li>Rose Gordon</li><li>Matt Gordon</li></ul><div><strong>Intriga:</strong><br>Charlie Gordon este un bărbat în vârstă de 32 de ani și este întârziat mintal. Acestea vrea să devină mai inteligent, așa că, la recomandarea domnișoarei Kinnian, profesor Nemur și doctor Strauss îl operează pe Charlie pentru a deveni mai inteligent. Astfel, după câteva zile, Charlie reușește să rezolve labirintul mai repede decât șoarecele Algernon, care a trecut prin aceeași operație. Charlie începe să-și amintească evenimente din trecut datorită unui dispozitiv pe care-l pornește înainte de culcare și ascultă toată noaptea despre ce se vorbește. A cesta devine tot mai inteligent și își dă seama că el nu avea niciodată prieteni, oamenii doar râdeau și își băteau joc de el. Acesta descoperă treptat iubirea, îndrăgostindu-se de Alice, însă „vechiul Charlie" nu-l lasă să se apropie de ea. Charlie va descoperi multe alte lucruri dar va reuși oare să-și păstreze inteligența?<br><strong>Citate semnificative:</strong> <br>„Aș vrea ca da fincă dra Kinnian zice că ei poate face pemine deștept. Io vrea să fi deștept." (pag. 9)<br>„Prof Nemur a zis da dece ai vrut tu așa  sănveț să citeșt și să scri. Iam zis că toată viața așa am vrut să  fi deștept nu prost și mama tot timpu mea zis săncerc sănvăț așa cum îmi zice și dra Kinnian dai foarte greu să fi deștept și ciar dacănvăț ceva în clasă la dra Kinnian la șicoală după aia uit mult." (pag. 10)<br>„Și de alalte zece ori când neam întrecut Agernon a câștigat pe toate că nam putut să găsesc drumu bun la locu unde scria SOSIRE. Da nu mea părut rău fincă lam văzut pe Algernon ce face șam învățat cum să termin jocu ciar dacămi ia timp mai mult." (pag. 13)<br>„Si ciar mam gndit așa cum leam zis. După operațiie am sâncerc să fi deștept. Am săncerc grozav de tare." (pag. 15)<br>„Dr Strauss zice că pânacum Algernon sarată cașicum osă fie deștept pirmanent și zice castai un semn bun fincam avut și io tot operațiea lui." (pag. 23)<br>„29 martie - Lam bătut pe Algernon. Nici nu știam că lam bătut da mea zis Burt Selden. A doua dată am pierdut că eram foarte agitat. Da după aia lam bătut de 8 ori. Cred că mam făcut deștept dacam bătut un șoaric deștept ca Algernon. Daeu nu simt căs mai deștept." (pag. 31)<br>„Am dat drumu la malaxor și toți sau mirat maiales Frank Reilly. Fanny Birden a zis căi tare fincă Oliver anvățat 2 ani cum să amestece aluatu ca să iasă bun duop cea fost la școala de brutari." (pag. 30)<br>„Dra Kinnian zice cănvăț repede." (pag. 35)<br>„«Cu cât devii mai inteligent cu atât o să ai mai multe probleme, Charlie. Creșterea ta intelectuală va depăși creșterea ta afectivă. Și cred că o să-ți dai seama că pe măsură ce progresezi vor fi multe lucruri despre care vei vrea să vorbești cu mine. Vreau să-ți aduci aminte că aici este locul unde trebuie să vii când ai nevoie de ajutor.»" ( pag. 43 )<br>„S-au uitat unul la celălalt. Simțeam cum mi se urcă sângele în obraz. Își băteau joc de mine. Dar imediat am realizat ce spusesem și am priceput de ce se uitaseră unul la altul. Nu râdeau de mine. Ajunsesem la un nou prag și prima mea reacție la lumea dimprejur era supărarea și bănuiala." (pag. 52)<br>„« Ești un burete uriaș care se îmbibă de cunoștințe. În curând vei putea face asociații între lucruri și vei vedea cum sunt legate între ele toate lumile cunoașterii.»" (pag.69)<br>„Au fost nevoiți să-mi găsească o cameră separată, fiindcă pot să citesc o pagină doar într-o secundă." (pag. 84)<br>„Totul era în regulă atâta timp cât puteau să-și bată joc de mine și să facă pe deștepții, dar acum vedeau că îi sunt inferiori cretinului." (pag. 92)<br>„«Dar ce poate fi rău dacă cineva vrea să fie mai inteligent, să capete cunoștințe și să înțeleagă ce este el și ce este lumea?»" (pag.93)<br>„Înainte își băteau joc de mine, disprețuindu-mă pentru ignoranța și opacitatea mea; acum, mă urau pentru cunoștințele și inteligența mea." (pag. 94)<br>„Îmi dau seama că sentimentele mele pentru Alice mergeau în sens opus față de creșterea cunoștințelor mele, trecând de la adorație la dragoste, apoi la tandrețe, la recunoștință și în final la datorie." (pag. 109)<br>„Dar cred că eu n-am încetat vreodată să vreau să fiu băiatul cel deștept pe care și-l dorea, pentru că în felul ăsta m-ar fi iubit." (pag. 125)<br>„Nu știu de ce m-a jignit atât de tare faptul că mă considerau drept ceva plăsmuit de ei în întreprinderea lor privată, dar eram - sunt - sigur că ecouri ale acestei idei îmi răsunau în minte încă de la sosirea în Chicago. Aș fi vrut să mă ridic în picioare și să arăt fiecăruia dintre ei cât era de prost, să strig la el: «Sunt o ființă omenească, o persoană - cu părinți și memorie și un trecut - și tot așa eram și înainte de a fi băgat, pe un scaun cu rotile, în sala aceea de operație!»" (pag. 140)<br>„De ce mi se pare atât de important pentru mine să-i pot spune: «Mamă, uită-te la mine. Nu mai sunt întârziat. Sunt normal. Mai mult decât normal. Sunt un geniu.»" (pag. 146)<br>„Vorbesc în douăzeci de limbi, vii și moarte; sunt un matematician iscusit și compun un concert pentru pian care va aminti lumii de mine multă vreme după ce nu voi mai fi." (pag. 162)<br>„Cine a mai trăit, ca mine, în amândouă lumile?" (pag. 172)<br>„«Ziua - m-am gândit, am citit și am scris; iar noaptea - am rătăcit căutându-mă pe mine însumi. Și am descoperit că Charlie mă pândește.»" (pag.173)<br>„«Totul în afară de a mă trata ca pe o ființă omenească. Te-ai lăudat de atâtea ori că eram un nimic înainte de experiență, și știu de ce. Fiindcă dacă eu eram un nimic, atunci dumneata ai fi fost responsabil pentru crearea mea și asta te făcea domnul și stăpânul meu.»" (pag. 213)<br>„« Dar am să-ți spun altceva, Charlie.» M-am ridicat și am plecat din fața oglinzii. «Nu sunt prietenul tău. Sunt dușmanul tău!»" (pag. 216)<br>„Acesta este rolul pe care dorisem întotdeauna să-l joc - fratele mai mare." (pag. 235)<br>„În timp  ce zac acolo în așteptare, trece momentul în care sunt eu însumi în mine însumi și pierd din nou orice contact cu corpul sau senzațiile. Charlie mă trage înapoi în mine însumi." (pag. 242)<br>„Din mine, în mod special, deoarece copilul din mine vrea să pună stăpânire pe mintea mea." (pag. 254)<br>„Afară vremea se răcește da mai pun flori mormân- tul lui Algernon." (pag. 259)<br>„Atunci deodată miam adus aminte ceva despre operație și cum m a făcut deștept șiam zis doamne sfinte chiar cam tras una ca Charlie Gordon acum." (pag. 263)<br>„P.S. dacă ajungeț pa colo săj puneț o flore pe mormânt lu Algernon în curtea dinspatele casi." (pag.264)<br><strong>Opinia personală:</strong><br>Mi-a plăcut foarte mult romanul „Flori pentru Algernon", pentru că nu numai că este interesant, dar este și emoționant. De asemenea, mărturisesc că această carte m-a făcut să simt numeroase sentimente, la început fiindu-mi milă de Charlie, după care bucurându-mă că evoluează și devine tot mai inteligent, ca într-un final să mă întristez din cauza involuției sale. Recunosc că este o carte care surprinde într-un mod original răutatea oamenilor față de cei întârziați mintal, față de cei bolnavi. „Flori pentru Algernon" m-a determinat să mă gândesc la cum îi tratez pe cei din jur și să fiu un om mai bun.<br><br></div><div><br></div><div><br><br></div><div><br><br></div>]]></description>
         <enclosure url="http://static.elefant.ro/images/22/208022/flori-pentru-algernon_1_fullsize.jpg?w=120&amp;h=120&amp;crop" />
         <pubDate>2020-07-22 11:38:20 UTC</pubDate>
         <guid>https://padlet.com/pappvivi/Bookmarks/wish/660040589</guid>
      </item>
      <item>
         <title>Cititorul, ed. POLIROM</title>
         <author>pappvivi</author>
         <link>https://padlet.com/pappvivi/Bookmarks/wish/660069328</link>
         <description><![CDATA[<div><strong>Titlu:</strong> „Cititorul" ( "Der Vorleser") <br><strong>Autor:</strong> Bernard Schlink<br><strong>Ecranizarea cărții:</strong> <br>https://youtu.be/8tCqSm4Phug ("The Reader" - 2008) <br><strong>Prezentare generală: </strong><br> Într-un stil de o transparenţă clasică şi folosind tehnica povestirii liniare, romanul lui Bernhard Schlink relatează povestea tristă a unei iubiri stranii, întunecată de trecutul politic al Germaniei naziste. <em>Love story</em> la început, <em>Cititorul</em> continuă în celelalte două părţi cu tema Holocaustului, punând grave întrebări asupra responsabilităţii morale a generaţiei ce a trăit în perioada cumplitelor tragedii umane şi reprezentând în acelaşi timp dilema urmaşilor, confruntaţi la rândul lor cu un adevăr şi o vină covârşitoare. Romanul a inspirat o ecranizare de succes (cu Ralph Fiennes şi Kate Winslet în rolurile principale), care a fost de cinci ori nominalizată la Oscar şi la Premiile BAFTA şi a câştigat un Glob de Aur. <br><strong>Personaje: </strong></div><ul><li>naratorul-personaj (Michael Berg)</li><li>Hanna Schmitz</li><li>mama lui Michael</li><li>tatăl lui Michael</li><li>sora mai mare a lui Michael</li><li>sora mai mică a lui Michael</li><li>Sophie</li><li>judecătorul</li><li>avocatul Hannei </li><li>celelalte patru acuzate</li><li>Gertrud</li><li>Julia</li><li>directoarea închisorii</li><li>fata care a supraviețuit incendiului</li></ul><div><strong>Conținutul cărții:</strong><br>Romanul este împărțit în trei părți. În prima parte este vorba de Michael Berg, un băiat de cincisprezece ani, căruia i se face rău pe stradă și este observat de o femeie în vârstă de treizeci și șase de ani pe nume Hanna Schmitz, care îl ajută, îl curăță și se asigură că ajunge acasă. Peste trei luni în care Michael a stat în spital fiind bolnav de hepatită, acesta o vizitează pe Hanna pentru a-i oferi un buchet de flori în semn de mulțumire. Ulterior, Hanna îl seduce pe Michael, iar cei doi vor avea o relație. Îl va încuraja să învețe și să îi citească de fiecare dată când se întâlnesc. Din păcate, relația lor nu durează mult, căci Hanna va pleca fără a anunța pe cineva unde se va stabili.<br>În cea de-a doua parte Hanna și Michael se întâlnesc din nou, doar că de această dată într-o sală de judecată, Michael fiind student la Drept, iar Hanna acuzată de uciderea a 300 de femei evreiești, care au ars în biserică, deoarece niciuna din acuzate nu le-a lăsat afară. Hanna este condamnată la închisoare pe viață. În cea de-a treia parte aflăm că Michael a divorțat de Gertrud și a început să se înregistreze pe casete citind cărți, casetele trimițându-le Hannei în închisoare, căci aceasta era analfabetă. Aceasta învață să scrie și să citească în închisoare. După optsprezece ani, cererea de grațiere a Hannei este acceptată, iar Michael vine să o ia. Spre surprinderea sa, o găsește pe Hanna moartă. S-a spânzurat.<br><strong>Citate semnificative:<br></strong>„Acolo, într-o bună zi de luni, în octombrie, în drum de la școală spre casă mi s-a făcut rău și am vomat. Eram, de fapt, slăbit de zile în șir, slăbit cum nu mai fusesem nicicând în viața mea. Fiecare pas era un efort. Picioarele abia dacă mă mai purtau, când trebuia să urc scările, acasă sau la școală." (pag. 7)<br>„Femeia care mă ajutase, o făcuse aproape brutal. Îmi luă brațul și mă conduse prin gangul întunecat al clădirii în curte." (pag. 8)<br>„ Nu-mi  amintesc nici cum am salutat-o pe doamna Schmitz. Am avut pregătite probabil două, trei fraze despre boala mea, despre ajutorul pe care ea mi-l dăduse, cât și expresia recunoștinței mele, fraze pe care le-am declamat. Mă duse în bucătărie." (pag. 14)<br>„Când o chem în minte cum era atunci, apare fără chip. Trebuie să i-l reconstruiesc. Frunte înaltă, pomeți înalți, ochi albaștri, spălăciți, buze arcuite, fără adâncitură, bărbie puternică. Un chip mare, aspru, femeiesc. Știu că îl găsisem frumos. Dar nu frumusețea lui o văd înaintea ochilor." (pag. 15)<br>„Peste o săptămână mă aflam din nou în fața ușii ei.<br>Am încercat o săptămână întreagă să nu mă gândesc la ea." (pag. 20)<br>„În noaptea următoare m-am îndrăgostit de ea. Nu mai dormeam adânc, îmi era dor de ea." (pag. 29)<br>„Dar oare eram iubitul ei? Ce eram eu pentru ea?" (pag. 38)<br>„Se plasă în așa fel, încât între noi se afla masa de bucătărie; privirea ei, vocea ei, gesturile ei mă tratau ca pe un intrus și mă somau să plec." (pag. 48)<br>„Am văzut-o plângând, Hanna care putea să plângă îmi era mai aproape decât Hanna care era mereu puternică." (pag. 56)<br>„Vara a fost zborul planat al iubirii noastre. Sau, mai bine spus, al iubirii mele pentru Hanna; despre iubirea ei pentru mine nu știu nimic." (pag. 67)<br>„Nu mi-am asumat-o pe Hanna. Știu, renegarea este o variantă obscură a trădării." (pag. 71)<br>„Dar mai rău decât dorul fizic era sentimentul de vinovăție." (pag. 79)<br>„După ce Hanna părăsise orașul, a trecut o vreme până am încetat s-o caut peste tot cu privirea, până când m-am obișnuit cu faptul că după-amiezele și-au pierdut controlul, până când, uitându-mă la cărți și deschizându-le, nu m-am mai întrebat dacă erau potrivite pentru a fi citite cuiva cu voce tare. A trecut o vreme până trupul meu nu l-a mai dorit pe al ei." (pag. 83)<br>„Am recunoscut-o, dar nu am simțit nimic. Nu am simțit nimic." (pag. 91)<br>„Am înlemnit. Percepusem arestul Hannei ca pe ceva firesc și drept." (pag. 93)<br>„Nu că aș fi pierdut în timpul dezbaterilor zelul elucidării trecutului cu care luasem parte la seminar. Dar dacă astfel stau lucrurile - câțiva puțini să fie condamnați și pedepsiți, iar noi, generația care urmează, să amuțim de oroare, rușine și vină -, mă întreb, asta să fie totul?" (pag. 99)<br>„Le era clar tuturor că la Auschwitz femeile erau ucise; erau trimise înapoi cele care nu puteau fi folosite la munca în fabrică." (pag.101)<br>„Hanna se întoarse și se uită la mine. Privirea ei mă găsi imediat și așa mi-am dat seama că  știuse tot timpul că eram aici. Mă privi pur și simplu. Chipul ei nu implora nimic, nu cerea nimic, nu promitea nimic.Se oferea doar. Mi-am dat seama cât era de crispată și de epuizată." (pag. 110)<br>„De frica de a nu fi cumva dată în vileag ca analfabetă prefera demascarea ca răufăcătoare? De frica demascării ca analfabetă prefera crima?" (pag. 123)<br>„Trebuie să fi fost cu totul epuizată. Nu luptase doar la proces. Ea a luptat și luptase mereu nu pentru a arăta ce poate, ci pentru a ascunde ceea ce nu poate. O viață ale cărei șanse se concretizau în retrageri energice și ale cărei victorii constau în eșecuri trecute sub tăcere." (pag. 124)<br>„--Dar cei care au fost uciși în lagăre nu le-au făcut nimic celor care i-au ucis? Asta vreți să spuneți? Vreți să spuneți că nu exista nici un motiv de ură și nici război?" (pag. 139)<br>„Înregistram totul și nu simțeam nimic. Nu mai eram jignit că Hanna mă părăsise, mă înșelase și se folosise de mine. Nu mai voiam nici să am vreo înrâurire asupra ei." (pag.149)<br>„Ar fi trebuit, de fapt, spre ea să arăt cu degetul. Dar când arătam spre Hanna cu degetul, arătam spre mine. O iubisem. Nu numai că o iubisem, dar o alesesem. Am încercat să-mi spun că atunci când o alesesem pe Hanna, n-aveam de unde să știu ce va face. Am încercat astfel să mă situez de partea inocenței cu care copiii își iubesc părinții. Iar iubirea pentru părinți este unica iubire de care nu ești răspunzător." (pag. 158)<br>„Voiam să mă eliberez de Hanna. Dar senzația că ceva nu se potrivește n-a pierit niciodată." (pag. 160)<br>„ Am citit pentru Hanna, imprimând pe casete." (pag. 170)<br>„În al patrulea an al contactului nostru laconic a sosit un mesaj. «Băiete, ultima povestire a fost deosebit de frumoasă. Mulțumesc. Hanna.»" (pag. 173)<br>„Să-i citesc din casete era felul meu de a-i vorbi, de a sta de vorbă cu ea." (pag. 175)<br>„Dar vizita la Hanna o tot amânam.<br>Tocmai datorită faptului că Hanna îmi era, într-un fel, deopotrivă de aproape și de departe, n-am vizitat-o." (pag. 178)<br>„Vocea ei rămăsese foarte tânără." (pag. 186)<br>„A doua zi Hanna era moartă. Se spânzurase în zorii zilei." (pag. 187)<br>„Mi-am simțit din nou lacrimile năvălindu-mi în piept și în gât." (pag. 189)<br>„Cu scrisoarea în buzunar, m-am dus la cimitir, la mormântul Hannei. A fost prima și unica oară când m-am dus la mormântul ei." (pag. 199)<br><strong>Opinia personală:</strong><br>În opinia mea, „Cititorul" este un roman aparte, care oferă o altă perspectivă asupra iubirii. Această carte este o poveste de iubire nemaiîntâlnită dintre un băiat de cincisprezece ani și o femeie de treizeci și șase de ani. Cartea este împărțită în trei părți și îi surprinde pe cei doi în diferite etape ale vieții lor. Consider acestă carte una emoționantă, dar cu siguranță o recomand tuturor celor care vor să afle mai multe despre Holocaust și celor cărora le plac poveștile de dragoste. </div>]]></description>
         <enclosure url="http://media.hotnews.ro/media_server1/image-2013-02-11-14202011-70-coperta-cartii-cititorul-bernhard-schlink-traducere-romaneasca-polirom.jpg" />
         <pubDate>2020-07-22 12:42:14 UTC</pubDate>
         <guid>https://padlet.com/pappvivi/Bookmarks/wish/660069328</guid>
      </item>
      <item>
         <title>Cartea iad, ed. HUMANITAS </title>
         <author>pappvivi</author>
         <link>https://padlet.com/pappvivi/Bookmarks/wish/666524050</link>
         <description><![CDATA[<div><strong>Titlu:</strong> „Cartea iad" ("El libro infierno") <br><strong>Autor:</strong> Carlo Frabetti <br><strong>Prezentare generală: </strong><br> Un drac citează din Engels. Vă aflaţi în iad, iar iadul seamănă cu o bibliotecă. Din fericire, o dată cu eroul condamnat la...carte, veţi descoperi soluţii tot mai ingenioase ca să treceţi dintr-un iad al cărţilor într-altul, pînă cînd... <br> Carlo Frabetti, scriitor şi matematician, rescrie o concentrată Divina commedia plină de umor, în care cele nouă cercuri sînt pline de păcate livreşti, de la ediţiile pline de greşeli pînă la cărţi plagiate, de la cărţile violente (Mein Kampf se află în cercul al şaptelea) la cele care risipesc cuvinte şi sînt zgîrcite în idei. <br> Veţi găsi în acest iad cele mai cinice definiţii (diabolice, fireşte) ale amorului. Excursia din bibliotecă se transformă însă, datorită acelei alchimii interior-exterior specifică lecturii, într-o călătorie prin <strong>păcătoasa</strong> noastră lume contemporană, iar logica matematică se dovedeşte cea mai sigură cale de salvare. <br> Cartea iad este recomandată tuturor celor cărora le plac mult cărţile. Pentru orice eventualitate! <br><strong>Personaje:</strong></div><ul><li>naratorul-personaj</li><li>dracul bibliotecar</li></ul><div><strong>Intriga:</strong><br>Naratorul-personaj ajuns într-un iad asemănător unei biblioteci trebuie să treacă peste fel de fel de încercări tot mai grele ca să scape din Cercuri, care sunt nouă în total. Eroul, prin gândirea sa matematică reușește să treacă peste fiecare încercare, iar dracul bibliotecar devine tot mai dezamăgit, disperat. <br><strong>Citate semnificative:<br></strong>„«Fost-au al tău păcat/ chiar cărțile : ele să-ți fie beznă și ele felinar.»" (pag. 9)<br>„Nu m-a surprins că iadul era o bibliotecă. Să ai acces la cuvinte și nu la ceea ce desemnează ele este cea mai rafinată versiune a chinurilor lui Tantal." (pag. 10)<br>„Nu m-a surprins că iadul era o bibliotecă. Să urci piatra ignoranței pe un munte de cărți, fără să ajungi niciodată în vârful cunoașterii reprezintă cea mai rafinată versiune a chinurilor lui Sisif." (pag. 13)<br>„–Trucul ăsta, mormăi dracul, l-ai scos din «Vraja cea mai puternică», o carte pentru copii...<br>–Dacă nu veți fi ca niște copii, nu veți intra în împărăția cerurilor, i-am zis în timp ce biblioteca se deschidea ca o carte." (pag. 21)<br>„Iadul era un labirint de cărți." (pag. 22)<br>„Iadul era o bibliotecă circulară." (pag. 26)<br>„–[...] Asta ar însemna să te trădezi pe tine însuți. Cea mai rea dintre trădări (unica, în realitate)." (pag. 31)<br>„–Ar trebui să te duc direct în cercul încrezuților, dacă aș avea așa ceva." (pag. 36)<br>„–Știam că o să treci proba fără greutate, zâmbi dracul. Ești atât de previzibil..." (pag. 40)<br>„–Și cum se face că nu există unul? Nu e oare trufia primul și cel mai mare dintre păcatele capitale?" (pag. 42)<br>„– Profit de faptul că nu există un cerc al încrezuților și-ți spun că aș fi trecut oricum această probă." (pag. 51)<br>„–[...] Mă surprinde că un rafinat ca tine a trecut cu vederea echivalența denominabil-numărabil..." (pag. 64)<br>„–Asta e destul de sigur, recunoscu dracul. Dar fiindcă ai reușit să scapi (cu viclenie rară, trebuie să recunosc) din Cercul al Cincilea , va trebui să te rețin aici." (pag. 68)<br>„–Nu pot să-mi mai asum alte riscuri, așa că de data asta îți vor da într-adevăr o sarcină infinită." (pag. 74)<br>„–Blestemat artefact! exclamă el. De două ori la rând m-ai păcălit cu același vicleșug." (pag. 76)<br>„O carte care, într-un fel sau altul, afirmă (și confirmă) propria ei imposibilitate de a fi demonstrată." (pag. 103)<br>„Și ce altceva e iadul decât un cerc al obsesiilor noastre?" (pag. 106)<strong><br>Opinia personală:<br></strong>„Cartea iad" este într-adevăr o carte ușoară de citit, educativă, interesantă și în unele părți chiar comică. Mi-a plăcut această carte, mă bucur că am ales să o citesc și o recomand cu mare încredere.<strong> </strong><br><br></div>]]></description>
         <enclosure url="https://humanitas.ro/assets/images/products/973-50-0528-x.jpg" />
         <pubDate>2020-07-31 11:42:59 UTC</pubDate>
         <guid>https://padlet.com/pappvivi/Bookmarks/wish/666524050</guid>
      </item>
      <item>
         <title>Cartea de nisip, ed. Univers</title>
         <author>pappvivi</author>
         <link>https://padlet.com/pappvivi/Bookmarks/wish/666591464</link>
         <description><![CDATA[<div><strong>Titlu:</strong> „Cartea de nisip" ("El libro de arena") <br><strong>Autor: </strong>Jorge Luis Borges<br><strong>Prezentare generală:</strong><br> „Cred că cea mai bună carte a mea de povestiri e ultima pe care am scris-o, <em>Cartea de nisip</em>; în ea nu există nici un cuvânt care să-l încurce pe cititor. Povestirile sunt spuse simplu, deși ele nu sunt deloc simple; pentru că nu există lucruri simple în univers; totul este complex. Eu le deghizez în povestiri simple.“ - <strong>Jorge Luis Borges<br>Personaje:</strong></div><ul><li>tânărul Jorge Luis Borges</li><li>bătrânul Jorge Luis Borges</li><li>Ulrica</li><li>Javier Otalora (personaj-narator)</li><li>Alejandro Ferri (personaj-narator)</li><li>Fernandez Irala</li><li>Don Alejandro Glencoe</li><li>Nora Erfjord</li><li>Fermin Eguren</li><li>Twirl</li><li>Nierenstein</li><li>dr. Cruz</li><li>Beatriz Frost</li><li>Karlinski</li><li>Donald Wren</li><li>personaj-narator</li><li>Alexander Muir</li><li>Mariani</li><li>Max Preetorius</li><li>personaj-narator</li><li>tatăl personajului-narator</li><li>un domn în vârstă</li><li>Rufino</li><li>Captiva</li><li>Preaînaltul Rege</li><li>poetul Oldan</li><li>Eduardo Acevedo (personaj-narator)</li><li>un om înalt</li><li>personaj-narator</li><li>Ezra Winthrop</li><li>Herbert Locke </li><li>Eric Einarsson</li><li>Avelino Arredondo </li><li>prietenii lui Avelino Arredondo</li><li>Clara</li><li>mulatra</li><li>personaj-narator (tăietorul de lemne)</li><li>necunoscutul înalt și bătrân </li><li>personaj-narator</li><li>„un ins înalt"</li></ul><div><strong>Intriga:</strong><br>„Cartea de nisip" este o carte alcătuită din treisprezece povestiri, fiecare dintre ele fiind diferită și totuși interesantă. Ar părea o carte simplă, însă în spatele acelor cuvinte, se află ceva mult mai complex, însuși autorul. Acesta este cel care se află în spatele  asasinului președintelui (Avelino Arredondo), tânărului de 13 ani căruia îi sunt dezvăluite în aceeași noapte și dragostea și moartea, profesorului de literatură care călătorește în timp și așa mai departe.<br><strong>Citate semnificative:<br></strong>„În mod inevitabil, râul m-a făcut să mă gândesc la timp." (pag. 265)<br>„În acest caz, i-am spus cu hotărâre, vă numiți Jorge Luis Borges. Și eu sunt tot Jorge Luis Borges. Ne aflăm în anul 1969, în orașul Cambridge." (pag. 266)<br>„Discuția noastră durase mult prea mult pentru a mai fi cea dintr-un vis. (pag. 270)<br>„În Ulrica se aflau aurul și suavitatea." (pag. 273)<br>„Veșnic e un cuvânt neîngăduit oamenilor, a rostit Ulrica și apoi, pentru a diminua emfaza, m-a rugat să-i repet numele meu, pe care nu-l auzise bine." (pag. 275)<br>„Timpul se furișa precum nisipul." (pag. 276)<br>„Anii nu modifică esența, dacă vom fi având vreuna; impulsul care avea să-mi poarte pașii, într-o noapte, spre Congresul Lumii era același care mă adusese, la început, în redacția «Ultimei Ore»." (pag. 278)<br>„Te simțeai parcă în centrul unui cerc mișcător, care creștea la nesfârșit, îndepărtându-se mereu." (pag. 284)<br>„Congresul e stiva de cărți pe care am ars-o noi. Congresul este vitejia caledonienilor care au ținut în loc legiunile Caesar-ilor." (pag. 292)<br>„Curiozitatea a fost mai puternică decât groaza și n-am închis ochii." (pag. 300)<br>„– Așa este. În scurta trecere a acelor ceasuri eu cunoscusem dragostea și privisem moartea." (pag. 305)<br>„Suntem figuri ale unei fabule , cu toții și se cuvine să ne amintim că în fabule-i stăpânitor numărul trei." (pag. 308)<br>„Trăsăturile gazdei mele erau ascuțite și în ochi avea ceva straniu. Nu voi uita acest chip sever și palid pe care n-am să-l mai revăd vreodată. În timp ce vorbea nu făcea niciun gest." (pag. 316)<br>„–[...] Când dorește, își dă moartea. Stăpân pe viața lui, omul este stăpân și pe propria-i moarte." (pag. 219)<br>„–[...] Am înțeles, iubite Winthrop, că vă lăsați condus de curioasa pasiune americană a imparțialității. Că doriți, înainte de toate, să fiți «fairminded»." (pag. 326)<br>„În ziua de douăzeci și cinci august, Avelino Arredondo se deșteptă după ora nouă. Se gândi întâi la Clara și abia după aceea la dată. Își spuse cu ușurare: «S-a isprăvit cu așteptarea. A sosit ziua»." (pag. 332)<br>„La întoarcere am început să caut discul. Nu l-am găsit. Sunt ani și ani de când îl caut." (pag. 335)<br>„Prizonier al Cărții, aproape nu mai ieșeam din casă." (pag. 339)<br>„M-am gândit la flăcări, dar m-am temut că arderea unei cărți infinite ar fi și ea, deopotrivă, infinită și ar îneca în fum planeta întreagă." (pag. 340)<br><strong>Opinia personală: </strong><br>„Cartea de nisip" este formată din mai multe povești, iar trebuie să recunosc că fiecare este unică, Jorge Luis Borges fiind un autor foarte talentat. Cel mai mult, totuși, mi-a plăcut chiar prima poveste, în care însuși autorul vorbește cu sinea sa tânără. De asemenea, apreciez că subiectul fiecărei povești este diferit, dar totuși unele având elemente comune. Bineînțeles, recomand și această capodoperă .<br><strong><br></strong><br><br></div>]]></description>
         <enclosure url="https://padlet-uploads.storage.googleapis.com/638231932/5dbbde35fc3b49e4ef11765a099a2eca/jorge_luis_borges_cartea_de_nisip_50811.jpg" />
         <pubDate>2020-07-31 13:54:30 UTC</pubDate>
         <guid>https://padlet.com/pappvivi/Bookmarks/wish/666591464</guid>
      </item>
      <item>
         <title>Maestrul minciunii, ed. LEDA EDGE ( CORINT BOOKS)</title>
         <author>pappvivi</author>
         <link>https://padlet.com/pappvivi/Bookmarks/wish/699620958</link>
         <description><![CDATA[<div><strong>Titlu: </strong>„Maestrul minciunii" (”The Good Liar")<br>Autor: Nicholas Searle<br><strong>Ecranizarea cărții:</strong><br>https://youtu.be/U2xDIe01fFY ("The Good Liar" - 2019)<br><strong>Prezentare generală: </strong><br>Roy, un escroc cu experiență care locuiește într-un orășel din Marea Britanie, plănuiește să dea o lovitură de maestru. Urmează să întâlnească și să farmece o văduvă frumoasă. Aproape peste noapte se va muta în somptuoasa locuință a femeii și împreună vor începe să ducă o viață de pensionari aparent tihnită: seri liniștite în fața televizorului, câte o vacanță la Berlin. Apoi el se va face nevăzut cu averea iubitei.</div><div>O poveste captivantă și plină de suspans care începe în prezent și ajunge cu 50 de ani în urmă. Acest debut de neuitat are ceva din farmecul obsedant al romanului „Ispășire”, căci desăvârșita sa încrengătură de minciuni, secrete și trădări va duce către un deznodământ bulversant.<br>Personaje: </div><ul><li>Roy Courtnay </li><li>Betty McLeish</li><li>Stephen</li><li>Gerald</li><li>Anne </li><li>Michael</li><li>Emma </li><li>Martin</li><li>Dave</li><li>Bernie</li><li>Vincent</li><li>directorul băncii </li><li>Bryn </li><li>Maureen</li><li>Martin White</li><li>domnul Price</li><li>John Smith</li><li>domnul Cole</li><li>Bob Mannion</li><li>Charles Stanbrook </li><li>Directorul </li><li>Orly</li><li>Inspectorul</li><li>Oliver Wright</li><li>Sylvia</li><li>sir Thomes</li><li>Ernst Maier</li><li>lady Stanbrook </li><li>Karovski</li><li>David Millward</li><li>Hans Taub</li><li>Barnes</li><li>Klaus Müller</li><li>Franz König</li><li>Craig</li><li>Parsons</li><li>Konrad Taub </li><li>Albert Schröder</li><li>Charlotte </li><li>Hannelore</li><li>Anneliese</li><li>Lili</li><li>Renate Taub</li><li>Weber</li><li>Herr Professor Wolff</li><li>Herr Engel</li><li>Herr Ziegler</li><li>Magda Schröder</li><li>John Barber</li><li>Eleanor Barber</li><li>Amanda</li><li>Andrew</li></ul><div><strong>Intriga:</strong><br>Roy Courtnay, un escroc experimentat se întâlnește cu o văduvă pe nume Betty McLeish, care pare a fi ținta perfectă. Totul merge conform planului, chiar mai bine din moment ce la scurt  timp după prima lor întâlnire, Betty l-a poftit pe Roy să locuiască în casa ei. <br>În fiecare al doilea capitol, aflăm mai mult despre trecutul lui Roy, care până la urmă se va dovedi a fi o altă persoană. De asemenea, aflăm puțin și despre trecutul lui Betty. <br>Roy, Betty și nepotul acesteia merg împreună în excursie la Berlin, la sfârșitul cărții aflând care a fost adevăratul motiv pentru care Betty a insistat să viziteze orașul Berlin.<br><strong>Citate semnificative:</strong><br>„Pentru Roy, năzbâtia asta cu mersul la întâlniri e ceva diferit: un demers de profesionist. Nu‑şi permite să devină un divertisment frivol sau să le decepționeze cu blândețe. Le fixează cu ochii lui albaştri înainte să le facă bucăți mai ceva ca un criminalist." (pag. 9)<br>„Betty face ultimele pregătiri, foarte atentă să‑şi țină încântarea sub control." (pag. 11)<br>„Dacă n‑ar fi vârsta care să mai slăbească impresia, s‑ar putea teme de el, de fapt, se şi teme un pic." (pag. 16)<br>„Stephen, o știe ea, începe să dea dovadă de îndărătnică lipsă de tragere de inimă în a mai suporta comportamentul lui Roy și a-și ascunde antipatia." (pag. 31)</div><div>„Se adunaseră acolo toți camarazii de arme, cu scopul de a sărbători încă o victorie glorioasă. Mai puțin Vincent, pentru care Roy avea altă treabă. Nimeni nu-și dăduse seama, cu excepția lui Vincent, că momentul reprezenta, de fapt, retragerea lui Roy. Sau, mai bine zis, concediatul lor." (pag. 42)<br>„Numai că cei răi n-aveau timp de odihnă." (pag. 53)<br>„《Capitol încheiat》, își zise Roy, urcându-se în mașină. 《Capitol închis》." (pag. 62)<br>„—Furtună într-un pahar cu apă. Probleme de început de drum. O să fim în regulă." (pag. 103)<br>„Este necesar să să nu ignori finalul jocului, dar nu de acolo îi vine lui Roy sentimentul de împlinire, ci din execuție, din actul înșelării în sine." (pag. 113) <br>„În scurtă vreme, Bob trecuse de la prieten la o enigmă abstractă, o serie de încercări concrete care formau curiosul dublet amenințare - ocazie." (pag. 129)<br>„Era însă vorba de supraviețuire aici, iar el trebuia să plece." (pag. 133)<br>„Roy se calmă, dându-și seama că stătea cu brațele pe jumătate ridicate, gata să-l apuce pe rus de reverele hainei. (pag. 174)<br>„Ceea ce îl învățase însă războiul era capacitatea de răutate brutală a unei ființe umane față de alta, care aproape că nu ținea seama de uniformă, rang sau clasă socială." (pag. 194)<br>„—[...] Chiar ai făcut posibilă toată chestia asta pentru mine. Cu ajutorul tău pot să-l gestionez pe Roy." (pag. 222)<br>„La Hans văzuse pentru prima oară ciuda în toată puritatea ei. Înainte de asta, simțise ea un soi de ură în felul în care tineri cu fețe strâmbate și pline de furie strigau pe străzi și înghionteau bătrâni cu barbă speriați." (pag. 273)<br>„Lili rămase pe pat, înconjurată de învălmășeala caldă încă și în neorânduială de haine, singură și tulburată din cauza faptului că nu le putea încredința surorilor ei secretul a ceea ce pățise." (pag. 276)<br>„Era imposibil să le aducă laolaltă pe Lili care trecuse prin toate acele lucruri și Elisabeth cea din prezent." (pag. 288)<br>„—Da. Contul a foat curățat azi de dimineață. Vincent a fost suficient de amabil să facă cele necesare. Da, am verificat. Toți banii s-au întors în siguranță în contul lui Elisabeth, inclusiv partea lui Roy. Sau mai degrabă a lui Hans. Unde numai ea are acces. Am toate documentele. Și tastatura lui pentru autentificarea în cont." (pag. 305)<br>„—Chiar nu pricepi? Nici măcar un pic? De-a dreptul dezamăgitor! Mereu m-am gândit că ești ager. Să ne așezăm?" (pag. 315)<br>„—[...] Deci est-germanii țineau morțiș să discute cu Hans Taub. Sau să fie Courtnay? La care să ne oprim?" (pag. 319)<br>„—A fost acum multă vreme, Betty, zice el obosit. Cum ar trebui să-ți spun, Betty sau Lili?" (pag. 322)<br>„—[...] Când mi-ai arătat cât de inumane pot să fie ființele umane. Probabil c-ar fi trebuit să fiu recunoscătoare pentru perspectiva despre inumanitate. Mi-a prins bine." (pag. 324)<br>„Pentru ea, el e iar băiatul acela de paisprezece ani plin de dispreț și amărăciune care stă deasupra ei. Pentru o clipă, se clatină, după care-și recapătă echilibrul." (pag. 331)<br>„Dac-ar fi fost cineva de față să-l țină de mână pe Hans Taub și să fie martor la trecerea lui în neființă, cu siguranță ar fi gândit că murise liniștit în somn, cu un zâmbet pe față. Așa cum se întâmplă, în acel moment avea loc o criză minoră în salon și abia după douăzeci de minute se descoperi că bătrânul cel de treabă din patul din colț, departe de fereastră, nu mai era printre ei." (pag. 345) <br><strong>Opinia personală:</strong><br>Consider că „Maestrul minciunii" este cu adevărat un extraordinar exemplu de thriller psihologic, demascând adevărul încetul cu încetul. Nicholas Searle a gândit acest roman în cel mai bun mod posibil, creând numeroase răsturnări de situație, dozând detaliile excelent și răsplătind cititorii răbdători cu un deznodământ mai mult decât mulțumitor. Recomand și această carte cu mare încredere.<br><br></div>]]></description>
         <enclosure url="https://cdn.contentspeed.ro/0722734065100.websales.ro/cs-content/cs-photos/products/original/maestrul-minciunii_17165_1_1585819560.jpeg" />
         <pubDate>2020-08-26 12:32:44 UTC</pubDate>
         <guid>https://padlet.com/pappvivi/Bookmarks/wish/699620958</guid>
      </item>
      <item>
         <title>Un studiu în roșu, ed. MondoRo</title>
         <author>pappvivi</author>
         <link>https://padlet.com/pappvivi/Bookmarks/wish/699680708</link>
         <description><![CDATA[<div><strong>Titlu</strong>: „Un studiu în roșu" ("A Study in Scarlet")<br><strong>Autor:</strong> Sir Arthur Conan Doyle <br><strong>Ecranizarea cărții: </strong><br>https://youtu.be/kBpqVDtQyuc ("A Study in Scarlet" - 1933)<br>https://youtu.be/nVWzq7wgGh4  („Sherlock Holmes și dr. Watson" -  în rusă <em>Шерлок Холмс и доктор Ватсон - </em>1979)<br><strong>Prezentare generală: </strong><br>Cel mai cunoscut detectiv al tuturor timpurilor, Sherlock Holmes, apărut sub semnătura nu mai puţin celebrului Arthur Conan Doyle, ne încântă şi astăzi, de zeci de ani încoace, cu aventurile sale din Baker street 221B. O mare parte dintre povestirile marelui detectiv, apărute la Editura Mondoro - Gramar vă stau la dispoziţie în colecţia Sherlock Holmes. Seria este deschisă de primul roman Un studiu în roşu (1887) în care în care îşi face apariţia celebrul detectiv. Colecţia continuă cu Semnul celor patru, Câinele din Baskerville, Valea fricii, Aventurile lui Sherlock Holmes, Memoriile lui Sherlock Holmes, Întoarcerea lui Sherlock Holmes, Arhiva lui Sherlock Holmes.</div><div>Citiţi această remarcabilă frescă poliţistă, tipărită în milioane de exemplare (se pare că ocupă un loc fruntaş, după biblie, ca vânzări), prototipul detectivului superinteligent ce rezolvă cazuri imposibile prin faimoasele sale deducţii logice, cazuri, în marea lor majoritate, relatate de bunul său prieten Dr. Watson.<br><strong>Personaje:</strong></div><ul><li>dr. John H. Watson (narator-personaj)</li><li>Murray</li><li>Stamford</li><li>Sherlock Holmes</li><li>domnul Lestrade</li><li>Tobias Gregson</li><li>John Rance</li><li>doamna Sawyer</li><li>Wiggins</li><li>doamna Charpentier</li><li>Alice Charpentier</li><li>Joseph Stangerson </li><li>Enoch Drebber</li><li>Arthur Charpentier</li><li>Jefferson Hope</li><li>fetița de 5 ani (Lucy)</li><li>călătorul singuratic (John Ferrier)</li><li>Brigham Young</li><li>conducătorul Drebber</li><li>conducătorul Stangerson</li><li>Cowper</li></ul><div><strong>Intriga:</strong><br>„Un studiu în roșu" este o carte formată din două părți și este primul roman al lui Sir Arthur Conan Doyle în care apar Sherlock Holmes și dr. Watson. Așadar, în prima parte aflăm cum se întâlnesc cei doi și cum ajung să lucreze împreună. Holmes este un detectiv privat, care lucrează pe cazuri foarte dificile. De data aceasta, a primit un caz într-adevăr straniu, însă pentru el este o joacă de copii. Un bărbat a fost ucis într-o casă abandonată, însă poliția nu știe cum. Sunt picături de sânge în jurul victimei, însă aceasta nu a fost rănită, iar pe perete este scris cu sânge „Rache". De asemenea, lângă victimă a fost găsit un inel. Sherlock Holmes își dă repede seama că victima a fost otrăvită, iar cuvântul de pe perete înseamnă în germană „răzbunare". La scurt timp, mai este găsită o victimă, care a fost, de asemenea otrăvită. Într-un final, Sherlock Holmes descoperă identitatea criminalului, iar acesta este prins. În a doua parte a cărții, aflăm despre trecutul criminalului și a fetei care urma să-i fie soție, explicând oarecum faptele ucigașului.<br><strong>Citate semnificative:</strong><br>„–Încă nu-l cunoști pe Sherlock Holmes, zise. S-ar putea să nu vrei să stai cu el tot timpul." (pag. 8)<br>„–Nu este uşor să exprimi ceea ce nu poate fi pus în cuvinte, a răspuns el, râzând. Holmes este un pic prea ştiinţific pentru gustul meu – este aproape crud." (pag. 9)<br>„–Vezi, mi-a explicat el, cred despre creierul uman că este iniţial ca o mică mansardă goală pe care trebuie s-o umpli cu mobila pe care o doreşti." (pag. 18)<br>„M-a surprins amestecul ciudat de perspicacitate şi absurditate. Raţionamentul era riguros şi plin de forţă, dar deducţiile îmi păreau a fi trase de păr şi exagerate. Autorul pretindea că, în urma unei expresii momentane, a unei contracţii musculare sau a unei priviri, putea pătrunde gândurile cele mai ascunse ale<br>unui om." (pag. 22)<br>„–Vrei să spui, am zis, că, fără să-ţi părăseşti un moment camera, poţi<br>descurca o încâlceală pe care alţii nu pot s-o descurce, deşi au văzut în persoană toate detaliile?" (pag. 24)<br>„«A găsit ușa deschisă, iar în camera din față, care nu este mobilată, a descoperit cadavrul unui domn bine îmbrăcat<br>şi având cărţi de vizită în buzunar pe numele Enoch J. Drebber, din<br>Cleveland, Ohio, S.U.A. N-a fost jefuit, și nici nu există vreo urmă care să indice cum a murit. Există urme de sânge în cameră, dar mortul nu prezintă nici o rană.»" (pag. 30)<br>„Aveam să observ toate aceste detalii mai târziu. În clipa de faţă, atenţia ea era concentrată asupra corpului mohorât şi nemişcat care zăcea întins pe podea, cu ochii goi şi orbi fixaţi asupra tavanului decolorat." (pag. 34)<br>„Am remarcat că tapetul a căzut în multe părţi. În acest colţ al camerei se desprinsese o bucată mare, lăsând vizibil un pătrat galben de tencuială zgrunţuroasă. De-a curmezişul acestui loc gol era mâzgălit cu litere roşii de sânge un singur cuvânt – RACHE." (pag. 38)<br>„–[...] Trebuie să-ţi mulţumesc pentru toate acestea. Nu mergeam dacă nu erai tu, şi aş fi ratat cel mai frumos studiu ce mi-a ieşit până acum în cale: un studiu în roşu intens, ei? De ce n-am folosi puţin din jargonul pictorilor? Iată firul roşu al crimei amestecat în ghemul cenuşiu al vieţii, iar datoria noastră este să-l derulăm şi separăm, şi să scoatem la iveală fiecare centimetru din el." (pag. 50)<br>„«Fie întreaga lui teorie este incorectă», m-am gândit, «fie vei ajunge acum în însăşi inima misterului.» N-a fost nevoie să-mi ceară să-l aştept, căci am simţit că mi-era imposibil să dorm până nu ştiam rezultatul aventurii lui." (pag. 57)<br>„–Bătrânică pe dracul, a spus Sherlock Holmes tăios. Noi am fost nişte bătrânici, dacă am putut fi duşi de nas atât de uşor. Trebuie să fi fost un tânăr agil, pe lângă faptul de a fi fost un actor excelent. Deghizarea a fost<br>extraordinară. A observat, fără îndoială, că era urmărit, şi s-a folosit de povestea cu birja ca să scape de mine. Asta arată că omul pe care-l căutăm nu este atât de singuratic pe cât am presupus, ci are prieteni care sunt gata să rişte pentru el. Acuma, doctore, arăţi vlăguit. Urmează-mi sfatul, şi du-te<br>la culcare." (pag. 59)<br>„–Domnul Stangerson, secretarul, a spus Lestrade grav, a fost ucis la<br>hanul lui Halliday în dimineaţa aceasta în jurul orei şase." (pag. 71)<br>„–[...] Şi acum vine partea cea mai ciudată. Ce credeţi că se afla deasupra mortului?<br>Am simţit cum mă trec fiorii, şi am avut presentimentul unei orori, chiar înainte ca Sherlock Holmes să răspundă.<br>— Cuvântul RACHE, scris cu sânge, a spus Holmes.<br>— Chiar asta era, a spus Lestrade, pe un ton înfricoşat, şi am rămas cu toţii tăcuţi pentru o clipă." (pag. 74)<br>„–[...] Cea mai banală crimă este adesea cea mai misterioasă pentru că nu prezintă nici o trăsătură nouă sau specială din care să se poată face inferenţe." (pag. 79)<br>„–Domnilor, a strigat el cu ochii strălucind, daţi-mi voie să vă fac<br>cunoştinţă cu domnul Jefferson Hope, ucigaşul lui Enoch Drebber şi al lui Joseph Stangerson." (pag. 82)<br>„–Şi tu. O să-i spun cât de bun ai fost cu mine. Fac pariu că ne aşteaptă la Poarta Raiului cu un ulcior mare de apă şi o mulţime de turte din hrişcă, fierbinţi şi rumenite pe ambele părţi, aşa cum îmi plăceau mie şi lui Bob. Cât de mult o să dureze?" (pag. 89)<br>„–Ia-l, frate Stangerson, a spus el, dă-i mâncare şi băutură şi lui şi<br>copilului. De asemenea, te însărcinez să-l înveţi sfânta noastră credinţă. Am întârziat destul de mult. Înainte! Înainte, înainte spre Sion!" (pag. 96)<br>„–Bănuiesc că eşti fata lui John Ferrier, a remarcat; te-am văzut călărind dinspre casa lui. Când îl vezi, întreabă-l dacă îşi aminteşte de familia lui Jefferson Hope din St. Louis. Dacă e acelaşi Ferrier, tatăl meu şi cu el erau cândva buni prieteni." (pag. 102)<br>„–În cel mai rău caz, peste două luni. O să vin să te cer atunci, draga mea. Nu există nimeni care să se opună." (pag. 105)<br>„John Ferrier a simţit că moartea pe loc ar fi fost de preferat aşteptării care-i zdruncina nervii şi îi îngheţa inima. Sărind înainte, a tras zăvorul şi a deschis uşa." (pag. 118)<br>„–La vremea asta sunt pe urmele noastre, a spus el. Totul depinde de viteza noastră. Odată în siguranţă în Carson, ne putem odihni pentru tot restul vieţii." (pag. 126)<br>„Lucy a fost luată înapoi de groaznicii săi urmăritori pentru a-şi urma destinul ce-i fusese sortit, de a deveni una din soţiile din haremul fiului unui Bătrân. Când tânărul a realizat grozăvia sorţii ei şi neputinţa lui de a împiedica<br>ceva, ar fi vrut ca şi el să stea întins lângă bătrânul fermier în ultimul lui loc de odihnă." (pag. 129)<br>„Din nou, însă, spiritul său activ l-a scos din letargia ce izvorăşte din<br>disperare. Dacă nu-i rămânea nimic altceva de făcut, putea cel puţin să-şi dedice întreaga viaţă răzbunării." (pag. 130)<br>„Timp de câteva luni, Jefferson Hope a rătăcit prin munţi, ducând o viaţă ciudată şi sălbatică şi nutrind dorinţa arzătoare, care-l poseda trup şi suflet, să se răzbune." (pag. 133)<br>„–Nu are relevanţă pentru dumneavoastră de ce-i uram pe aceşti oameni, a spus el; e suficient că s-au făcut vinovaţi de moartea a două fiinţe umane – un tată şi o fiică – şi că, prin urmare, trebuiau să plătească cu viaţa.<br>După multul timp ce s-a scurs de la crima lor, îmi era imposibil să obţin<br>condamnarea lor la tribunal. Ştiam însă că sunt vinovaţi, şi am hotărât să devin judecător, juriu şi călău în acelaşi timp. Aţi fi făcut acelaşi lucru, dacă aţi fi avut vreo urmă de bărbăţie în voi, şi aţi fi fost în locul meu." (pag. 140)<br>„«–O să mă ucizi?», s-a bâlbâit.<br>«– Nu va fi nici o crimă», i-am răspuns. «Ce crimă poate fi aceea să omori un câine turbat? Ţie ţi-a fost milă de biata mea iubită, când ai târât-o de lângă tatăl ucis, şi ai dus-o în blestematul tău de harem neruşinat?»" (pag. 147)<br>„–Gregson şi Lestrade vor fi furioşi că a murit, a remarcat Holmes, când vorbeam despre asta în seara următoare. Ce se va întâmpla cu<br>recunoaşterea pe care o sperau?" (pag. 152)<br><strong>Opinia personală:</strong><br>Chiar dacă nu este un roman lung, mi-a făcut mare plăcere să îl citesc, fiind o mare fană a romanelor polițiste. Sir Arthur Connan Doyle mi-a întrecut așteptările cu originalitatea și inteligența sa. M-am îndrăgostit imediat de acest duo format din Sherlock Holmes și dr. Watson. M i s-a părut o idee foarte bună împărțirea cărții în două, prima parte surprinzând crima și modul ingenios al lui Holmes de a descoperi identitatea făptașului, iar a doua parte reprezentând povestea din spatele faptelor criminalului. O consider o carte de nota 10 și o recomand tuturor iubitorilor de crime.<br><br><br></div><div><br></div><div><br><br></div>]]></description>
         <enclosure url="https://padlet-uploads.storage.googleapis.com/638231932/920f9d8901bc2ee0f4bc796872e5cf50/un_studiu__n_ro_u.jpg" />
         <pubDate>2020-08-26 13:01:53 UTC</pubDate>
         <guid>https://padlet.com/pappvivi/Bookmarks/wish/699680708</guid>
      </item>
   </channel>
</rss>
