Codiță și-a găsit un loc ferit, sub o frunză mare de arțar, unde lumina soarelui pătrundea blând. Cu răbdare, a început să-și țese un cămin protector, o casă dintr-un fir fin și rezistent. Încetul cu încetul, corpul ei a fost învăluit într-un cocon mătăsos, care s-a întărit și a devenit o crisalidă lucioasă, de un verde smarald, abia vizibilă printre frunze.

În interiorul crisalidei, Codiță nu mai era Codiță. Începuse o transformare magică, un proces uimitor și misterios. Zilele treceau, iar din lumea exterioară, doar ploaia blândă și adierea vântului îi mai ajungeau la ureche. În întunericul protector, celulele ei se reorganizau, formând noi structuri, aripi delicate și antene subțiri. Era un somn adânc, dar plin de activitate, o metamorfoză tăcută și incredibilă.

Apoi, într-o dimineață însorită, crisalida a început să se miște. O mică fisură a apărut pe suprafața ei, iar o aripă, umedă și încrețită, a ieșit timidă la iveală. Nu după mult timp, o creatură magnifică, cu aripi mari și colorate, a ieșit cu greu din coconul care îi fusese casă. Nu mai era Codiță, ci un fluture splendid, cu aripi vibrante, pictate în nuanțe de portocaliu, negru și auriu.

Cu fiecare bătaie de aripă, noul fluture se simțea mai puternic. A respirat adânc aerul proaspăt al dimineții și a simțit soarele pe noile sale aripi. A zburat apoi, ușor și grațios, deasupra frunzelor de arțar, salutând lumea cu bucurie. Transformarea fusese completă. Din mica omidă, se născuse o frumusețe zburătoare, gata să exploreze cerul.

Unele omizi au parul mai lung sperand ca astfel sa se apere de pradatori, dar unele pasari (unele zburatoare si gaini, curcani si alte animale domestice.) le prefera chiar asa paroase pentru continutul ridicat de proteine.

Alte omide au glande cu venin si sunt toxice. Acestea pot fi recunoscute avand culori distincte, mai vii precum rosu, glben, negru, etc. Pentru protectie unele specii „colaboreaza” cu furnicile dandu-le in schimb hrana.