De-a lungul istoriei, islamismul a fost marcat de schisme și dispute teologice care au avut ca efect apariția unor ramuri distincte. Principalele ramuri ale islamului sunt reprezentate de Islamul Sunnit și Islamul Șiit .

Inițial, islamul s-a răspândit în Arabia , apoi în întregul Orient Mijlociu și în Nordul Africii . După numărul de adepți, este a doua religie în lume după creștinism .

Revelațiile au început să apară prin 610, când Mahomed avea 40 de ani. Acesta obișnuia să se retragă din lume pentru a medita într-o grotă de lângă Mecca. Într-o noapte, i-a apărut Arhanghelul Gabriel. Ființa misterioasă i-a arătat un sul de stofă acoperit cu semne și i-a ordonat să citească și să predice (Igra). Mahomed a răspuns că nu știe să citească, iar îngerul a tot repetat porunca și în cele din urmă, profetul a avut revelația unui zeu unic și măreția sa în raport cu oamenii, care păcǎtuiau fiindcǎ se închinau la alți zei, dar și că meccanii erau zgârciți și că trebuie ca bogații să îi ajute pe săraci.evelațiile au continuat, în centrul lor fiind afirmarea unui monoteism riguros , ce face referință la Dumnezeul Vechiului Testament ca fiind Allah, creatorul lumii și al oamenilor, o divinitate unică, transcendentă, atotputernică și atotprezentă, căruia omul trebuia să i se supună (Islam=supunere). Conform Islamului, nu există intermediari între divinitate și credincioși, ca sfinții creștini, deși în Islam erau venerați personalități. Primul ales este Mahomed, Profetul (nabī-profet, rasūl-mesager), un simplu muritor, însărcinat cu comunicarea adevăratei revelații, ce era înțeleasă parțial și reinterpretată de evrei și de creștini.

În anul 624 , la doi ani după ce Profetul Mahomed și adepții săi au fugit de la Mecca la Medina , tribul Quraish i-a trimis o scrisoare de amenințare lui Abdullah ibn Ubai ibn Salul , conducătorul orașului Medina , în care scria că dacă nu îl va alunga pe Mahomed și pe musulmani din Medina , atunci cei din tribul Quraish vor invada orașul și îi vor ucide pe toți . În acest context , cei din Mecca au trimis în mod regulat invadatori în Medina , nelăsându-le musulmanilor nici o altă alegere . Ei trebuiau să câștige această luptă și să consolideze controlul asupra drumului comercial.Caravana celor din neamul Quraish se întorcea din Siria spre Mecca, având cu ei o mare avere, păzită numai de 40 de oameni, această avere ridicându-se la 50.000 de dinari de aur. Aceasta constituia o țintă tentantă pentru armata musulmană și reprezenta un important potențial economic și de acțiuni militare, ce aveau să zguduie întreaga structură a politeiștilor meccani .Profetul Mahomed și-a încurajat oamenii să țină piept caravanei tribului Quraish. Musulmanii au pornit cu 300 de soldați, dar nu s-au așteptat să întâlnească doar 40 de bărbați , neintenționând să lupte cu ei . Astfel , caravana a scăpat , dar Abu Sufian trimite o armata imensă de 1000 de soldați, 100 de cai și 200 de cămile. Profetul, însoțit de vărul sau Ali și de unchiul sǎu, Hamza, și-a așezat tabăra la Badr și au astupat toate fântânile pentru ca inamicii să fie însetați.

În 624 s-a desfășurat Bătălia de la Badr unde ostile musulmane înfrâng armata superioară a qurayshitilor, în care Profetul își dovedește ingeniozitatea strategică. Trupele superioare numeric ale lui Sufian au fost înfrânte de armata profetului inferioară numeric, sprijinită de "ostile cerești".

Dar în 625, armata profetului este înfrântă în Bătălia de la Uhud de qurashiti . În timpul luptei , unchiul Profetului , Hamza ibn 'Abd al-Muttalib a fost ucis , iar Mahomed a fost nevoit să ordone retragerea . În ciuda înfrângerii, Profetul stimula moralitatea soldaților săi, afirmând că "soldații morți din tabăra sa au ajuns în paradis, iar soldații morți din tabăra quarishitilor au ajuns în infern". Lupta lor pe calea lui Allah va fi răsplătită după moarte.

A urmat un îndelungat război de uzură, în care adepții lui Mahomed au atacat și jefuit caravanele, Mecca prosperând de pe urma acestora. În 627, musulmanii din Medina resping un asediu condus de o confederație formatǎ din quraishiti , arabi pǎgâni și iudei. După un lung război de uzură, prin care Mecca falimenta, iar Medina prospera de pe urma jafurilor și activității comerciale, qurayshitii au fost determinați să încheie pace.

În 628 este încheiat un armistițiu la Hudaybiyya , ce permitea pelerijanul musulmanilor la Kaaba, pe baza unui compromis mai larg cu elitele meccane. Amr ibu al-As, viitorul cuceritor al Egiptului, și-a oferit supunerea lui Mahomed. Tot în același an a fost impusă Carta de la Yahtrib, prin care se făcea demarcarea netă dintre credincioși (mu'min) și necredincioși (kafir). Apare conceptul de Jihad sau Kital (război sfânt), prin care credincioșii luptau pe calea lui Allah, o cale sprituală, războinică, a cărei ambiguitate a generat dispute doctrinare. Profesiunea de credință era: "Allah este unicul zeu și Mahomed profetul sǎu".

1. Șahada-Mărturisirea de credință: lā ʾilāha ʾil ʾāllāh, muḥammadun rasūlu-llāh (nu există alți zei în afară de Allah și Mahomed este profetul lui)- mărturisirea în public este condiția intrării credinciosului în comunitatea musulmană.

2. Salat-Rugăciunea: trebuia rostită de cinci ori pe zi, la anumite ore, după purificări rituale, cu fața spre Mecca(Qibla-direcția în care se îndreaptǎ un musulman atunci când își face rugăciunea), actul ritual constând în plecăciuni adânci și prosternări, iar credinciosul trebuie să rostească texte din versetele Coranului, alese și știute pe dinafară.

3. Zakat-milostenia față de săraci: a devenit ulterior un impozit pe venit în valoare de 2,5%, destinat sprijinului celor aflați în necesitate. Sclavii erau răscumpărați, ulemalele (învățații comunității, specialiști în teologia și dreptul islamic) erau întreținuți.

4. Sawm-postul: presupunea privarea de hrană și băutură de la răsăritul la apusul soarelui și abstinență sexuală, în luna a nouă a calendarului musulman-Ramadanul.

5. Hadj-pelerinajul: fiecare musulman trebuia să-și permită din punct de vedere financiar, indiferent de starea de sănătate, să facă o dată în viață un pelerinaj la Mecca. Pelerinii trebuiau să înconjoare moscheea de la Kaaba, unde se află piatra de origine meteoritică, simbol al unității islamice, iar apoi, pelerinii aruncau o piatră în obeliscul ce simboliza puterea diavolului.