Muzeul este găzduit într-o clădire istorică monumentală din secolul al XVIII-lea, supranumită „Casa câștigată cu condeiul”, care a fost deschisă publicului la 22 iunie 1974 sub denumirea „Fondul documentar memorial Marian Simion Florea”.​ Clădirea adăpostește o valoroasă colecție de obiecte comemorative și documentare, distribuite în șase încăperi (mobilier de epocă, bunuri personale și de familie, cărți și jurnale, manuscrise, scrisori, fotografii, documente personale, culturale, istorice etc.) care reconstituie viața și istoria romanilor. Profesorul Simeon Florea Marian, Academician al Academiei Române de Științe, a predat activități creative în slujba culturii naționale românești și a realizat lucrări unice, lucrări cuprinzătoare care sunt și astăzi un punct de referință al culturii românești: Poesii poporale din Bucovina (1869) , " Cromatica poporului românesc” (1882), „Ornitologie populară românească” (1883, volumele 1-2), „Fermecul popular românesc” (1886), „Nașterea poporului român” (1892 1890), „Nunta românească” ( 1890), „Înmormântarea la romani”.

Muzeul Memorial „Ion Creangă” este amplasat în casa veche a familiei scriitorului din Humulești, județul Neamț.

 De la înfiinţare, instituţia a avut un scop dublu: să promoveze viaţa şi opera autorului, în special capodopera Amintiri din copilărie, prin expoziţia foto-documentară din spaţiile de la intrare şi ghidajul oferit turiştilor; să evidenţieze valoarea etnografică a locuinţei şi anexelor (magazii, grajduri, şoproane), care oferă informaţii despre stilul de viaţă, ocupaţiile tradiţionale şi meşteşugurile ţăranilor români din secolul al XIX-lea. Căsuţa din bârne de lemn şi acoperită cu draniţă are trei încăperi: tinda, camera de locuit şi cămara, toate lipite cu lut pe jos, cu geamuri şi uşi mici. Camera principală este amenajată conform tradițiilor interiorului unei case țărănești din aceea perioadă: sobă mare cu cuptor, cu țeavă pentru fum, cui pe care se agăță hainele de sărbătoare, ladă pentru zestre, masă de lucru, bancă pentru șezut, icoane vechi, draperii la ferestre, iar în centrul încăperii se află instrumentele de țesut și tors pe care fiecare femeie gospodină trebuia să le aibă acasă. Peste tot răzbate simplitatea, iar mirosul de sânziene atârnate la grindă sporeşte parcă emoţia întâlnirii cu tradiţia românească, de mult uitată şi acaparată de modernism.