forcer, tirer, briser,

quand je t’offre mon cœur

et que tu n’en vois pas la valeur.

Je sais que tu comprends,

mais tu restes figé, incertain.

Pourquoi choisis-tu le silence,

alors qu’un seul pas suffirait

pour écrire une vraie histoire ?

Je t’attends, mais jusqu’à quand ?

C’est à toi de faire ce pas,

tu sais déjà ce que je peux t’offrir,

mais je suis fatiguée de toujours répéter.

J’espère qu’enfin,

tu suivras ton cœur.

À l’aube des pensées et des actes nouveaux

Je déploie mes ailes de rêves et d’eau.

J’ouvre des livres, je cueille des idées,

Mes pas vers demain sont déjà tracés.

Je m’éduque – et le monde m’apparaît

Comme une toile blanche baignée de clarté.

J’apprends à être, à grandir, à donner,

À ne pas céder quand tout semble figé.

J’agis – je ne reste pas en place,

J’allume en moi un feu qui embrase.

Je change une pensée, je change un état,

J’étends le bien au-delà des pas.

Par moi, le monde peut avancer,

Par ce que j’apprends et ce que je fais.

Je m’éduque, donc je peux changer

Le monde d’aujourd’hui, le mien, l’avenir à créer.

M-am întrebat de-atâtea ori…

Ce-i dorul ăsta ce mă prinde,

De ce în ochii tăi ușor,

Întreaga lume se cuprinde.

De ce când râzi se face vară,

Chiar și-ntr-o zi cu ploi târzii,

Și cum de inima-mi tresară

Când brațele ți-s lângă vii?

Nu am știut, dar azi învăț

Că dragostea nu cere rost,

Că tu ești tot ce-am vrut vreodată

Și n-am știut că am avut noroc.

În fiecare zi cu tine,

Timpul pare să stea pe loc,

Și lumea întreagă devine

Un vis pe care-l trăiesc cu foc.

Nici nu-mi dau seama cum și când

Ai devenit tot ce am,

Dar simt că tu ești cel mai frumos vânt

Care mă poartă pe-al vieții drum.

tu te souviens quand

ma réalité devenait la tienne, et

ta réalité devenait mienne

quand les voix

allaient vers la Lune et

résolvons lettres

avec l’opacité accentuée au maximum?

maintenant

ne comprenez pas

comment ma galaxie ne porte pas les couleurs

de ton âme.

l’esprit se brouillent,

les yeux ne perçoivent pas la lumière,

l’univers il fera nuit et

le vol de papillon me coupe les ailes.

le bruit me demande la clarté

et personne ne m’aide à escalader la pyramide

ici, sur Terre, quand

le néant accaparé la existence

où je tombe sur mon propre tapis

sans construire

une nouvelle réalité.

et connaissant la peur, mal

pensant que c’est la solution

n’ayant pas remarqué

l’étoile qui encourage le changement.

reflète rêve, promesses,

difficile à penser quand

le sons de fond restent aussi intense

constellations qui m’offrent

montagnes et collines, mers et océans

porté sur le terrain, exploré

de vie et d’espoir et de désir et

enfants qui reprennent des ailes de papillon

découvrir le brouillard qui se transforme en aurore boréale

et mon âme qui guérit

un peu gros,

un peu près,

mais avec le désir de toucher à nouveau la lune

que je peux enfin construire

une conversation sur des nouvelles banales.

te-am prins de mâna încă de pe vremea când nu știam ce e iubirea

m-am agățat de tine precum molia de creanga lipicioasă

ca să devină singură fluture

m-ai înfășurat în brațe pe care nici nu știam că le simt

pentru călătoria spre nicăieri și peste tot

înțeleasă doar de două suflete legate

de promisiunea că vei fi mereu lângă mine.

m-ai ales cum doar stelele luminează singura parte a pădurii

unde soarele fuge de spaima unor crengi prea mari

doar tu m-ai privit dincolo de plânsetul din gât, o ființă fără putere, fără limite

și mi-ai promis că mă vei transforma în om

forță de sentimente.

mult timp nu ne-am cunoscut culoarea ochilor

preferam un secret al sufletelor

povesteam deja de lună, de dealuri, de ape

de locuri prin care vom trece mai departe

multe căi cu suferință și empatie, bunătate și nefericire

sinceritate

multe lucruri aproape sparte

neînțelese

te-am simțit ca un zâmbet dat de o carte

de o viață adăugată prin vis la realitate

de o zână bună dintr-un basm de noapte

de un poem descoperit la întâmplare

și știam ca doar așa va fi bine.

iubirea e un termen trist pentru ce simt acum

amorțesc în întâmpinare

atunci când fericirea zguduie pământul

și îmi repet obsesiv

și e o claritate atât de dură, ca o pânză de păianjen pe care o observăm succint

și, brusc, nu mai înseamnă nimic

simt culorile cum mă alină și înțeapă

un amalgam de nedescris

iar călătoria noastră nu are voie să ia sfârșit

nu acum, când disting

așa cum pasărea își continuă zborul greu

îmi promiți că vom alerga mereu

prin soare și vânt și ploaie

chiar și după acele margini invizibile și înspăimântătoare.

you know

breakups never end with a happy end

no one will call you to the final picture

displayed on the wall as a memory

two smiles, color

no scars.

do you think the future doesn't always mean everything?

the present has been forgotten for a long time

nostalgia replaces the frame

blitz blitz blitz

it has blinded you again for seconds

the black bubble remains on the orbit

and your whole life passes before your eyes.

stay calm

breakups are not cliches

like in movies with bulging eyes and goodbye forever

no one prepares you

to press the delete button

with shortness of breath

you don't go back to yourself either

you'll never know for sure if it was better.

I scared you

the hard part is coming now

that glass forgotten on the table with sickly green glints

a sofa scorched by the non-existent sun

do you know that breathless poem?

I miss it too when I think of us

and let myself be blinded by nostalgia.

but don't worry

the reverie must come to an end

and pain to touch to heal

and even though it seemed sad

a selfie with you will do you good

you have traveled enough

you hit filters, lights, colors,

embracing fear

but don't forget that in the end,

do you know?

you always came back to you

with your whole being.

A silent wave, a distant beach.

You walk past, and the world stands still,

Like time itself bends to your will.

We speak in glances, words unsaid,

A story written, but never read.

Your voice, a song I can't unhear,

It lingers, soft but crystal clear.

The world has drawn a line so bold,

Between our hands, so warm, so cold.

I wish to break it, tear it apart,

But fate has locked the fragile heart.

You are the moon, and I, the tide,

Pulled so close, then cast aside.

No matter how the currents run,

We’re always two, but never one.

Yet in the dark, I still believe,

That love, once felt, will never leave.

I chase your shadow, trace your name,

A moth forever drawn to flame.

And even if you turn away,

If I am nothing, just a phase,

Then let me love you in the dark,

A silent wish, a burning spark.

Vreau să ști ca ți sunt aproape

Chiar de vântul bate tare

Vom rămâne împreună până la ultima suflare

Când ți e greu și nu ți-e bine

să știi ca sunt lângă tine

Totul o să fie bine

în ochii tăi m am pierdut

Ca-ntr un ocean adânc și mut

Și inima îmi bate necontenit

Când te privesc,totul e infinit

Cu tine vreau să mi petrec viața

Și să mi păstrez mereu speranța

Iubirea noastră e un vis frumos,

Un drum pe care-l parcurgem voios.

În tine am găsit alinarea,

Și-n brațele tale scăparea .

Te voi iubi pe veci, neîncetat,

Cu fiecare zi ce-a trecut și ce va fi dat.

Ești tot ce am visat vreodată,

Și-n tine am găsit iubirea adevărată.

Cu tine alături, viața e mai bună,

Tu ești și vei fi mereu a mea dragoste nebună

Să ne ținem de mână, să ne iubim,

Să trecem prin viață, să ne împlinim.

Căci dragostea noastră e un dar divin,

Și-n fiecare zi împreună, sărbătorim.

~dragostea nebună

To pamper you and kiss you

Not to care where I am

I just want to be with you

This year and for another thousand

Loving you is enough for me

I don't need anything more

Even if no one will be with you

You can rely on me

Loving you was given to me

It's an unforgettable gift

Even if we may argue

Together we solve it

We promised to stay united

In every step, every glance

To live with passion and happiness

Even if the road will be hard

I will love you always, always

This year and for another thousand

To be together, just you and me.

The two of us are sitting in a room full of people

And our serenity can be poked with a needle.

The rhythm of our hearts is beating just as one

They can hear it, our love, our lovely, muted sound.

We heard our favorite song and a smile appeared on your face,

You were singing along with me and started dancing with no grace.

I fell for you again, surrounded by delightful memories and happiness,

I danced with your silhouette and forgot about all that classiness.

I was mesmerized how you could touch all those foolish music notes

With your fingertips, right in front of us, where true love floats.

Your spark met mine and that alluring glance in your eyes,

With joyfulness, the rhythm of our hearts would only make it rise.

Luna pe care-am fotografiat-o astăzi

M-a dus cu gândul la tine.

M-a dus cu gândul la chipul tău admirând

Lumina astrelor

Și cea a constelațiilor.

Constelația ta era cea mai frumoasa de pe cer,

Iar trupul tău îl atingea pe-al meu

Îmi țineai inima-n palmă

Și-o vedeai cum se zbate ca s-o mai iubești înc-un minut,

Înc-o secundă

Dar constelația ta a dispărut,

Cerul s-a-ntunecat,

Iar tu m-ai părăsit.

Și-am rămas singură printre toate gândurile mele.

Gânduri care se transformau în valuri,

Iar ele se loveau de mal, de munți plini de zăpadă,

Și-aduceau la țărm doar glasul tău

Care-mi șoptea, trist,

La ureche:

“Aș mai rămâne inc-o secundă lângă tine.”.

Valuri mari și-oceane n-ar putea aduce înapoi

Lumea pe care-am creat-o împreună.

Iar acum sunt înconjurată de mii de corăbii,

Corăbii pline de pirați care-ți strigă numele

Și-așteaptă să pornească la atac,

Însă tu nu ești aici,

Așa c-au evadat pe-o insula numita Orion,

Insula constelației tale

Pe care acum ți-ai luat-o înapoi,

Iar eu am rămas pustie,

Înconjurată de-amintiri.

O floare-a înflorit în mijlocului oceanului.

Se uita-n ochii soarelui, înconjurată de valuri furioase

Și-și așteaptă destinul s-apară, de undeva, dezarmat,

S-o facă să iubească din nou.

Cu mult timp în urmă era înrădăcinată într-un tărâm al fericirii,

Însă trădarea pe care-a trăit-o, s-a transformat în cruzime.

Numele ei era Morgana, și-era singura floare din întregul univers

Care-aducea praf de stele otrăvit la mal drept momeală celor infideli

Și care-i ducea pe trădători într-o furtună a gândurilor, creând un război civil

Între cei nedrepți cu ea.

Acum petalele ei se-ofilesc una dup-alta

Movul se metamorfozează-ntr-un cărămiziu al morții,

Iar corpul îi este tot mai fragil.

Ultima petală-avea să cadă-n vid, însă curentul apei a dus-o undeva,

În larg,

La poala unui copac imens.

Acesta avea s-o readucă la viață,

Morgana devenind, imprevizibil, într-o prințesă a oceanului.

În visul nopții fără margini,

Dar tu rămâi atât de rece,

Ca luna prinsă-n mări de patimi.

Îți strig pe nume, dar ecoul

Se pierde-n vânt, ca un oftat,

Și dorul meu devine focul

Ce arde-n suflet neîncetat.

Ai fost cândva o rază blândă,

Dar soarele s-a stins încet,

Iar eu, rătăcitor în noapte,

Mă pierd în visul meu secret.

Și știu că n-o să-mi fii vreodată,

Că-n ochii tăi sunt doar străin,

Dar inima nu vrea să știe

Că drumul nostru e-n suspin.

Lorsque de l'eau, on ne sait pas garder.

Et la mer bleue, si nous voulons sauver, Gardons-la propre, ne pas la polluer!

Écoute, mon lecteur, si tu veux être loin

Des pluies acides et des rivières qui meurent:

N'y jette plus des déchets et ferme le robinet!

Ne te moque pas de notre Univers!

Enseigne aux autres le trésor de l'eau

Partout dans le monde et dans tout l'Europe!

Sois avocat de l'eau, sois avocat des vies

Du monde entier qui s'éteint dans la

Niciodată nu am

Rugat pe nimeni să stea,

Dar am spus “te rog”, în ziua aceea.

“Orice ar fi,

Putem face asta.”

Niciodată nu m-am

Rugat pentru nimic atât de tare

Dar îmi amintesc,

Implorând universul

Dacă ar putea să mă audă cumva

Tot ce vreau este o șansă…

Să fac totul să meargă.

A fost când,

Eram la un pas

De a te pierde.

Mi-am dat seama că,

Niciodată nu am vrut nimic mai mult.

“Nu pot”

A fost tot ce-ai spus,

Și acesta a fost sfârșitul tuturor…

Două cuvinte,

Cinci litere…

N-am fost niciodată rănită,

De nimic mai mult.