Prin unele date stintifice ; literale sau artistice la alcoolism , acesta a insotit omenirea facand parte integrata din viata societati omenesti. Consumul de alcool este pastrat sub forma “laica” chiar si in zilele noastre in timpul unor mese festive ; petreceri; e.t.c.
Paracelsus este socotit primul care a dat numerele de Alckhol substantei volatile obtinute la distilarea vinului.Cel mai vechi document scris care contine referiri la vin si la bere este considerat a fi papirusul lui Eber scris in anul 1500 i.e.n. si care contine si prescripti medicale.Consumul de alcool este in scrierile lui Homer ; Herodot ; Aristotel si Platon.In tratamentil sau asupra ranilor Hipocrate remarca folosirea pansamentelor cu bin cu exceptia ranilor articulare.Medicii;filozofii;preotii si sciitorii au recunoscut dubla fata a bauturii alcooline : fermenti de reconfortare “ convivialitate : bucurie dar si mizerie si deacadenta.

Alcoolixci sunt bautori excesivi , a caror dependenta de alcool este considerata fie o tulburare mintala decelabila , fie manifestari ce afecteaza sanatatea lor fizica si mintala ; relatiile lor cu altii si bunul lor comportament social si economic , fie prodroame ale acestor genuri de tulburari.ei trbuie deci sa fie supusi unui tratament.

Termenul de alcoolism a fost utilizat prima data in 1849 de catre medicul suedez Magnus huss. In 1977 Organizatia Mondiala a Sanatati a publicat un document cu numele : “Incapacitati legate de consumul de alcool “ care a incercat sa integreze conceptul existent de “ alcoolism “ , boala care te face sa fi dependent de el. In 1979 termenul “alcoolism: a fost eliminat din clasificarea internationala a bolilor a bolilor si inlocuit cu “ sindromul de dependenta alcoolica “ (apropiat de ceea ce nespecialistii denumesc”betia”).

Unele persoane care beau si nu au probleme ,nu sunt alcoolicii.Afirmatia ca alcoolismul este o maladie psihologica , alcoolicul fiind bolnavul care isi pierde libertatea de a se abtine de la alcool adica devine dependent de alcool. Alcoollismul cronic reprezinta o toxicomanie cu caractere particulare:
-uzul raspandit al substantei , ceea ce face sa existe un numar extrem de mare de consumatori de alcool , dintre care circa 10% ajung la alcoolism cronic (in cazul heroinei , 100%);

-timpul de vindecare de alcool este mult mai mare comparativ cu alte substante cu potential adictiv;

-tolerenta presupune marirea dozei pana la 3-4 ori doza uzuala;

La alcoolismul cronic se ajunge atunci cand un individ nu se poate abtine de la alcool 24 de ore si imposibilitatea acestuia de a-si controla ingestia de alcool “obsesia alcoolica”.

Alcoolul este considerat a patra problema de sanatate dupa bolile cardiovasculare ; bolile mintale si cancerul.

Dimitri Ivanovici Mendeleev a fost un chimist rus care a publicat un tabel periodic al elementelor asemănător cu cel actual. Tabelul lui Mendeleev era o reprezentare mai completă a relației complexe dintre elementele chimice, și, pe de altă parte, cu ajutorul acelui tabel, Mendeleev a fost capabil să prezică atât existența altor elemente (pe care le-a numit eka-elemente) nici măcar bănuite a exista pe vremea sa, precum și a proprietăților lor generale. Majoritatea previziunilor sale au fost confirmate de descoperirile ulterioare din chimie.

Dimitri Mendeleev s-a născut la 27 ianuarie 1834 în Tobolsk, Siberia, fiind ultimul dintre cei 14 copii ai lui Ivan Pavlovici Mendeleev și Mariei Mendeleeva. La vârsta de 14 ani, după moartea tatălui său, Mendeleev a urmat gimnaziul în Tobolsk.

În 1849, familia Mendeleev, al cărei statut social și situație materială decăzuseră considerabil din cauza morții tatălui, se mută la Sankt Petersburg, unde tânărul de numai 16 ani intră la Institutul Pedagogic din Sankt Petersburg. După terminarea acestuia, în 1855, este diagnosticat cu tuberculoză, ceea ce determină mutarea sa în Peninsula Crimeea, într-o zonă recunoscută pentru valențele terapeutice ale aerului său sărat, esențial în tratamentul tuberculozei. Acolo, predă științe la gimnaziul local pentru un an. După completa sa însănătoșire, se reîntoarce total refăcut la Sankt Petersburg (în 1856).

Între 1859 și 1861 a făcut cercetări asupra densității gazelor la Paris, și, mai apoi, a lucrat cu chimistul german Robert Bunsen și cu fizicianul Gustav Robert Kirchhoff la Heidelberg, făcând cercetări în domeniul chimiei. În 1863, după întoarcerea în Rusia, a devenit profesor de chimie la „Institutul Tehnologic” și la „Universitatea de Stat” din Sankt Petersburg.

În ciuda faptului că Mendeleev a fost o personalitate științifică marcantă a timpului său, onorat de foarte multe organizații științifice din întreaga Europă, acasă, în Rusia, a fost privit cu suspiciune, ceea ce a dus la demisia sa de la catedra Universității din Sankt Petersburg în ziua de 17 august 1890.

În ultimii săi ani de activitate profesională, a creat patentul clasic al votcii rusești, cu 40% alcool. Dar printre contribuțiile sale târzii mult mai importante se numără și studierea câmpurilor petrolifere din Rusia și contribuția sa semnificativă la crearea primelor rafinării rusești.

A murit de gripă, la 73 de ani, la Sankt Petersburg.

Elementul chimic numărul 101 îi poartă numele: mendeleviu. De asemenea, un crater de pe lună îi poartă numele. Numele său a fost dat Institutului Național de Metrologie din Sankt Petersburg

Diamantul se gaseste fie in zacaminte primare, in care s-a format, fie in aluviunile unor rauri. Zacamintele primare sunt roci eruptive (silicati), care au luat nastere din magma topita, patrunsa vertical din adancime prin scoarta solida a pamantului, unde s-a solidificat sub presiune mare. In zacamintele diamantifere care se gasesc numai in putine puncte pe glob, diamantele sunt sunt continute de obicei sub forma de cristale mici ( 0,1 - 0,5 grame/tona ), si numai rar ca bucati mai mari de forme neregulate ( cel mai mare diamant gasit pana in prezent este numit Cullinam, cantareste aproximativ 650 g = 3025 carate). Numai circa 5% din diamantele extrase sunt destul de pure pentru a putea servi ca podoabe. La slefuire se pierde cea mai mare parte din diamantul brut. Diamantele impure servesc pentru scopuri industriale.

Diamantul incolor si straveziu, cand este pur, cristalizeaza in sistem cubic. Densitatea este 3,51 g/cm³. Indicele de refractie, neobisnuit de mare da nastere jocului de lumina specific al acestei pietre pretioase. Diamantul este rau conducator de caldura si electricitate.

Diamantul este una din cele mai dure substante cunoscute si de aceea este de neinlocuit in fabricarea de scule destinate a taia, gauri sau lustrui materiale foarte dure. El insusi nu poate fi lustruit decat cu propria lui pulbere. Pe de Alta parte diamantul este casant; el poate fi pulberizat intr-un mojar de otel.

Fiecare atom de carbon hibridizat sp³ dezvolta patru valente identice dirijate uniform in spatiu dupa schema tetraedica. Unghiul dintre doua valente este de 109°28`. Prin cele patru valente ale sale, fiecare atom de carbon este legat covalent de alti patru atomi C formand astfel o retea tridimensionala infinita. Intreg cristalul constitue de fapt o singura molecula.

Proprietatile diamantului. Structura cristalina a diamantului da socoteala de toate proprietatile acestei substante. Temperatura inalta de vaporizare, aproape 4000°, lipsa unei faze lichide si caldura mare de vaporizare, egala cu caldura de atomizare se explica prin faptul ca, la trecerea din starea cristalina in starea de vapori trebuie rupte covalente. La temperatura inalta la care are loc vaporizarea vaporii de carbon sunt compusi din atomi liberi. Energiile de legatura C-C fiind foarte mari, se intelege pentru ce cristalele de diamant sunt asa dure.

Caldura atomica a diamantului este anormal de mica Cp=1,25 cal/mol la 25°, in loc de 6,4 cum cere regula Dulong si Petit.

Proprietatile optice ale diamantului sunt de asemenea in concordanta cu structura sa cristalina. Transparenta totala (lipsa de absortie ) fata de lumina vizibila si ultravioleta pana la 1500Å sau mai jos dovedeste ca electronii legaturilor C-C din diamant nu pot fi excitati la frecventele acestor radiatii electromagnetice.

Reactivitate . Diamantul este mult mai putin reactiv de cat carbunele negru si chiar decat grafitul. El nu se aprinde in Oxigen molecular decat pe la 800°.

Polimorfismul diamant-grafit. In conditii standard, diamantul este forma alotropica nestabila, iar grafitul cea stabila. Prin incalzire indelungata la 1500°, in absenta oxigenului, diamantul se transforma in grafit. Caldura de transformare polimorfa este de 0.2 kcal/mol.

Diamante artificiale. Transformarea diamantului in grafit, la temperatura joasa, fiind exoterma, transformarea inversa trebuie sa fie favorizata, conform principiului Le Chatelier, la temperatura inalta. Tot conform acestui principiu, transformarea grafitului in diamnat trebuie sa fie favorizata de presiune, deoarece diamantul are o densitate mai mare (deci un volum mai mic la masa egala) decat grafitul. Incercari numeroase de a fabrica diamante sintetice, efectuate in timp de aproape un secol au esuat.
Incepand din 1955 se fabrica industrial diamante sintetice, prin incalzirea grafitului la cca. 3000° si 125 000 atm. Viteza transformarii este marita prin mici adaosuri de Cr, Fe sau Pt. Rolul catalizatorului consta, para-se, in formarea unui film din metal topit pe suprafata grafitului. In aceste conditii metalul dizolva carbon si il precipita ca diamant, mai putin solubil. Se obtin diamante negre de 0,02-0,05 g, care se utilizeaza in scopuri industriale.

Un procedeu recent promitator pentru obtinerea diamantelor se bazeaza pe un principiu diferit : se trece metan, la o presiune mai joasa decat cea atmosferica peste pulbere de diamant su dimensiunea de 1 micron, incalzita la 1000°. Micile cristale de diamant servesc ca centre de cristalizare ; O parte din carbonul rezultat prin descompunerea metanului se depune pe suprafata acestor cristale a caror retea se extinde astel in spatiu; o alta parte din carbon se depune ca grafit. Grafitul se indeaprteaza prin incalzire cu Hidrogen la 50 atm, deoarece se hidrogeneaza mult mai repede ca diamantul.

Stăteam liniştit într-un balon de sticlă , în laboratorul de chimie.În jurul meu erau multe sticle. Deodată, uşa laboratorului  s-a deschis si Alexandru, “chimistul” cum îi spun colegii de clasă, a intrat zâmbitor. În mână avea un cristalizor mare, plin cu apă. M-am întrebat imediat ce intenţie are. Aveam parcă o presimţire că urmează să fac un “duş”rece.

L-am urmărit şi am observat că picură în cristalizor, dintr-o sticluţă, un lichid incolor.Pune mâna pe mine, adică pe balon şi îl răstoarnă cu gura în jos în cristalizorul cu apă.Vaii , ce senzaţie îngrozitoare am avut când m-am lovit cu capul de dopul de cauciuc! Îţi mai aminteşti că îţi spuneam mai înainte de previziunile mele cu “duşul”? Ele s-au adeverit. M-am simţit înconjurat de o ploaie rece dar totuşi mi-a plăcut.Nu am înţeles de ce apa care mă atingea îşi shimba culoarea  în roz intens, de fapt “roşu carmin” ?!

Mi-am dat seama că “ spectacolul” era foarte frumos după bucuria ce se citea pe faţa lui Tony. Exclamaţia lui a fost, “fantana arteziana”!.

In speranţa că am reuşit să-ţi stârnesc curiozitatea de a încerca şi tu această experienţa, te îmbraţişează al tău prieten, Amoniacul

                                                                                                    Theodor, Cls a VII-a A

H plutitor,

H mai greu
Dar si H foarte greu,

Acelasi element

Numarul  unu in clasament .

H creator,

De multe substante formator,                      

H  un combustibil pentru viitor.