- El ia deciziile singur, fără a consulta elevii sau colegii și fără a ține cont de nevoile, inițiativele ori personalitatea acestora. - Comunicarea este unilaterală: profesorul transmite, elevul ascultă și execută.

- În evaluare, profesorul autocrat tinde să fie sever și să acorde note mici, considerând că exigența extremă motivează elevul.

- În realitate, acest stil poate crea un climat tensionat, bazat pe frică și conformism.

- Elevii devin pasivi, lipsiți de inițiativă și pot ajunge să asocieze școala cu presiunea și stresul.

- În pedagogia tradițională, profesorul autocrat era văzut ca „actorul principal” al scenei educaționale, dar în prezent acest model este considerat depășit, pentru că inhibă creativitatea și motivația.

- El nu impune reguli ferme și lasă elevilor libertate aproape totală, considerând că aceștia își vor forma singuri comportamentul în timp.

- Într-o asemenea abordare, elevii nu primesc direcție clară, iar activitatea didactică devine haotică.

- În evaluare, profesorul acordă de obicei note mari, fără criterii obiective, ceea ce îi face pe elevi să creadă că efortul și progresul nu contează cu adevărat.

- În cazul educației muzicale, acest stil se dovedește deosebit de dăunător: lipsa organizării la cor sau în lecțiile de instrument duce la dezordine, demotivare și chiar respingerea muzicii de către elevi.

- Deși intenția profesorului este de a crea libertate, efectul este adesea unul negativ dezorganizare, indisciplină și lipsa de respect pentru activitatea educațională.

- El construiește relații de parteneriat cu elevii, bazate pe respect, colaborare și responsabilitate reciprocă.

- Comunicarea este bidirecțională: profesorul ascultă opiniile elevilor, le oferă feedback constant și adaptează procesul de predare la ritmul și nevoile lor.

- În evaluare, profesorul democratic este echilibrat: notează corect, pe toată scara valorică, în funcție de efort și de progres, astfel încât elevul să își înțeleagă nivelul real și să fie motivat să evolueze.

- Acest stil creează un climat educațional pozitiv, în care disciplina provine din plăcerea de a învăța și din obiective clare, nu din frică sau indiferență.

- În cazul educației muzicale, profesorul democratic reușește să combine libertatea creativității artistice cu organizarea riguroasă a activităților, stimulând atât talentul, cât și responsabilitatea elevilor.