Primăvara, când învie totul la viaţă, vin păsările din ţările calde şi ne bucură cu prezenţa lor. Pe malul râului poţi observa cocostârcii care stau şi caută de mîncare. Este un loc în natură unde poţi să ieşi la aer liber şi să te bucuri de un peisaj minunat al naturii. Acest loc este incredibil, are o frumuseţe şi o natură de neuitat. 

Râul Ichel trece prin pădurea din satul Porumbeni. El se revarsă în Nistru. Mulţi oameni din oraș vin la acest râu pentru a ieşi puţin din casă pentru a se recrea. Pe malul acestui râu se află şi diverse flori, copaci în culori atractive. În apa acestui râu se pot admira viețuitoare acvatice, cum ar peşti, broaşte. Tot aici își au habitatul şi odatrele, niște animale de apă care sunt asemănătoare cu vidrele, dar mai mari, și care mănâncă peşti. 

   Îmi place acest loc, mai ales să-i admir frumuseţea primăvara, când natura reînvie și ne oferă atâta bucurie.
                                       

         

          Aici, până și vântul năstrușnic adie altfel, făcând un foșnet dulce ca un cântec de leagăn și legănând firele de iarbă fragedă și mătăsoasă împânzite de roua dimineții într-un dans asemănător cu un vals. Majoritatea copacilor au dat drumul florilor pe jos, creând un covoraș înmiresmat, iar restul încă au flori de miere pline, al căror miros plăpând se simte în văzduhul tămâiet, iar albastrele flori de mai își fac și ele simțită prezența. Mai vezi pe alocuri și păpădii, ale căror petale s-au transformat în puf pe care o dată ce-l sufli, punându-ți și o dorință, bineînțeles, zboară năzbâtioaes prin aer, gâdilându-ți nasul. Atunci, suratele, asemeni unor umbreluțe, se despart, pornind curajoase fiecare pe drumul său, acolo unde le vor duce brațele nevăzute ale vântului, zburând înspre soare, străduindu-se să ajungă cât mai sus. Prin frunzișul bogat al copacilor și printre crengile timide se mai aude un foșnet, întrucât păsările mici și zgribulite alături de fluturii albaștri se aleargă. Se mai aud și tractoarele, controlate de oamenii care s-au trezit de dimineață și au pornit deja obosiți la lucru, pentru a ne asigura pe viitor hrana. Se mai aud uneori și voci, care mai rigide, care mai plăpânde, căci lumea muncește pe deal, pentru ca apoi să poată pleca acasă liniștiți. Păsările, în schimb, cântă pădurii imnuri de veselie, în timp ce gâzele minuscule se odihnesc în mușchiul moale și umed, iar spre seară vor face schimb de locuri, căci greierii se vor aduna pentru un concert, balada emoționantă și melodioasă a acestora calmând toate spiritele, pustiindu-ți mintea. În acel moment, mirosul florilor devine mai îmbătător, mai gustos, încât te amețește, dar trebuie să-ți revii căci altfel pierzi concertul. Norii pufoși se aranjează pe bolta cerească, fiind pregătiți de somn, după o zi lungă de călătorit deasupra caselor noastre, iar stelele își fac apariția și uitându-te la ele, par atât de aproape încât vrei să întinzi mâna, să le prinzi și să-ți faci o cunună din ele. Piesa de rezistența va fi, bineînțeles, o broșă prețioasă sub formă de lună. După ce concertul ia sfârșit, viețuitoarele amorțite de oboseală pleacă la culcare, cu gândul la ziua ce va urma, de la care nu știu ce să aștepte, iar noi, oamenii, ne culcăm și noi atunci, doar că noi nu avem parte în fiecare zi de astfel de concerte și ne culcăm stresați, cu suflete greoaie și minți obosite, împânzite de griji.

            Pădurea noastră este cu adevărat un palat verde cu care trebuie să ne mândrim și în care suntem mereu bine poftiți, atât timp cât nu aruncăm gunoaie și nu-i facem rău naturii, având șansa de a ne relaxa si de a ne distrage de la problemele noastre.

       Fiecare om are baștina sa – acel colț de rai purtat în suflet oriunde nu ne-am afla. Eu ador totul în satul meu - zilele, nopțile, vara plină cu cireșe coapte și iarna pictată cu fulgi.
Dar Capela din mijlocul satului, construită de oameni frumoși la chip și la suflet, este un loc plin de sfințenie. Aici tristețea se transformă în bucurie și ochiul ne surâde când privim spre ea. Ea este grădina sufletului, este asemenea unei grădini în care sunt semănate cele mai frumoase flori: dragostea, credința, bunătatea, cumpătarea, omenia. Toate pârghiile necesare cunoașterii lui Dumnezeu se află aici. 
În această capelă începe viața în Hristos care înseamnă educație. Este foarte odihnitor și plin de speranță atunci când eu mă aflu în capelă.
                                                    ,,Cât avem un sat, departe,             Şi un grai ce n-are moarte,
 Cât ai cui zice "părinte!" -
 Mai există lucruri sfinte.”
                                                                     (Nicolae Dabija)

     Pădurea din satul nostru este una dintre cele mai mari frumoase păduri din ţară, făcând parte din Codrii legendari ai Moldovei. Aceasta este formată din două formațiuni forestiere alăturate, având o suprafaţa totală de aproximativ 1000  de hectare. 

       Aici se găsește o minifermă de căprioare şi o prisacă ce găzduieşte multe familii de albine. Un loc cu adevărat interesant pe care pădurea noastră îl găzduieşte este Balta lui Prepeleac. Ea este situată undeva în mijlocul pădurii. De numele ei se leagă multe poveşti şi legende locale. Una dintre ele, în care se explică și proveniența numelui pe care îl poartă, se spune că este chiar balta lângă care Danilă Prepeleac a vrut să facă o biserică. Toată această poveste a pornit de la un bărbat care a  descoperit balta cu mulți ani în urmă, iar lângă aceasta se afla o cruce făcută din beţe şi un topor pe malul bălții. Interesante povești, și încă multe altele pe care vă invit să le descoperiți chiar de la localnici.

      Un loc aparte din pădurea noastră îl ocupă stejarii seculari, cu o vârstă de peste 350 de ani. Aceştia sunt mărturi ale existenței pe aceste meleaguri a unui conac cu o istorie aparte. 

     Ultimul loc despre care aş vrea să povestesc este ferma bunicului meu. Aceasta se afla în pădure deja de cinci ani şi sunt foarte mândră de bunicul meu că a creat-o, pentru că această fermă este locul care ne adună pe toţi împreună. De fiecare dată când vizităm acel loc, avem parte de noi surprize, iar câteodată, acele surprize reprezintă şi noi membri ai familiei.

     Acestea sunt doar câteva crâmpeie din ceea ce reprezintă pădurea din Micăuţi, un loc minunat, cu peisaje, legende și oameni deosebiți ce merită să fie cunoscuți.

Această biserică este cel mai cunoscut loc din Ratuș. Oamenii se adună în fiecare sâmbătă și duminică, ascultă slujba și se roagă pentru toată familia. Sunt persone care nu au posibilitatea să vină la biserică și pentru ei sunt puse microfoane prin sat șiunde lumea poate să asculte slujba de acasă. În timpul săptamânii, oamenii se duc la biserică doar dacă este sarbătoare. În fiecare an, în ajun de Crăciun, pe 6 ianuarie, părintii se duc cu copiii la biserică. După ce toată lumea spune rugăciunea Tatăl nostru, copiii se duc unul câte unul la altar și spun colindele învățate și pentru asta ei primesc un cadou din partea preotului în care sunt dulciuri și mănuși. Apoi, după părerea mea, este cea mai interesantă si plăcută sărbatoare dintre toate: PAȘTELE. Este o atmosferă plăcută când vezi că oamenii pleacă la înviere. Momentul meu preferat din această sarbătoare este când toți oamenii merg împrejurul bisericii cu o lumânare aprinsă, dar anul acesta a fost mai deosebit, deoarece preotul a venit pe toate drumurile centrale din Ratuș unde toată lumea a putut să își scoată într-o  coșniță pasca, cozonacul și ouăle roșii, după care cu acele ouă  ne spălăm pe față,  în dimneața de Paști.  Apoi este PAȘTELE BLAJINILOR. Preotul, înainte de a sfinți toate mormintele, se roagă în biserică pentru toți blajinii. Apoi merge printre morminte și le sfințește, spunând rugăciuni. 

Bisericii este foarte frumoasă și îngrijită. Ea are culoarea verde și este înfrumusețată cu diferite ornamente frumoase. În fața  ei este o mică grădinuță cu iarbă, flori și copaci. Acolo sunt două bănci și poți să te odihnesti și, în timp ce respiri aer curat, te bucuri de priveliștea nemaipomenită. În interiurul ei este deosebit de frumos, totul este auriu si peste tot sunt iconițe frumoase cu diferiți sfinți. În această biserică nimeni niciodată nu iți va spune nimic de rău, toți te vor încuraja și poți sa te simți în siguranță. Când simți căldura de la lumânari, parcă ești în al noulea cer de bucurie, deoarece te simnți ca acasă.  Exact lângă această mică biserică acum se construieste una de două ori mai mare. Până acum rezultatul este nemaipomenit de frumos. La construcția acestei biserici au ajutat cel mai mult oamenii din sat, ei veneau și ajutau cu ce puteau, dar din cauza pandemiei generate de COVID-19, s-a interzis să mai vie mulți oameni, așa că au rămas numai patru lucrători și oamenii, ca să facă un bine, fac mâncare și duc la lucratori ca să aibă puteri să lucreze și să facă un lucru uimitor, de care să se mândrească satul și ei, că au facut așa lucru nemaipomenit. Eu sunt sigură că totul se va fi  frumos. Eu am încredere în toți acești oameni. Sper că în următorul an deja să fim în a doua biserică, dar niciodată nu voi uita de prima, deoarece de colo am cele mai frumoase amintiri.

              AVEȚI GRIJĂ DE VOI ȘI CREDEȚI ÎN CEI DIN JUR!! 

În localitatea mea natală, Porumbeni, se află bustul lui Ștefan cel Mare, așezat în centru satului, parcă să vegheze toți oamenii. Este făcut din piatră albă, exact cum a fost și drumul vieții domnitorului, curat ca lacrima.

 Plasat pe o alee cu multe scaune, Domnul Ștefan stă neclintit, privind oamenii care se odihnesc. Statuia are o înălțime de trei metri, exprimând cât de puternic a fost pe timpurile sale. Bustul iese cu doi metri și jumătate înafara aleii ce are o arie de zece metri pătrați. În acea zonă sunt plasate două scaune așezate paralel, construite din lemn.  Privind această statuie, îmi inspiră un sentiment de respect pentru Ștefan cel Mare, datorită devotamentului său pentru patrie. Deși domnitorul Moldovei are atâtea statui, niciuna nu-i poate reprezenta gloria în lupte. Indiferent de anotimp, statuia nu dă semne de schimbare a chipul său. 

Plasată lângă bradul din sat ce se împodobește în fiecare an de Crăciun, statuia capătă o și mai mare importanță. În fiecare zi persoanele ce se așează alături îi privește chipul. La baza bustului este așezată gresia înconjurată de un lanț, pentru a delimita zona unde se poate merge. Oamenii își arată respectul prin păstrarea curățeniei permanente și prin florile aduse la baza bustului.

Sunt de părere că nu doar eu mă mândresc cu această statuie, dar și toți oamenii din acest sat minunat. 

Lăcașul sfânt din satul meu natal ocupă un loc aparte în sufletul fiecărui locuitor al satului Măgdăcești. Eu consider biserica cel mai sfânt locaș, deoarece aici oamenii aduc și culeg zâmbete, o consideră ca a doua casă. Biserica creează o stare afectivă ce te face să uiți de toate problemele și să te uiți doar înainte. Ea reușește să înfăptuiască lucrul dat, datorită slujbelor ce se țin aici. Mergând la biserică, îți vindeci sufletul și vii acasă cu convingerea că nu ești singur și vei fi ajutat în orice primejdie. Pereții aurii sunt aidoma luminii celor sfinți care te încălzesc și te liniștesc. Biserica este locul admirat de toată lumea datorită faptului că oamenii ce se duc la biserică găsesc alinarea sufletului în orice greutate n-ar fi. Slujbele oficiate de preot în biserica noastră sunt renumite datorită stării pe care o simți ascultându-le. Durerea devine mai ușoară, singurătatea dispare, ajutorul vine de unde nu te aștepți. Speranța oamenilor în ajutorul lui Dumnezeu aici se naște și crește. Aici crește credința în mai bine, în mai frumos, în adevăr, dreptate.

Biserica din satul meu natal este ca un izvor de lumină sfântă care îi ajută pe enoriași să scape de probleme, să găsească alinarea sufletului în momente de grea încercare, sau atunci când omul vrea să mulțumească Domnului pentru ceea ce are. În biserică aprindem torța cu lumina sfântă pe care o împărtășim celorlalți, dându-le speranță în bine celor deznădăjduiți, celor lipsiți, celor însetați de ajutor. 

Aici este un asortiment mare de porumb. Lângă este un lac și un parc cu copaci diverși și aer curat. Solul este fertil. Institutul este păzit de un post de pază și camere de supraveghere. Aici puteți cumpăra porumb de cea mai bună calitate. 

          Liceul Teoretic Măgdăcești a devenit o a doua casă pentru mine și pentru colegii mei, pentru că aici, ghidați de profesori, de-a lungul anilor, am depus muncă și efort pentru a strânge la urmă roadele bine-meritate.

          Aceasta este școala la care eu învăț, locul unde mi-am făcut primii prieteni, unde m-am certat și unde am plâns de bucurie. Aici am cele mai frumoase amintiri alături de colegii mei și de profesori. Din clasa întâi și până acum am trecut prin multe situații, unele mai bune, altele mai puțin bune, dar mă bucur că au fost aici, în satul meu, alături de prieteni și familie. Această școală nu este un loc oarecare, pentru că aici toți suntem o familie mare, elevi, profesori, director, și toți suntem alături unul de altul în toate momentele. Cu ajutorul primei profesoare am învățat să scriu primele cuvinte, să fac prima felicitare și, cel mai important, am învățat să fiu o persoană bună care face diferența dintre bine și rău. Școala mea organizează în fiecare an mai multe activități extrașcolare, cum ar fi: de Crăciun, atunci când strângem daruri pentru familiile ce au nevoie de ajutor astfel, aducându-le zâmbete și bucurie în case, de Ziua Mamei, de Ziua Profesorului, Târguri la care sunt invitați părinți și rude. Cu ocazia unor evenimente precum zilele de naștere ale scriitorilor, poeților, se organizeză recitale de poezie pentru a ne aduce aminte de unde a început totul.

          Clădirea are două etaje și un parter, are două săli de sport, cantină și sală de festivități. Are o curte mare unde atunci când copacii înverzesc și mireasma florilor ne îmbată nările, glasurile picilor de clasele primare invadează liniștea. Cei mai mari se refugiază în parc sau fac plimbări în jurul stadionului, iar în pauzele cele mari poți vedea băieții pe terenul de fotbal bucurându-se de vreame bună. Școala mea are laborator de chimie unde facem diferite experimente, laborator de biologie unde analizăm lumea animală și vegetală, săli de limbă și literatură română unde metafora și poezia plutesc în aer, iar la matematică numerele devin prieteni cu elevii. Mai este și clasa viitorului, locul unde copiii își dau frâu liber imaginației pentru a crea diferite lucruri, proiecte, unde își scot atuurile în evidență și totul se întâmplă, pentru că pun pasiune în ceea ce fac. Pe pereții din hol sunt atașate poze, trofee, diplome ale elevilor care de-a lungul mai multor ani au reprezentat școala la mai multe concursuri naționale și internaționale. La fiecare întâi septembrie și treizeci și unu mai, curtea școlii se umple de zâmbetele și lacrimile elevilor și ale părinților care vin să-și susțină copiii.

          Astfel, pot spune că Liceul Teoretic Măgdăcești este un cuib de înțelepciune, este o intersecție în viață care îți permite s-o apuci, în funcție de interese sau pricepere, pe unul din drumurile care ți se deschid în față.

      M-am născut în satul Măgdăcești, aici îmi sunt rădăcinile, majoritatea prietenilor, părinții mei, aici mă simt bine, aici mă simt acasă.
      Aici mereu au existat locuri frumoase, locuri care m-au impresionat prin frumusețea lor. Totul din jur, copacii de pe marginea drumului, florile din parcul școlii, toate acestea au o rezonanță aparte pentru mine. Admir tot ce văd aici. Sunt o mulțime de destinații la care ar trebui să ajungă turiștii, să știe și ei ce înseamnă ,,frumusețe”. Cred că un sat ar trebui să fie mai vizitat decât celelalte destinații căutate de oameni. Sunt locuri simple, dar care ascund istorii atât de profunde, istorii ce te fac să cauți mai adânc, să descoperi mai mult. 
      Capela e locul care îmi place cel mai mult și pe care îl admir mereu. Ea a fost construită acum câțiva ani. O capelă este o biserică mică unde vin oamenii să se roage singuri. Țin minte și acum cum veneam de la școală și treceam pe lângă locul unde urma să fie ridicată capela, vedeam muncitorii sleiți de puteri, iar ei făceau asta cu plăcere, doar pentru a ridica un loc sfânt. Cred că tata m-a făcut să admir acel loc. Mergeam vara să alerg cu el pe stadion, iar la întoarcere treceam pe la capelă. Intram acolo ca să aprindem o lumânare și să ne rugăm, pentru că așa-i plăcea tatălui meu. Făceam asta și o fac în continuare cu plăcere, dar la început o făceam doar de dragul lui. La început era doar un loc plin cu iarbă uscată, neîngrijită. Datorită oamenilor cu suflet mare, un loc pustiu, fără rost, a căpătat o rezonanță aparte pentru locuitorii satului Măgdăcești.
      Pentru mine acest loc are o semnificație aparte. Aici am descoperit credința, pioșenia, alături de tatăl meu. Aș spune că satul Măgdăcești ar trebui să apară într-o revistă cu recomandări turistice.

          Școala de arte din satul Măgdăcești este o instituție unde elevii învață să cânte la instrumente muzicale, să facă actorie, să danseze. A fost construită în ianuarie 2018 și reprezintă o instituție de învățământ extrașcolar.
          Acest loc este unul deosebit pentru mine, deoarece aici îmi descopăr talentul, iar muzica e ceva important pentru mine. 
Acestă instituție este amplasată în centrul satului, având multe cabinete destinate activităților extrașcolare. Este frumos amenajată, în față sunt parcele cu flori. Copiii cu zâmbetele pe față merg la școala de arte ca să învețe să facă ceea ce au visat demult. Școala parcă îți dă măna să vii la ea ca să studiezi muzica. Deși e doar o școală, copii o iubesc, deoarece e mai deosebită de celelate, deoarece aici îți îndeplinești visul/dorința pe care o aveai în minte de mic fiind. Eu o pot descrie ca un bun prieten, deoarece venind aici, de fiecare dată când am lecție, înțeleg cât de tare îmi place să o frecventez. Împrejurul școlii natura râde, copiii ( mici și mari) se joacă, iar școala zâmbește. Școala nu are multe încăperi, în schimb copiii o fac mai drăguță/specială. Atât colegii, cât și profesorii, sunt cu toții prietenoși. Intrând în instituție, auzi din mai multe clase cum instrumenele formând un sunet specific Școlii de Arte. Clădirea în interior este frumos ornamentată, cu flori. În fața acestei clădiri este un scaun alb. Deasupra ușii de la intrare este un steag al Republicii Moldova și un panou unde este scris ,,Școala de Arte”. La începutul anului e Ziua Ușilor deschise ( când copiii care abia s-au înscris fac cunoștință cu Școala în care vor învăța muzica, se uită la clasele în care vor începe să-și descopere talentul/ vor începe să cânte la instument).  Școala de Arte este o perlă a Măgdăceștiului. Satul nostru se mândrește cu ea. Școala are succes, aici se nasc talentele copiilor. Copiii se bucură de rezultatele lor, dar și profesorii că au reușit să descopere talentul copiilor. 
          Școala de Arte din satul Măgdăcești are o rezonanță aparte pentru mine. Ea constituie un promator al culturii ce are drept scop protejarea, păstrarea și promovarea creației artistice românești și universale, cultivarea tinerei generații și dezvoltarea gustului pentru frumos. 

Via din curtea casei mele este colțișorul meu preferat, unde ador să stau și să îmi adun gândurile.
      Sunt înconjurată de natură, iar asta mă face să mă relaxez. Acest loc îmi aduce aminte de copilărie, cum fugeam pe lângă copacii care acum au crescut mari. Când mă simt stresată sau tristă, merg în vie pentru a mă putea vedea din nou mică, alergând pe lângă micii copaci, iar asta mă liniștește. Pomii nu sunt altceva decât modul în care natura ne zâmbeşte. Păsările ciripesc, nimeni nu este împrejur și poți medita fără ca nimeni să te deranjeze. Natura pentru mine este o armonie de culori și sunete. Aflaţi în mijlocul naturii, ne dăm seama că totul a fost creat cu înţelepciune. Cu adevărat Dumnezeu este un mare architect. Natura a fost, este şi va fi întotdeauna cea mai minunată, misterioasă şi fascinantă lucrare, poate singurul lucru pe care omul nu-l va putea crea niciodată. În orice colţ din natură mergem, observăm că sunetele se îmbină cu culorile într-o măreaţă aromonie. Însă nimic nu se compară cu cerul, prietenul nostru care ne însoțește peste tot.
     În această compoziție desăvârșită, via este scena unde natura dă cel mai frumos spectacol. Vântul adie fericit printre crengile înverzite ale copacilor. Păsările pun liniştea pe fugă, întrecându-se care mai de care în imnurile de veselie, completând spectacolul care se dă în natură. Toate acestea îmi dau energie și putere, asta mă atrage mereu să vin în vie. Îmi pare rău că în ziua de azi nu este atât de bine respectată natura. Oamenii distrug pădurile, inclusiv animalele, iar astfel de persoane trebuie trase la răspundere. Natura nu are nevoie de oameni, ci oamenii au nevoie de natură, de asta trebuie protejată. Aceasta ne ajută, chiar dacă noi nu observăm. Mă bucur că trăiesc la țară, și că am via la doi metri de mine. Cel mai mult îmi place să citesc acolo, lângă păsări și plante, unde nimeni nu mă deranjează.
     În orice colţ de lume te vei duce, vei găsi un loc minunat din natură care ţi se va întipări adânc în memorie.

          În viața poporului nostru, biserica a fost și este un așezământ de mare însemnătate, căci prin Biserică s-a păstrat credința, iar prin credință s-au învins nenumărate greutăți și s-au trăit atâtea începuturi.                                                    Prin arhitectură și imagine, lăcașul este o reproducere imaginară a Bisericii cerești. Biserica e orientată spre răsărit, spre locul de unde lumina ne încălzește sufletele, iar Hristos e soarele dreptății. Iar planul după care e construită e cel de navă, simbolizând corabia mântuirii. 

Biserica este minunată, aici oamenii vin și se roagă atât duminica, cât și în zilele de sărbătoare. Sunetele magice pe care le aud deseori, mă fac să mă simt bine, protejată. Cred că frumusețea lăcașului, profunzimea rugăciunilor și armonia cântărilor sunt niște lucruri unice dar totodată sunt factorii care produc în sufletul celui ce se roagă stări înălțătoare de liniște și pace. Revenind la tema principală, pot spune că intrarea în biserică este frumos ornamentată, cu picturi murale ce conțin viță-de-vie. Strugurii sunt un simbol ortodox ce semnifică sângele Domnului Iisus Hristos. Ciorchinii și vița-de-vie sunt semne ale belșugului și vieții, fertilității, transformării, binecuvântării și mântuirii. În interior sunt, de asemenea, picturi murale ce semnifică viața Maicii Domnului dar și a lui Hristos. Se pot observa și candelabrele cu lumânări ce oferă un miros specific bisericii. În curtea lăcașului se află câteva bănci, o fântână unde apa este curată ca lacrima și este foarte gustoasă, se mai găsește și o mică grădinuță plină de arbuști, copaci  și flori. În spate este o cruce mare cu momentul pe care este răstignit Iisus. Biserica are lungimea de 28 m, lățimea de 14 m, înălțimea clopotniței e de 28 m și aproximativ 250 m²  pentru a încăpea creștinii la rugăciune. O frumoasă sărbătoare dar și tradiție este în noaptea de Paști. Clopotele bisericii bat lin, oamenii așteaptă entuziasmați să le fie stropite merindele și să aducă acasă sfânta lumină de la Ierusalim. Un frumos obicei este și cel de Crăciun, atunci când biserica este împodobită cu ghirlande, un brad frumos decorat și sunetul corului de copii cu glasuri și suflete curate pe fundal, ce îl slăvesc pe Dumnezeu.       

În concluzie pot afirma că biserica ,,Nașterea Maicii Domnului” de la Măgdăcești este un lăcaș unic, cu oameni minunați și suflete curate. Așa cum se spune, Credința este, până la urmă, puterea de a iubi și libertatea omului este partea divină din el.

 

         Fiecare om are un loc drag sufletului, în care se simte bine și unde își poate limpezi gândurile. De curând am găsit și eu locul în care simt că sunt eu: acest loc se află în satul meu natal și se numește școală. Școala pentru mine este un cuib al înțelepciunii, mă inspiră și mă face să mă simt împlinită, înconjurată de cărți zâmbitoare care îmi fac cu ochiul de fiecare dată când le privesc, cu săli de clasă care îți surâd atunci când vrei să intri în ele.

         Știu, pare ciudat, dar da, cu adevărat școala este locul meu preferat, în care sunt alături de prietenii mei, în care pot învăța cele mai de preț lucruri. Școala noastră din sat este cea mai mare din raionul Criuleni, dar și una dintre cele mai bune și dezvoltate școli din raion. Liceul Teoretic Măgdăcești se află pe strada Ștefan cel Mare, aceasta este amplasată într-un loc verde, cu mulți copaci și brăduți care fac acest loc și mai special. Acest loc minunat are trei etaje, dintre care primul etaj este în mare parte destinat claselor mici, unde întotdeauna vezi picii care îți zâmbesc și aleargă ca niște albinuțe dornice de a învăța. Celelalte două etaje sunt pentru elevii claselor gimnaziale și liceale, unde într-adevăr elevii se pregătesc pentru a atinge noi orizonturi, pentru a-și atinge visele și scopurile. Toate sălile de clasă sunt speciale în felul lor, atunci când intri într-o clasă poți simți căldura din sufletul profesorului și atunci simți că ești gata să cunoști tainele tuturor materiilor. De asemenea, mergând prin școala aceasta, poți vedea și admira ilustrațiile colorate ale copiilor care te fac să te simți că ești personajul principal al unei povești care nu ai vrea să se termine niciodată. În școală avem și două săli sportive mari, în care facem sport pentru a ne umple de energie și entuziasm. Dar asta nu e tot, atunci când afară este cald, facem sport pe terenul sportiv, acolo jucăm fotbal, tenis, baschet și pentru 45 de minute uităm că suntem la școală, ne simțim ca într-un loc de joacă și ne imaginăm că suntem niște copii năzdrăvani de cinci ani. Curtea școlii este precum o grădină botanică, totul este plin de copaci, brăduți, iarbă și flori parfumate care dau o pată de culoare curții. În fața școlii se află o oază de verde și de oxigen care îți permit în pauze să iei aer curat și să te relaxezi. Toți copacii înalți și plini de mii de frunzulițe te fac să te simți ca într-un regat al naturii!

         Nu știu pe unde mă va duce viața, ce locuri voi vedea, ce oameni voi întâlni, dar știu clar că niciodată nu voi uita acest loc deosebit în care am cunoscut cei mai minunați și speciali oameni: profesorii și colegii mei. Aici am petrecut momente unice pe care le voi ține cu drag în sufletul meu!

  Grădinița este un loc unde copiii de la o vârstă fragedă își dezvoltă creativitatea, socializează, își trăiesc copilăria. Grădinița satului Măgdăcești este amplasată în centrul localității și este  una mare și spațioasă, cu un număr impunător de copii. Aici frecventează copii din satul Măgdăcești și de prin alte sate din apropiere, cum ar fi s. Drăsliceni,  s. Ratuș, s. Pașcani, s. Porumbeni. Ea are denumirea de Grădinița ,,Floricica”.

Această grădiniță a fost deschisă încă în anul 1983, crescând și educând mai multe generații. Din exteriorul grădiniței este o priveliște minunată, iar în ograda acesteia sunt multe distractii pentru copii, cum ar fi: topogane, leagăne, mașinuțe, căsuțe colorate și multe altele. Copilașii au o curte mare și spațioasă, unde pot alerga și se pot juca fără niciun pericol. Pe parcurs s-au mai construit blocuri noi, pentru că în fiecare an numărul copiilor crește și nu ajunge spațiul. Fiecare grupă are un nume deosebit, cum ar fi grupa Îngerașii, Voinicel, Scufița Roșie și alte nume extrem de încântătoare. Educatoarele sunt și ele binevoitoare și ingenioase, care portă grija copiilor și care le sunt ca o a doua mamă. Tot în această grădiniță se află o sală mare unde se organizează evenimente festive create de copii și educatori, cum ar fi șezători, matinee, spectacole etc. 

Grădinița ,,Floricica” este bine aranjată și decorată atât în interior, cât și în exterior. Ea este îngrădită cu un gard de culoare gri care arată foarte bine. Iar pentru că grădinița este formată din mai multe blocuri, fiecare este vopsit cu o culoare unică și veselă, foarte plăcută. Acoperișul este de culoare albastră care simbolizează cerul. La poarta grădiniței s-au plantat multe soiuri de arbuști și flori frumoase. Acestea te fac să le admiri când treci pe acolo sau atunci când intri în curtea grădiniței. Evident, cu trecerea anilor, de când a fost deschisă această grădiniță, s-au schimbat multe lucruri și toate spre binele copiilor. Când trec pe acolo și mă uit la ea, îmi aduce aminte de toate momentele frumoase petrecute din copilăria mea, pe când eram mică. Deși am frecventat altă grădiniță, una din orașul Chișinău, mult mai mare și mai spațioasă, mereu îmi aduc aminte de ea. Pot compara această grădiniță cu un cuib al copiilor pe care educatorii îi educă și îi pregătesc pentru începutul vieții de școlar. 

Tot în curtea grădiniței sunt construite niște mini-căsuțe cu acoperiș, unde copilașii se adăpostesc și pe timp de ploaie sau pe de mare caniculă, unde se pot juca și desfășura diferite activități.

Așa este grădinița din satul Măgdăcești, un loc plin de amintiri și emoții, Grădinița ,,Floricica”.

 

O frumusețe nemaipomenită e chiar satul meu, e un colțisor de rai, plin de verdeață.

Aici poți să vii să te recreezi în fiecare zi, să iei o gură de aer curat din natură. Aici chiar de plouă, ai unde să te adăposteşti: sub copacii care au formă ca de pod. Dacă treci în plină primăvară, vei simți un miros îmbietor de flori. Când te uiți și în stânga și în dreapta, după copacii înverziți, vei vedea că încep lanuri de grâu şi de floarea soarelui. Un câmp întins, cu iarbă, te așteaptă să te aşezi şi să te delectezi cu frumusețea priveliștii. Dacă mergi încet şi nu faci gălăgie, poti să vezi trecând prin față un iepuraş de câmp sau chiar o vulpe. Mii de păsărele cântă, parcă într-un cor unic.

Pe bună dreptate spun că satul Măgdăceşti oferă priveliști de neuitat, este locul potrivit pentru a te recrea.

 

Nu credeam c-o să ajung să spun asta vreodată, dar eu nu sunt o persoană ca toate celelalte. Îmi place să-mi petrec timpul cu oamenii, însă parcă mă simt controlată sau spionată de cineva. Probabil din cauza aceasta prefer să-mi petrec timpul alături de mama natură, nu de oameni ca mine. Simt că natura mă ajută cel mai bine să-mi găsesc pacea și liniștea interioară, pe când oamenii deseori mă rănesc și mă distrug cât pot ei de mult.

Locul unde îmi place să-mi petrec timpul singură, doar eu și cu
vuietul vântului, doar eu și cu căștile în urechi, doar eu și nimeni, numai
eu îl știu, e un loc de care foarte puțini au auzit. De acest loc știu numai
eu și verișoara mea - Dumnezeu s-o odihnească în pace.  Adesea mergeam
acolo și ne distram, ne jucam și nimeni nu ne poate vedea, auzi sau deranja.
Acum doar eu știu de acest loc și vin să-l vizitez, pentru că de când a
murit verișoara mea, acolo îmi găsesc liniștea și pacea interioară .

Acolo îmi place să vorbesc cu ea, chiar de nu mai este printre noi. Însă
îi simt prezența și o aud cum îmi șoptește: ,,sunt aici’’. Părinții și
rudele mele apropiate mă cred ciudată, însă ei nu înțeleg prin ce trec eu
acum. Au trecut patru ani de când o parte din inima mea a plecat definitiv și
nu se va mai întoarce. Îmi place să vorbesc cu ea, îmi place să o aud
râzând, îmi place când o fac fericită, oarecum. Sinceră să fiu, nu am
plâns niciodată după moartea ei, deoarece știu că este lângă mine, chiar
și acum. Însă acel loc mă face fericită și îmi aduce aminte de ea, de
clipele frumoase petrecute împreună, în nopțile nedormite în care ne jucam
acolo, în momentele triste în care ne refugiam fără să știe nimeni. Îmi
place să fiu singură alături de ea, ea mă face să mă simt fericită așa
cum nimeni nu m-a făcut vreodată. Îi duc dorul, însă știu că nu se va
întoarce niciodată.

Mereu îi spun de problemele mele, iar ea mă liniștește întotdeauna,
absolut întotdeauna, promițându-mi că nimeni nu mă va face să sufăr. O
urăsc și o iubesc în același timp, pentru că sunt supărată că m-a
lăsat singură pe acest pământ. Cu ea mă simțeam în al optulea cer, iar
de când a plecat ea, mă simt înăbușită, mă simt controlată, mă simt
incompletă, știind că acea persoană care mă făcea să mă simt eu doar
prin simpla prezență a dispărut, a dispărut definitiv. 

Locul despre care vorbeam este o câmpie, însă nu orice fel de
câmpie, e una enormă, infinită, nemărginită. Acolo creștea iarba de un
verde intens, care până și în ziua de azi este la fel. Acea iarbă nu moare
niciodată, nici pe timpul iernii, nici pe timpul toamnei, este veșnică, la
fel ca persoana care mă făcea fericită. Florile din câmpie erau milioane și
fiecare floare era diferită. Nu erau două asemănătoare în acea câmpie. De
fiecare dată când veneam acolo, admiram miile de fluturi ce zburau, roiurile
de albine. Totul era perfect, totul era ireal, totul era aproape fictiv. Însă
în același moment era realitate, realitatea doar a mea și a ei.

Într-un fel sau altul mă simt bine știind că ea mă veghează în
fiecare clipă și are grijă ca viața mea să fie una perfectă, așa cum a
fost până acum.

Îi mulțumesc enorm de mult.

 

        Alături sunt câteva câmpii de viță de vie din care se produce vinul destul de renumit, numit ,,Cricova”. Mi-ar plăcea foarte mult dacă aici vor veni diferiți turiști și familii în vizită. Aici oamenii sunt primitori și ajutători la nevoie. 

 

        De asemena, pe câmpuri pot fi zărite diferite animale sălbatice, de exemplu: fazani, căprioare, vulpi, diferite păsări.

   Eu sunt foarte norocos că m-am născut în această localitate specială și plină de locuri pitorești, nemaiîntâlnite.

Acesta este Gimnaziul din satul Miclești. În acest Gimnaziu nu studiază mulți elevi, fiindcă majoritatea s-au mutat mai aproape de oraș. Se zice că în trecut a fost casa unui boier din sat, dar acum este o școală unde învață elevii. Gimnaziu este înconjurat de un parc mare, unde copiii se pot bucura de aer curat. Este o școală mica, dar spațioasă, liniștită, armonioasă. Deoarece școala este înconjurată de un parc mare, copiii construiesc căsuțe pentru păsări și în fiecare săptămână fac câte o echipă și adună gunoaiele .

Farmaprimul este locul unde se produce adevărata minune în viața unui om, pot mai bine zice, salvarea acestuia.

          Aici sunt produse în jur de 1200 de tipuri de
pastile care la rândul lor ajung în farmacii. Datorită acestui loc, cei care au
nevoie, vârstnicii, oameniii bolnavi, ba chiar şi copiii, îşi pot învinge
durerile. Eu cred că această companie are un mare folos în comunitate, pentru
dezvoltarea ei, deoarece acum domeniul farmaceutic este important. După cum
bine știm, acum în lume există multe boli dinn cauza cărăra se pot întâmplă
dureri, drame chiar, dar cu ajutorul farmaceutic, totul merge spre bine.
Farmaprim-ul este ca o bucățică de rai, să zic așa, pentru oameni, deoarece aici
se fabrică noi vieți. Aici oamenii lucrează de dimineață până seara pentru a
face lumea mai sănătoasă.

       La
exterior este o clădire foarte mare, bine îngrijită, și de o culoare aidoma
cerului, de parcă acesta a plouat în picături de culoare. Geamurile sunt mari
şi strălucitoare ca ziua de primăvara, prin ele se vede mulțimea de lucrători
care se străduie pentru omenire, să le facă speranțe pentru o viață mai
bună. În curte, împrejurul clădirii totul este curat şi verde, copacii
înfloriți și iarba veselă, se bucură ochii de acest peisaj minunat.

Eu mă mândresc că anume în satul meu există un aşa loc. Datorită lui, oamenii îşi pot face noi drumuri în viață și-și pot urma visurile, fără durere sau necaz.

          Natura din împrejurimile acestui loc este atât de uimitoare, încât te fac să te minunezi de adevărata frumusețe a naturii. Liniștea în acest loc este păstrată de orice om care vrea să audă ce minuni poate povesti natura despre ea însăși. Umbra lăsată de copaci asupra acestui loc creează o atmosferă mult mai plăcută. Acest loc este perfect pentru un picnic cu prietenii sau familia, deoarece atmosfera de acolo e mult prea plăcută încât să fie savurată doar de o singură personă. 

Malul râului Ichel este o adevărată inspirație pentru orice artist sau poet. În acest loc merg des să desenez, deoarece încerc zilnic să îmbunătățesc desenele mele, pentru a putea reda în ele adevărata frumusețe a acestui loc, încât să pot arăta și altor oameni lângă ce minune locuiesc eu. În acest loc am amintiri plăcute încă de când eram mic, și vă asigur că veți avea și voi doar dacă veți învăța să respectați natura.

          Acest loc merită vizitat cât mai des posibil, chiar și când nu te simți prea bine. Când vei ajunge pe malul acestui râu minunat, starea ta se va schimba înspre bine și te vei putea bucura cu drag de soarele cald, de vântul care te mângăie și de întreaga natură frumoasă din împrejurimi.