• acţionează pentru Guvern;

• dispune de o anumită autonomie;

• influenţează Guvernul;

• este controlată de Guvern.

Statul cunoaşte mai multe interpretări (vezi figura nr. 3) şi abordări (vezi figura nr. 4).

• aspectele tehnice de reglementare a administraţiei;

• cunoştinţele auxiliare care conduc la formarea unui administrator;

• cunoştinţele de drept administrativ¹.

1 Costea, Margareta, Introducere în Administraţia Publică, Editura Economică, Bucureşti, 2000, p. 9.

Ştiinţa administrativă s-a născut la începutul secolului al XIX-lea, odată cu demersurile manageriale ale lui H. Fayol şi juridice ale lui Lafervier şi se află într-un amplu proces de dezvoltare datorită rolului administraţiei în evoluţia societăţilor umane.

Ştiinţa administrativă studiază colectivităţile umane situate pe un anumit teritoriu şi supuse unei autorităţi suverane.

1. administraţia centrală şi administraţia teritorială;

2. administraţia de stat şi administraţia locală;

3. administraţia generală şi administraţia specializată.

Administraţia centrală are la bază desconcentrarea administrativă care presupune transferul unor atribuţii ce revin organelor centrale unor organe din subordine care funcţionează în teritoriu (vezi figura nr. 5).

Administraţia de stat exprimă ansamblul instituţiilor care asigură activitatea executivă a guvernului (se suprapune cu administraţia centrală).

Administraţia locală reprezintă administraţia publică existentă la nivelul unităţilor administrativ teritoriale ale unui stat. Nu reprezintă o administraţie de stat ci o structură administrativă proprie sub controlul autorităţii statale. În această structură se regăsesc instituţiile judeţene (consiliile judeţene, instituţiile comunale şi orăşeneşti, consiliile locale,primării şi alte servicii publice). Sistemul administraţiei publice locale cuprinde autorităţi deliberative şi executive.

Administraţia generală cuprinde administraţia de stat şi administraţia locală având rolul de a interveni în domeniile de competenţele Guvernului, Prefectului, Primarului respectiv vizează autorităţi cu competenţe generale în spaţiile teritoriale ale ţării.

Administraţia specializată cuprinde ministerele şi serviciile specializate ale administraţiei locale, autorităţile având atribuţii doar într-un anumit domeniu.

Potrivit Constituţiei României, sunt considerate autorităţi publice şi autorităţi administrative autonome următoarele organisme:

1. Autorităţi publice:

   • Parlamentul;

   • Preşedintele României;

   • Guvernul;

   • Autorităţile administraţiei publice centrale de specialitate (ministere, alte organe de specialitate din subordinea Guvernului, autorităţile administrative autonome);

   • Autorităţile administraţiei publice locale (Consiliile locale, judeţene şi primării);

   • Autoritatea judecătorească (instanţele judecătoreşti, ministerul public, Consiliul Superior al Magistraturii).

2. Autorităţi administrative autonome:

   • cu statut constituţional:

     • Consiliul Suprem de Apărare a Ţării;

     • Curtea de Conturi;

     • Avocatul Poporului;

     • Consiliul Legislativ.

   • cu statut legal:

     • Serviciul României de Informaţii;

     • Banca Naţională a României;

     • Consiliul Naţional al Audio-vizualului;

     • Consiliul Concurenţei;

     • Comisia Naţională de Valori Mobiliare;

     • Consiliul Naţional de Evaluare şi Acreditare Academică;

     • Consiliul Economic şi Social;

     • Academia Română etc.

Trăsăturile unei instituţii publice sunt¹:

• se înfiinţează, reorganizează şi desfiinţează prin lege sau potrivit legii de către Parlament, Guvern, ministere şi celelalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale şi consiliile judeţene şi locale;

• urmăresc satisfacerea unor interese generale cu caracter social-cultural ale societăţii;

• desfăşoară activităţi finanţate de la bugetul de stat sau de la bugetele locale, dar pot avea şi venituri proprii;

• funcţionează în regim gratuit sau cu taxă;

• utilizează personal specializat în domeniul de activitate;

• pot emite acte administrative;

• desfăşoară activitate continuă.

Însens larg, instituţia publică cuprinde şi ansamblul autorităţilor publice.

În concluzie, organizarea politică şi administrativă în România se manifestă prin structura următoare:

1. Parlamentul

   • Parlamentul deţine puterea legislativă şi este compus din două Camere – Senatul şi Camera Deputaţilor.

2. Organele supreme ale administraţiei de stat:

   • Preşedintele şi administraţia prezidenţială;

   • Guvernul şi aparatul său de lucru.

3. Administraţia centrală de specialitate:

   • ministerele;

   • autorităţile subordonate ministerelor;

   • autorităţile autonome.

4. Administraţia teritorială de stat:

   • prefectul;

   • comisia judeţeană consultativă;

   • comitetul operativ – consultativ;

   • serviciile deconcentrate ale administraţiei publice centrale în teritoriu.

5. Administraţia judeţeană:

   • consiliul judeţean;

   • preşedintele consiliului judeţean;

   • secretarul general al judeţului.

6. Administraţia locală:

   • consiliul local;

   • primarul;

   • secretarul;

   • aparatul propriu de specialitate;

   • serviciile publice locale.