În acest an, la ora de limba și literatura română, mi-a plăcut cel mai mult să citesc texte care vorbeau despre adolescență și despre căutarea propriei identități. Mi s-a părut interesant că autori din alte vremuri au reușit să exprime lucruri pe care și eu le simt, chiar dacă lumea s-a schimbat atât de mult. Orele în care discutam despre gândurile și frământările personajelor m-au făcut să mă simt mai aproape de literatură, ca și cum aș vorbi cu cineva care mă înțelege.

Tema care m-a făcut să mă gândesc cel mai mult la mine a fost adolescența. Nu doar pentru că eu sunt adolescent, ci pentru că am regăsit în personajele literare acea confuzie specifică vârstei: dorința de a fi „altfel”, de a înțelege lumea, dar și sentimentul că nimeni nu te înțelege cu adevărat. Mi-am dat seama că literatura poate fi o cale prin care să-mi dau voie să simt, să mă întreb și să cresc.

2. Personajul cu care mă identific cel mai mult

Personajul cu care m-am identificat cel mai mult a fost adolescentul din „Romanul adolescentului miop” de Mircea Eliade. Deși nu are un nume clar, el este imaginea unui tânăr care își pune multe întrebări, care vrea să fie diferit și care se refugiază în lectură, în scris și în propriile gânduri. Este o carte sinceră, aproape ca un jurnal, și tocmai de aceea am simțit că mă regăsesc în ea.

Personajul se simte adesea singur, dar nu vrea să se conformeze. Vrea să descopere adevărul despre el însuși și despre lume. Ce m-a impresionat la el este curajul de a fi altfel, chiar dacă asta îl izolează uneori. Își dorește să devină scriitor, dar mai ales să-și înțeleagă gândurile. Când spune: „Vreau să învăț să fiu sincer cu mine însumi”, parcă îmi citește gândurile. Și eu vreau același lucru – să nu mă pierd în ce „trebuie” să fiu și să rămân aproape de ce simt cu adevărat.

Mă regăsesc în dorința lui de a citi, de a înțelege și de a se depăși. De multe ori și eu am momente în care mă simt „neînțeles”, dar simt și o mare nevoie de a mă exprima, de a crea, de a mă defini. Personajul lui Eliade mi-a dat curaj să accept faptul că e în regulă să fii diferit.

3. Scrisoare către personaj

Dragă adolescentule miop,

Îți scriu din anul 2025, dintr-o lume în care toți sunt conectați prin rețele sociale, dar mulți dintre noi se simt, paradoxal, mai singuri ca niciodată. Știu că tu ai scris despre gândurile tale, despre dorința de a înțelege cine ești, și vreau să-ți spun că, deși au trecut zeci de ani de la vremea ta, lucrurile nu s-au schimbat atât de mult pe cât pare.

Și eu simt de multe ori că nu mă potrivesc cu lumea din jur. Că oamenii se grăbesc, că nu se ascultă, că nu mai au timp pentru întrebări. Dar tu m-ai făcut să înțeleg că a fi adolescent nu înseamnă doar haos, ci și o căutare frumoasă, o formă de sinceritate cu tine însuți.

Aș vrea să te întreb: cum ai reușit să nu te pierzi în tot ce ți se cerea? Cum ai găsit curajul să fii sincer într-o lume care voia mai multă conformitate decât autenticitate?

Aș vrea să învăț de la tine să nu-mi fie teamă de ce simt. În lumea mea, e ușor să te ascunzi în spatele unui ecran, dar greu să spui ce simți cu adevărat. Tu ai făcut asta într-un jurnal, iar eu încerc să fac asta acum, scriindu-ți.

Mulțumesc că ai fost vocea unor gânduri pe care și eu le port. M-ai ajutat să înțeleg că adolescența e și un dar, nu doar o frământare.

Cu prietenie,

[Prenumele tău]

⸻

4. Reflecție personală

Făcând acest proiect, am descoperit că literatura este mai mult decât o poveste sau o temă pentru școală – este o oglindă în care pot să mă văd așa cum sunt, cu tot cu întrebările, nesiguranțele și speranțele mele. Am înțeles că nu sunt singur în ceea ce simt și că, deși trăiesc în altă epocă, emoțiile mele sunt firești și au fost trăite și de alții, chiar și în urmă cu 100 de ani.

Literatura mă ajută să mă înțeleg și să înțeleg lumea. Mă face să gândesc mai profund și să fiu mai atent la mine și la cei din jur. Când citesc despre un personaj care se întreabă cine este, parcă mă simt mai puțin pierdut, pentru că văd că e în regulă să nu știi totul despre tine la această vârstă.

Dacă aș putea fi un personaj dintr-o carte, mi-ar plăcea să fiu chiar adolescentul miop. Nu pentru că e perfect, ci pentru că are curajul să fie sincer. Și cred că, într-o lume plină de aparențe, sinceritatea e un superputere rară.