Lagărul de la Bergen-Belsen fusese înființat inițial în 1943 pentru a ține evreii cu pașapoarte de peste mări pentru un posibil schimb de prizonieri.

Până în primăvara anului 1945, lagărul a ținut în principal supraviețuitori evrei ai marșurilor morții, mișcarea forțată a prizonierilor din lagărele din Est, pe măsură ce naziștii se retrăgeau din înaintarea Rusiei.

Condițiile din lagăr au fost lăsate să se deterioreze grav în ultimele luni de război.

Când soldații britanici au intrat în Bergen-Belsen pe 15 aprilie 1945, au întâlnit scene îngrozitoare.

Aproximativ 60.000 de oameni înfometați și bolnavi de moarte au fost strânși în barăci fără mâncare sau apă, în timp ce în jurul lor zăceau împrăștiate 10.000 de cadavre neîngropate.

SS a decis apoi că gazarea, care fusese folosită anterior pentru a ucide persoanele cu handicap fizic și mental, era un mijloc mai eficient de a ucide un număr mare de oameni într-o perioadă scurtă de timp. Lagărele Operațiunii Reinhard (Treblinka, Belzec și Sobibor), precum și Chelmno, au folosit monoxid de carbon, după cum se procedase în programul de eutanasiere. Auschwitz și Majdanek au folosit Zyklon B, un pesticid disponibil comercial, după ce experimentele pe prizonierii sovietici și polonezi și-au dovedit eficiența.