Şi Otilia oftă, dând un final umoristic gestului."


Fragmentul citat evidențiază conflictul principal al textului, generat de goana după avere a familiei Tulea, care se luptă să-l oprească pe moș Costache Giurgiuveanu din a o adopta pe Otilia, fiica celei de a doua soții a bătrânului, deoarece ar însemna pierderea moștenirii. Se sugerează, totodată, caracterul dezumanizant al banului, idolul la care se închină și la care se raportează societatea bucureșteana de la începutul secolului al XX-lea. Clanului Tulea i se alătură și Stanică Rațiu, ginerele Aglaei( "șefa", care coordona operațiunea de obținere a moștenirii). Toată această goană duce, în cele din urmă, la moartea bătrânului, în momentul în care Stanică fură, chiar de sub ochii( mai degrabă, salteaua) bătrânului banii strânși pentru a-i asigura viitorul "Otilicăi". Costache, "printr-o sforțare supraomenească", a cedat, murind, iar hoțul a ascuns banii și i-a păstrat doar pentru el, divorțând de soția sa, Olimpia. Astfel, se sugerează motivul parvenirii. 
Prin acest citat se evidențiază, totodată, condiția nefericită a orfanului, care suferă enorm din cauza lipsei părinților, aceștia reprezentând cel mai mare sprijin  pe care îl aveau. Prin motivele orfanului și al paternității, preluate din opera balzaciană, se reliefează vulnerabilitatea acestor copii față de toxicitatea persoanelor dezumanizate pe fond financiar și, totodată, discriminarea cu care sunt tratați.  

Descrierea străzii Antim se face nu de către narator în mod direct, ci el preia perspectiva lui Felix Sima, care soseşte de la Iaşi la Bucureşti în urma morţii tatălui său şi caută casa lui Costache Giurgiuveanu, o rudă aleasă de tatăl adolescentului ca tutore al fiului său.

Felix priveşte cu atenţie casele cu un aspect neutru construite monumental, dar fără stil. El concluzionază că e pe strada negustorilor imbogăţiţi, dornici să îşi dubleze opulenţa, dar lipsiţi de cultură. El e neplăcut surprins de aspectul casei pe care o caută, care e la fel ca celalalte, dar se vede că e neîngrijită, ceea ce anticipează că proprietarul e un avar, care îşi reprimă orice bucurie sau plăcere adunând ban peste ban.

[...]

• Aglae, aflând accidentul lui moş

[...]"

Aceasta secventa sugereaza lacomia batranului pentru bani ,acesta incercand sa economiseasca bani adunand materiale folosite pentru a putea construi o casa Otiliei.Tot odata se remarca goana dupa avere a membrilor familiei Tulea si lipsa lor de umanitate care in loc sa aiba grja de sanatatea batranului se gandesc la siguranta averii.

 

— Felix, îi răspunse Otilia, eşti încă prea tânăr. Tu nu trebuie să te gândeşti la iubire, înainte de a-ţi face o carieră strălucită. Iubirea, măsură ea vorba, e un cuvânt mare, dar apoi vezi că singură n-ajunge.''

În relaţia lor, Otilia este cea care dovedeşte că are puterea de a decide pentru amândoi şi forţa de a face un sacrificiu din iubire, oferindu-i lui Felix posibilitatea de a se împlini profesional. În plus, ei nu i s-ar fi potrivit viaţa modestă pe care ar fi fost obligată să o ducă alături de studentul Felix, Otilia concepând iubirea în felul aventuros al artistului, bazându-se pe dăruire şi libertate absolută, pe când Felix este dispus să aştepte oricât până să se însoare cu ea. Divergenţele lor în raport cu iubirea  (Felix - nu se gândește la problemele pe care le-ar putea întampina daca ar avea o relație cu Otilia, privind această chestiune doar prin prisma sentimentelor romantice; Otilia - deși îl iubește pe Felix, are o percepție oarecum detașată despre iubire, privind-o ca fiind ceva ideal, inexistent în această lume degradată moral, asta datorându-se într-o oarecare măsură și mediului dur din punct de vedere psihologic în care tânăra a trăit, pentru ea primând astfel siguranța materială și împlinirea profesională pe care i-o dorește sincer lui Felix). Datorită acestor aspecte și a posibilității de a reprezenta o piedică în calea realizării profesionale a lui Felix, Otilia îl părăsește pe tânăr şi alege căsnicia cu Pascalopol.

— Nu-nu-nu mai ai bani?

— Că mulţi mi-ai dat, îi rânji bătrâna.

Această familiaritate miră pe Felix, care totuşi observă că, cu tot halul în care se afla Marina, ea n-avea aerul să fie o slujnică. Anumite trăsături mai fine îi înnobilau fizionomia. Mai târziu el află că bătrâna era o rudă îndepărtată a lui moş Costache, pe care acesta, abuzând de împrejurarea că femeia, celibatară, n-avea unde să se ducă şi era şi cam slabă de minte, o folosea ca servitoare.

Această secvență scoate în evidență faptul că moș Costache era un om avar, și deși avea foarte mulți bani, îi era cu neputință să o plătească pe Marina, iar faptul că femeia îi era rudă, îl făcea să creadă cu atât mai mult că ea n-ar trebui plătită, deoarece ea își făcea datoria de rudă.

Această secvență narativă dezvăluie tipologiile de personaje și prefigurează conflictele majore ale romanului. Otilia îl conduce pe Felix prin casă. La intrarea în încăpere Felix face cunoștință cu cele trei personaje aflate la masă. George Călinescu recurge la prezentarea vestimentației, care devine definitorie pentru trăsăturile de caracter ale personajelor. Primul cu care băiatul face cunoștință este Leonida Pascalopol. Stilul său vestimentar îi trădează eleganța, rafinamentul.