•magneţii au diferite forme 

•un magnet are doi poli, unul N şi unul S 

•magneţii fie se atrag, fie se resping 

•magneţii se folosesc la închiderea uşilor dulapului, a penarului 

*VREAU SĂ ŞTIU :
•Din ce sunt alcătuiţi magneţii? 

•Ce sunt polii unui magnet şi de ce se numesc N şi S? 

•Când se atrag/resping magneţii? 

•Ce se întâmplă cu polii unui magnet dacă se rupe? 

•Cum funcţionează o busolă? 

•Cum poate o macara să atragă caroseria unei maşini?  

*AM ÎNVĂŢAT :
•Polii unui magnet sunt zone în care atracţia se manifestă mai puternic. 

•Polii unui magnet indică, aproximativ, polii geografici ai Pământului. 

•Polii de acelaşi fel se resping, iar polii diferiţi se atrag. 

•Pământul este un magnet uriaş. 

Sunt recomandate următoarele etape: 

1. Realizarea unui cub pe ale cărui feţe sunt scrise cuvintele: descrie, compară, analizează, asociază, aplică, argumentează.

2. Anunţarea temei, a subiectului pus în discuţie.

3. Împărţirea clasei în 6 grupe, fiecare dintre ele examinând tema din perspectiva cerinţei de pe una dintre feţele cubului.

Descrie un procedeu pentru a arăta că lentila e convergentă. 

Compară imaginile obţinute în lentila convergentă atunci când lumânarea se apropie uniform de lentilă. 

Asociază lentilei defectul de vedere pe care-l corectează. 

Analizează datele obţinute. 

Aplică formula lentilelor pentru a determina distanţa focală a lentilei. 

Argumentează faptul că lentila poate fi lupă. 

Avantajele folosirii acestei metode:

Criteriile de apreciere pot fi negociate cu elevii. Evaluarea proiectului presupune din partea profesorului multă atenţie. El trebuie să asiste elevul/grupul de elevi pe durata derulării lui, consiliindu-i şi încurajându-i în demersurile întreprinse astfel:

Profesorul poate să alcătuiască fişe de evaluare în care să consemneze în mod regulat observaţii şi aprecieri asupra activităţii fiecărui elev/grup de lucru.

Portofoliul cuprinde: sumarul; lucrările pe care le face elevul individual sau în grup; rezumate; eseuri; articole; referate; fişe individuale de studiu; proiecte şi experimente; temele de zi de zi; probleme rezolvate; teste şi lucrări semestriale; chestionare de atitudini; fotografii care reflectă activitatea desfăşurată de elev individual sau împreună cu colegii săi; autoevaluări scrise de elev sau de membrii grupului; interviuri de evaluare; alte materiale, hărţi cognitive, contribuţii la activitate care reflectă participarea elevului/ grupului la derularea şi soluţionarea temei date; viitoare obiective pornind de la realizările curente ale elevului/grupului, pe baza intereselor şi a progreselor înregistrate; comentarii suplimentare şi evaluări ale profesorului, ale altor grupuri de învăţare şi/sau ale altor părţi interesate, de exemplu părinţii.

Tipuri de portofolii: Portofoliu de prezentare sau introductiv (cuprinde cele mai importante lucrări); Portofoliu de progres sau de lucru (conţine toate elementele desfăşurate pe parcursul activităţii);Portofoliul de evaluare (cuprinde: obiective, strategii, instrumente de evaluare, tabele de rezultate, etc.).

Portofoliul reprezintă un element flexibil de evaluare, care, pe parcurs, poate să includă şi alte elemente către care se îndreaptă interesul elevului şi pe care doreşte să le aprofundeze. Această metodă alternativă de evaluare oferă fiecarui elev posibilitatea de a lucra în ritm propriu, stimulând implicarea activă în sarcinile de lucru şi dezvoltând capacitatea de autoevaluare. Scopul nu este neaparat cel al evaluării ci mai ales cel de stimulare a învăţării,prin directa implicare a participantilor la activitate. Elevii reflectă continuu asupra a ceea ce învaţă, existând o permanentă corelaţie cu obiectivele. Îndrumătorul trebuie să fie deschis şi să sprijine căutările copiilor.

Tehnica 3-2-1 poate fi considerată drept o bună modalitatea de autoevaluare cu efecte formative în planul învăţării realizate în clasă. Este o cale de a afla rapid şi eficient care au fost efectele proceselor de predare şi învăţare, având valoare constatativă şi de feed-back. Pe baza conexiunii inverse externe, profesorul poate regla procesele de predare viitoare, îmbunătăţindu-le şi poate elabora programe compensatorii dacă rezultatele sunt sub aşteptări ori programe în concordanţă cu nevoile şi aşteptările elevilor.Este un instrument al evaluării continue, formative şi formatoare, ale cărei funcţii principale sunt de constatare şi de sprijinire continuă a elevilor.
 Hărţile concepuale. Hărţile conceptuale pot fi definite drept oglinzi ale modului de gândire şi înţelegere ale celui sau celor care le elaborează. Reprezintă un mod schematic de expresie, constituindu-se ca un important instrument pentru predare, învăţare, cercetare şi evaluare la toate nivelurile şi la toate disciplinele.

Decrise pentru prima dată de psihopedagogul Joseph Novak în 1977, hărţile conceptuale se prezintă ca o tehnică de reprezentare vizuală a structurii informaţionale ce descrie modul în care conceptele dintr-un domeniu interrelaţionează. Cu alte cuvinte, important este nu cât cunoşti, ci relaţiile care se stabilesc între cunoştinţele asimilate. Performanţa depinde de modul în care individul îşi organizează experienţa, ideile, de structurile integrate şi de aplicabilitatea acestora. Evaluarea poate fi reprezentată şi prin diferite tipuri de hărţi conceptuale, de ex.: „pânza de păianjăn”- în centrul ei fiind elevul.