La 1 aprilie 1963 raionul Bulboaca este redenumit în raionul Anenii Noi cu reședința în orașul cu denumire omonimă Anenii Noi.

În prezent raionul Anenii Noi are 45 localități: 1 oraș, 11 comune și 33 sate. În structura teritorial-administrativă sunt 26 de primării.

Scopul acestei școli a fost făcută pentru a învața elevii o meserie precum bucătar,medic etc.

Măsurile de protejare acestei școli este de a păstra și de a o îngriji de făcut reparați unde este nevoie de a o dota cu echipament nou ca mai mulți elevi să dorească să meargă la această școală .

Instituţia de Învăţămînt Şcoala de Meserii nr. 8 s. Todireşti, rl Anenii Noi renoita pe 2007-04-12 de catre fondatorii este Instituţia Publică.

Acum Școala de Meserii nr.8 nu e in funcțiune și acolo adolescenții nu mai duc lecții și nu mai învață meseria. E destul de veche , unele geamuri sunt determinate mobila e in aceeasi stare ca și ferestrele. Dar cât de veche n-ar fi oricum rămâne o istorie pentru sătenii din Todirești, pentru unii chiar niste amintiri de neuitat.

Unul dintre cei mai dedicați vinificatori și promotori ai vinurilor basarabene, stabilit în 1926 la București.

Tot atunci,in 1893,începe construcția a ceea ce e astăzi-Castel Mimi.Una dintre cele mai frumoase 15 vinarii din lume. Constantin Mimi și-a dorit un adevărat Château francez și la construit invitand la Bulboaca, unde si acum se afla Castelul, specialiști italieni care au proiectat și ridicat Castelul.

Cândva demult, mai bine de 150 de ani în urmă, la Chişinău, în familia lui Alexandru Mimi se naşte singurul său fiu, pe care îl numeşte Constantin, în cinstea prieteniei pe care o avea cu principele Constantin Moruzi, fost mareşal al nobilimii basarabene, proprietar de terenuri şi vile în Basarabia, descendent al Domnului Moldovei Alexandru Moruzi.

Constantin Mimi s-a dovedit a fi un tânăr ambiţios şi hotărât să-şi urmeze visul de a produce vin, altfel decât cel din gospodăriile ţărăneşti. Vin calitativ, făcut după tehnologii modern, din struguri atent selecţionaţi. La vârsta de 25 de ani plantează primii butaşi de viţă-de-vie, pe terenurile moşiei de la Bulboaca şi începe a produce vin, iniţial în cantităţi mici, pe care îl comercializează la Bender.

Tot atunci, în 1893, începe construcţia a ceea ce e astăzi Castel Mimi – una dintre cele mai frumoase 15 vinării din lume. Constantin Mimi şi-a dorit un adevărat Château francez şi l-a construit invitând la Bulboaca specialişti italieni, care au proiectat şi ridicat castelul. Construcţia a fost prima clădire din Basarabia înălţată din beton armat, o noutate la acea vreme.

În paralel, tânărul Mimi studiază dreptul la Universitatea din Odesa, pe care o absolveşte cu înaltă apreciere şi merite. Fiind deja un împătimit al viticulturii merge tocmai în Franţa, la Şcoala Agricolă Monpellier, unde petrece doi ani studiind soiurile de struguri, vinurile, gusturile şi tehnologiile de producere. Înţelege că pentru vinuri bune produse acasă, trebuie schimbate soiurile. La plecare ia cu el cunoştinţele, secretele aflate şi soiul de struguri Aligote, care ajunge în Basarabia pentru prima dată, adus de Mimi.

De aici, calea lui Mimi în vinificaţie ia o direcţie ascedentă. Construieşte o cramă în Bulboaca, plantaţiile de viţă-de-vie se extend rapid şi în localităţile vecine, iar vinăria începe a produce vin în cantităţi industriale.

În anul 1904 sute de hectare de vie ale lui Mimi, dar şi din toată Basarabia, urmau să fie nimicite, la indicaţia Ţarului Nicolai al II-lea, care vroia să cultive cereale pe acele terenuri. Cu insistenţa şi hotărârea sa, Constantin Mimi a participat la un concurs în Rusia Ţaristă, a câştigat premiul mare în agricultură şi a reuşit astfel, să poarte o discuţie cu ţarul, pentru a-l îndupleca să renunţe la idee. Astfel, la doar 36 de ani şi cu o sticlă de vin de la Bulboaca, Constantin Mimi a putut salva viticultura din Basarabia. Câţiva ani mai târziu, ţarul a vizitat vinăria şi a rămas impresionat de calitatea vinurilor produse de Constantin Mimi, care avea plantaţii la Bulboaca, Hârbovăţ, Speia, Ursoaia, Cobusca.

Constantin Mimi a fost printre primii vinificatori moldoveni care a exportat vinuri în vrac, în cantităţi industriale. Pe vremea sa, acestea erau apreciate la Moscova şi Vladivostok.

Despre cât de deosebite şi atent produse erau vinurile boierului Constantin Mimi, aşa cum îi spuneau localnicii, şi cât de mândri puteau fi cei care le produceau la acea vreme, vorbesc şi premiile – medalia de argint în 1911, la Expoziția de Agricultură și Știință din Torino, Italia, unde au concurat producători din toată Europa. Înalta apreciere a venit pentru unul dintre cele trei cupaje cu care s-a prezentat vinăria în oraşul italian.

Nu doar strugurii erau atent selecţionaţi la indicaţia lui Constantin Mimi, dar şi lemnul pentru butoaie – doar stejar şi nu oricare. Copacii crescuţi în văi şi locuri bogate în umezeală nu erau acceptaţi. În doage pentru poloboacele lui Mimi se transformau doar stejarii de munte. Şi asta pentru o “armonia totală” a vinului.

Calitatea vinurilor şi frumuseţea locului a atras vizite de rang înalt încă de pe vremea lui Constantin Mimi, care a fost gazdă pentru Ţarul Rusiei, dar şi pentru Regele României, Carol al II-lea.

În plin success şi notorietate, în 1926 Constantin Mimi decide să se retragă la Bucureşti, unde acceptă funcţia de Director al Băncii Naţionale a României, iar domeniul îl lasă moştenire copiilor săi. Atunci se şi încheie pagina activităţii sale intense la Bulboaca.

Odată cu împărţirea sferelor de infuenţă teritoriale de către Rusia Ţaristă şi Germania Nazistă, dar şi începerea celui de-al doilea Război Mondial, Castelul este naţionalizat şi devine proprietate a colhozului “Timoşenko”. Este avariat în timpul confruntărilor şi are nevoie de ani ca să-şi revină, pentru a începe a înregistra din noi succese în vinificaţia din republică. Între timp are loc extinderea teritoriului prin construcţia unui bloc administrativ, a depozitelor, secţiilor de îmbuteliere, a unui laborator. Castelul prinde viaţă şi ajunge în anul 1966 să producă 1256 mii decalitri de vin, dintre care 904 mii decalitri era îmbuteliat în sticle şi mergea la export. Au urmat ani din ce în ce mai productivi, ca cel din 1981 în care în sticle s-a turnat tocmai 1.850.000 decalitri de vinuri.

Un moment de cotitură în istoria castelului avea să urmeze peste doar câţiva ani – în 1985, atunci când întreprinderea a fost nevoită să-şi sisteze activitatea în urma decretului emis de Mihail Gorbaciov, care declarase război beţiei şi alcoolismului prin nimicirea plantaţiillor cu viţă-de-vie.

Denumirea juridică a vinăriei s-a schimbat în timp, la fel şi conducătorii, care au fost zece la număr. În 1998 la conducerea “Agrovin Bulboaca” ajunge Iurie Trofim, care împreună cu soţia Natalia decid să dezvolte o afacere pe care să le-o dea moştenire copiilor – Adrian şi Cristina. La vin şi producerea vinului s-au gândit atunci şi nu la un loc cultural-istoric pe care să-l descopere.

O filă de istorie, cultură şi arhitectură

Despre importanţa şi valoarea locului aveau să afle mai târziu, întâmplător, când s-a încercat repararea faţadei, iar straturile căzute au deschis din interior arhitectura timpului şi designul specialiştilor italieni ghidaţi de ochiul exigent al lui Constantin Mimi. Astfel, în urma mai multor consilii de familie, s-a decis restaurarea castelului.

Lucrările au început în 2011, doar după ce familia Trofim s-a convins că a găsit designerul potrivit care nu construieşte, dar restaurează un monument de arhitectură de o mare importanţă şi valoare istorică. Întâmplător sau nu, tot specialiştii italieni s-au dovedit a fi cei mai potriviţi, pentru o astfel de lucrare de anvergură. Timp de cinci ani, Arnaldo Tranti, din nordul muntos al peninsulei, oraşul Aosta, a făcut naveta periodic la Bulboaca.

Arnaldo a petrecut zile întregi răsfoind poze vechi care captau o parte sau doar un colţ al castelului. A analizat sute de scoarţe şi cămăşi tradiţionale, pentru a le descifra simbolurile. A participat la şlefuirea pietrei şi a lemnului, pentru a se asigura că lucrul este executat corespunzător, iar culoarea obţinută este cea ideală.

După cinci ani, şantierul de la Bulboaca, de lângă cea mai veche gară de trenuri, s-a transformat într-un castel nemaipomenit de frumos, care a deschis o puternică filă de cultură, istorie şi arhitectură, în Republica Moldova.

Castel Mimi – 130 de ani de cultură, creativitate şi excelenţă …

Cele 2 clădiri ale ansamblului sunt amplasate în forma literei ,,L,,. Prima a fost construita în perioada 1893-1901.

În ziua de azi Castelul este cunoscut și mult vizitat de turiști. O minunata vinarii și o minunata căldura primita din partea muncitorilor de acolo.

În aceste momente pentru a păstra această capodoperă, trebuie să ne bucuram și să înțelegem că a fost mulata dorința, lucru și chin în acest castel singurul din raion. Trebuie să nu ne batem joc de munca altora și să mândrim că avem o asa numina capodopera-Castelul Mimi!

Bucurați-vă la moment, bucurați-vă ca avem, bucurați-vă locuim în asa o tara cu asa oameni și lucrări fantastice! ✨

            Cu timpul, însă, conacul a intrat într-un stadiu avansat de degradare.

Cu toate acestea, în ultimii ani, conacul a devenit o destinație turistică deosebit de atrăgătoare, datorită eforturilor unui tânăr antreprenor din Chișinău, Corneliu Blagoslovitu. Acesta a preluat crama conacului în 2017 și a investit în renovare și diversificare. Astfel, conacul oferă acum o mini sală pentru diverse evenimente, precum zile de naștere și sărbători mai mici. La etajul al doilea, există și un mini-hotel.

            Proprietarul a implementat proiecte ample pentru atragerea turiștilor,  inclusiv o fermă eco, care furnizează produse bio și carne pentru bucătăria restaurantului conacului. Accent se pune pe mâncarea țărănească, gustoasă și foarte sănătoasă. Tânărul entuziasmat a amenajat și o mini gradină zoologică, cu cai, măgăruși, capre, fazani, struți și purceluși de mai multe rase. Astfel, Conacul Drăgălina s-a transformat într-una dintre destinațiile turistice de top din raion, oferind o atmosferă de epocă, arhitectură impresionantă, liniște și o gamă variată de mâncăruri gustoase pentru vezitatori.

• Locul : s.Hârbovăț. r. Anenii Noi

•Cauza construcției: Muzeul a fost construit pentru a conserva și promova patrimoniul cultural și istoric al satului, expunând artefacte și tradiții locale .

Fondatorii: Muzeul de istorie și etnografie a fost creat prin inițiativă lui Gheorghe Buzatu și Ion Ștefanescu, având scopul de a păstra și valorifica tradițiile și istoria locală.

•Starea actuala: Starea actuala a muzeului de istorie si etnografie este funcțională cu expoziții accesibile publicului. Muzeul dispune de un fond de aproximativ 3.170 de piese .

•Istorie : Este cel mai vechi muzeu din Republica Moldova . A fost înființat pe 25 decembrie 1981, inițiat de profesorul Anatolie Friptu și elevii săi . Expoziția permanentă a fost inaugurată pe 9 mai 1985 iar muzeul funcționează în clădirea fostei primării , construită în anul 1936.

•Măsuri de protecție: Sisteme de supraveghere video ; Planuri de evacuare și măsuri împotriva incendiilor;

Sisteme de control al accesului pentru zonele sensibile.

1. Denumirea:

Muzeul de Istorie și Etnologie din Mereni

2. Anul fondării:

Muzeul a fost fondat în anul 1985.

3. Locul unde se află:

Muzeul este situat în satul Mereni, raionul Anenii Noi, Republica Moldova.

4. Cauza construcției:

Muzeul a fost creat cu scopul de a conserva și promova istoria locală și cultura tradițională a satului Mereni și a întregii regiuni. Acesta servește drept loc de depozitare și expunere a artefactelor care reflectă tradițiile, obiceiurile și evenimentele istorice locale, oferind generațiilor viitoare posibilitatea de a înțelege și aprecia moștenirea culturală a comunității.

5. Fondatorii:

Muzeul a fost înființat la inițiativa autorităților locale, împreună cu sprijinul comunității și al unor personalități locale interesate de păstrarea valorilor tradiționale și istorice. Printre aceștia se numără profesori de istorie, meșteșugari și alți membri ai comunității locale.

6. Starea actuală:

Muzeul se află într-o stare de întreținere bună, însă, la fel ca multe instituții culturale din regiune, necesită constant îmbunătățiri și fonduri pentru modernizarea colecțiilor și a infrastructurii. Acesta continuă să funcționeze ca un centru cultural important, atrăgând atât locuitori ai satului, cât și turiști interesați de patrimoniul istoric și etnografic.

7. Scurt istoric:

De la înființarea sa, muzeul a avut o creștere constantă a colecției sale de artefacte, incluzând obiecte de uz casnic tradițional, costume populare, unelte agricole, precum și documente și fotografii care reflectă viața și istoria satului. Prin intermediul expozițiilor temporare și permanente, muzeul contribuie la educarea publicului cu privire la trecutul local și la tradițiile care au modelat viața în această regiune.

8. Măsuri de protecție:

Muzeul este supus unor măsuri de protecție prin legislația locală care prevede conservarea patrimoniului cultural. Se fac eforturi pentru a asigura securitatea și întreținerea adecvată a colecțiilor. De asemenea, se colaborează cu diverse organizații pentru a atrage fonduri și pentru a iniția proiecte de restaurare, când este necesar.

Acest memorial este aşezat pe un petic de pâmânt care în vara anului 1944 avia un front de numai 8km şi o adâncime de 3km el fiind costituit din câteva elemente de bază :pe de o parte este un stilizat care are în centru un safeu din marmură,edificat în biserică,în carenumele celor peste 11mii de soldaţi,care au murit pe această fâşie îngustă de pământ de la Nistru,este imortalizat pe plăcile de garnit.Pe mijloc se află focul veşnic,ce străjuieşte doi piloni înalţi , uniţi la vârf de o cruce.

1. Denumirea: Muzeul de istorie al satului Chetrosu

2. Anul fondării: 2010

3. Locul (unde se află): Satul Chetrosu, raionul Aneni Noi, Republica Moldova

4. Cauza construirii: Conservarea și promovarea istoriei, culturii și tradițiilor locale ale comunității.

5. Fondatorii: Calmîc Natalia

6. Starea actuală: Starea actuală este, în general, bună, dar ar putea necesita întreținere periodică pentru conservarea exponatelor.

7. Scurt istoria: Muzeul a fost înființat ca răspuns la nevoia de a păstra și valorifica moștenirea culturală a satului. A reunit diverse artefacte și documente, reflectând viața și obiceiurile localnicilor de-a lungul timpului.

8. Măsuri de protecție: Muzeul adoptă măsuri de conservare a artefactelor, precum controlul umidității și al temperaturii, asigurându-se că exponatele sunt protejate de deteriorare. De asemenea, există campanii de educație și conștientizare în comunitate pentru a promova importanța patrimoniului cultural.

      Muzeul de Istorie și Etnografie din satul Chetrosu, raionul Anenii Noi, este un exemplu remarcabil al eforturilor locale de a păstra și valorifica patrimoniul cultural și istoric al comunității. Situat într-o regiune rurală din Moldova, acest muzeu nu doar că adăpostește o colecție impresionantă de obiecte etnografice, ci oferă și o privire profundă asupra modului de viață tradițional al locuitorilor din zonă.

Regiunea în care se află satul Chetrosu este una bogată în istorie, având o populație predominant rurală, care a păstrat de-a lungul secolelor tradiții vechi și obiceiuri. Muzeul contribuie la păstrarea acestora prin expunerea unor obiecte de uz casnic, unelte agricole, piese de port popular și fotografii vechi, toate acestea reflectând viața de zi cu zi a țăranului moldovean. Este o mărturie a unei perioade când comunitățile locale erau profund legate de pământ și de tradiții transmise din generație în generație.

Clădirea muzeului este ea însăși un element de atracție, reprezentând o arhitectură tradițională specifică zonei. Expozițiile permanente sunt organizate tematic, iar vizitatorii au ocazia să vadă cum arăta viața cotidiană a locuitorilor de odinioară. Printre obiectele expuse se numără unelte agricole vechi, piese de mobilier tradițional, îmbrăcăminte specifică secolelor trecute și obiecte decorative care subliniază estetica locală.

Muzeul joacă un rol educativ important, în special pentru tinerii din regiune, oferindu-le o legătură directă cu moștenirea lor culturală. Prin organizarea de ateliere, expoziții temporare și activități interactive, muzeul reușește să implice comunitatea și să încurajeze conservarea identității locale.

Prin colecțiile sale, Muzeul de Istorie și Etnografie din Chetrosu devine un punct central pentru păstrarea memoriei colective a localnicilor. Aceasta este o modalitate de a conecta generațiile actuale cu strămoșii lor, de a reînvia obiceiurile vechi și de a asigura transmiterea acestora în viitor. Muzeul nu este doar un loc de expunere, ci și un spațiu de reflecție asupra schimbărilor sociale și culturale care au avut loc în regiune de-a lungul timpului.

Concluzie:

Muzeul de Istorie și Etnografie din Chetrosu reprezintă o comoară culturală care servește nu doar ca martor al trecutului, ci și ca un mijloc de educare a generațiilor viitoare. Prin activitatea sa, contribuie la menținerea vie a tradițiilor și la consolidarea identității locale, devenind un loc de referință pentru locuitorii satului și pentru vizitatori din alte regiuni.

Acest muzeu este un exemplu viu al modului în care patrimoniul cultural poate fi protejat și valorificat, transformând istoria locală într-o resursă activă pentru comunitate și viitor .          

Anul fabricării: În epoca neolitică, în epoc medievală.

Locul: Se află în satul Calfa r. Anenii Noi din R. Moldova.

Cauza construcției: Situl a fost construit ca un așezământ uman, având un rol în activitățile economice și sociale ale comunității din acea perioadă.

Fondatorii: informații despre fondatorii Sitului din Calfa nu sunt foarte precise, deoarece acest tip de sit arheologic a fost locuit de diverse populații

Starea actuală:Situl a suferit degradări de-a lungul timpului ,dar a fost subiect de certări arheologice care au ajutat la conservarea unor aspecte importante.

Scurt istoric:Situl a fost descoperit în urma certărilor arheologice din zonă, iar săpăturile au scos la iveală artefacte care atestă viața și cultura comunităților din epoca bronzului.

Măsuri de protecție: Măsurile de protecție a sitului din Calfa includ mai multe aspecte esențiale pentru conservarea patrimoniului arheologic. Acestea pot include:

1. Îngrădirea zonei:

2. Monitorizarea constantă:

3. Restaurarea și conservarea artefactelor:

4. Educația publicului:

5. Colaborarea cu autoritățile:

Aceste măsuri sunt esențiale pentru a menține integritatea sitului și pentru a permite cercetarea arheologică viitoare.