⬇️Cuvinte folosite în aceași propoziție: 

- Ex.: "Oftând din greu suspină" - oftând și suspină sunt sinonime, DE CE SUNT PUSE ÎN ACEAȘI PROPOZIȚIE?!
Ele nu au aproximativ nici un sens.
Cacofonii➡️ - Ex.: [....]că câinele [....]

NIMENI nu poate explica aceste FENOMENE !

 1.      Această întâmplare ciudată s-a întâmplat….(1:25)

2.      Pe net există multe poze de genul. (1:56)

3.      Pe nimeni nu-i mai miră furtunele de vară. (2:48)

4.      Furtunele pe timp de vară arată cu totul altfel. (2:57)

5.      Plimbându-vă prin pădure puteți zdravăn să vă speriați.

6.      Materialul reflectează lumina. (5:32)

7.      Câțiva oameni de genul dat continue să traiască….(1:25) … (5: 48)

8.      Părintii au observat ca Rat deloc nu doarme. (6:15)

9.      Din păcate o astfel de deosebire nu a putut rămane fără probleme  asupra psihicii. (6:20)

Îi Spun "DA" Unui Abonat Timp de 24 Ore ! *EXTREM* - YouTube
 

1.      Hai să dăm drumul la treabă și să-l cunoaștem pă Broderul. (0:24)

2.      Deci îl avem pă frățiorul Liviu.  (0:45)

3.      Ești nebun la cap? (1:04)

4.      Mamă, îmi tremură picioarele, ești nebun la cap? (5:07)

88 DE CHESTII INTERESANTE - YouTube
 
1.      …o sută unșpe  milioane….

https://www.youtube.com/watch?v=HLmSSiDpuuI&t=6s

1.     La ce se gândeau aceste școli când au decis....(0:04)

 
 

 

 

Una dintre cele mai frecvente greșeli de gramatică din limba română este folosirea greșită a formei de condițional optativ a verbului “a plăcea”: “Mi-ar place să mergem la film”. Greșit! Corect se spune “Mi-ar plăcea să merg la film”, pentru că modul condițional optativ se formează cu ajutorul infinitivului, iar forma corectă de infinitiv este “a plăcea”, nu “a place”.
2. Folosirea adverbului “decât” în loc de “doar” sau “numai”

“Am decât o treabă de rezolvat”. Folosirea lui “decât” în loc de “doar” sau “numai” este una dintre cele mai răspândite greșeli gramaticale. Adverbul “decât” se folosește numai atunci când avem construcții negative, deci ori spunem “Nu am decât o treabă de rezolvat” sau “Am doar/numai o treabă de rezolvat”.
3. Folosirea greșită a verbului “a vrea”

“Eu vroiam să mergem la alt film”. Din start, este greșit! Ce trebuie să știți este că în limba română există două verbe care exprimă aceeași idee: “a vrea” și “a voi”. Dar nu “a vroi”. Greșeala apare atunci când trebuie să formăm la indicativ timpul imperfect. Potrivit DOOM, formele corecte sunt : eu vream/voiam, tu voiai (mai rar – vreai), el vrea/voia, noi vream/voiam, voi vreați/voiați, ei vreau/voiau. “Vroiam” – această combinație între cele două verbe – nu este acceptată și este considerată o greșeală gramaticală.
4. Renunţarea la prepoziţia „pe” din acuzativul cu prepoziţie „pe care”.. “Am cumpărat cartea care mi-o doream”. Din ce în ce mai multe persoane renunță la prepoziția “pe” atunci când nu este cazul. Pe lângă greșeala de gramatică în sine, lipsa prepoziției “pe” poate schima și sensul propoziției.

“Andrei are un prieten pe care îl învața limba engleză” vs. “Andrei are un prieten care îl învață limba engleză”. În primul caz, prietenul este cel care este învățat, iar în cazul al doilea Andrei.
 5. Folosirea greșită a pronumelui de întărire

Folosirea greșită a pronumelor de întărire, care au au rolul de a pune în evidență, de a sublinia persoana la care se referă, e una dintre cele mai frecvente greșeli de gramatică din limba română. Dacă o doamnă spune că “Eu însumi am văzut cele întâmplate” este greșit, pentru că forma corectă la feminin singural este “eu însămi”.
Masculin, singular                  Masculin, plural

Eu (pe mine, mie) însumi       noi (pe noi, nouă) înşine

Tu (pe tine, ție) însuţi             voi (pe voi, vouă) înşivă

El (pe el, lui, pe sine) însuşi   ei (pe ei, lor) înşişi

Eu (pe mine) însămi                noi (pe noi, nouă) însene

Tu (pe tine) însăţi                    voi (pe voi, vouă) înșevă

Ea (pe ea, pe sine) însăşi          ele (pe ele, lor) înseşi (însele)
6. Datorită“ vs „din cauza“

Una dintre cele mai frecvente greșeli gramaticale din limba română este folosirea lui “datorită” în loc de “din cauza” și invers.  Prepoziția “datorită” se folosește când ne referim la un eveniment fericit (“A câștigat concursul datorită pregătirii intense”), iar “din cauza” atunci când efectul acțiunii este unul negativ (“A pierdut concursul din cauza lipsei de pregătire).

“Nu fă asta!” / “Nu zi asta!” – un exemplu clasic când vine vorba de folosirea greșită a formei de imperativ negativ a verbului “ a face”. La modul imperativ, forma negativă la persoana a două singular se obține de la infinitivul verbului “a face”/ “a zice”, pecedat de adverbul de negație. Deci, corect este “Nu face asta!”/ “Nu zice asta!”.

Deși la școală una dintre primele reguli gramaticale pe care le învățam este să nu punem virgulă între subiect și predicat, mulți totuși fac greșeala asta. Virgula dintre subiect și predicat este considerată una dintre cele mai grave greșeli gramaticale. Desigur, ca să nu faci greșeala asta, mai întâi trebuie să știi care este subiectul și care este predicatul.

Forma articulată de plural a cuvântului “copil” pune încă mari probleme unora dintre noi.

“Niște copii au lipsit astăzi de la școală” -> forma de plural nearticulat

“Toți copiii au fost prezenți la școală” -> forma de plural cu articol hotărât

Primul “i” face parte din radicalul cuvântului (se regăsește și în formă de singular – “copil”). Ca să formăm pluralul nearticulat, la radicalul cuvântului punem un “i” –  desinența de plural (copii). Pentru pluralul articulat hotărât, mai adăugăm un “i”, care reprezintă articolul hotărât (copiii).

 

Greșelile pe care le întâlnim cel mai des sunt cele de punctuație. Virgula, în special, le pune mari probleme celor mai mulți elevi. De pildă, deseori, aceștia nu pun virgula înaintea construcțiilor adversative, introduse prin dar, ci, iar, însă sau după anumiți conectori, cum ar fi: pe de o parte, pe de altă parte, așadar, în concluzie etc.

Și mai grav este când, dimpotrivă, virgula apare acolo unde nu își are locul, cum ar fi între subiect și predicat.

 

 

O altă greșeală frecventă este dezacordul. Acesta apare, de regulă, în cazul articolului posesiv genitival. Ei bine, aceast tip de articol realizează legătura între obiectul posedat și posesor, motiv pentru care este necesar să se acorde în gen și numărul cu obiectul, și nu cu posesorul. De exemplu, corect este să spunem , cartea îngrijită a elevului, și nu cartea îngrijită al elevului sau pantalonii cei galbeni ai fetei, și nu pantalonii cei galbeni a fetei etc.
Tot în această categorie intră și lipsa acordului între subiect și predicat. Această eroare apare, de cele mai multe ori, când subiectul propoziției este multiplu. De pildă, am întâlnit construcții de tipul: Eu și sora mea cânt la pian în loc de Eu și sora mea cântăm la pian. În momentul în care subiectul unei propoziții conține două sau mai multe cuvinte, deci este multiplu, e obligatoriu ca predicatul să fie și el la numărul plural.

 

 

La fel de frecvent aud (sau văd) că este utilizat adverbul decât în loc de numai sau doar. Deși toate trei indică o restricție, este important să reținem că adverbul decât se folosește doar în construcții negative. Corect va fi să spunem Am doar trei exerciții de efectuat, și nu Am decât trei exerciții de efectuat, însă putem zice Nu am decât trei exerciții de efectuat.

 

 

O greșeală vedetă are în centru pronumele relativ care. Această abatere de la norme se produce, mai ales, în comunicarea orală. Nu de puține ori am auzit elevi utilizând care în loc de pe care. Cei care au fost atenți, pe parcursul orelor de limba română, au aflat deja că acest pronume poate îndeplini, în propoziție, diferite funcții sintactice. Printre acestea se numără funcțiile sintactice de subiect și de complement direct. Prin urmare, vom folosi care, când acesta are funcția sintactică de subiect – de exemplu: Acesta este prietenul care m-a ajutat. – și vom utiliza pe care, când are funcția sintactică de complement direct – de exemplu, Acesta este prietenul pe care l-am ajutat. Așadar, prepoziția pe are rolul de a diferenția complementul direct de subiectul exprimat prin care.

 

 

Deseori, din dorința de a evita o cacofonie, elevii ajung să comită adevărate greșeli, utilizând ca și. Mai grav, folosesc această formă și acolo unde nu ar lua naștere o cacofonie. Este necesar să avem în vedere că avem voie să folosim ca și, în situațiile în care acesta poate fi înlocuit cu la fel ca sau în același mod ca, altfel nu. Prin urmare, putem spune: Unii oameni muncitori, ca și (la fel ca) unii oameni talentați, pot avea rezultate remarcabile, însă nu este bine să spunem: Eu, ca și prieten, te voi ajuta mereu., pentru că ceea ce vrem să transmitem este că Eu, ca prieten, te voi ajuta mereu.

 

 

Nu puteam trece cu vederea o greșeală care vizează pluralul anumitor cuvinte. Mi s-a întâmplat să îi aud pe unii elevi spunând: Ultimele nivele au fost foarte dificile, în contextul unor discuții despre jocuri. Forma nivele există, într-adevăr, însă ca plural al cuvântului nivelă (instrument folosit pentru stabilirea poziției orizontale a unei suprafețe). Așadar, în momentul în care vrem să vorbim despre trepte, stadii sau chiar înățimi, corectă este forma niveluri.
De asemenea, în momentele în care vorbesc despre alegerea unui liceu, deseori, elevii spun că nu știu ce profile să aleagă, însă DOOM 2 ne arată că forma de plural corectă este profiluri. Că tot veni vorba de liceu, i-am auzit atât pe copii, cât și pe unii adulți, utilizând pluralul liceuri, uitând (poate din cauza emoțiilor) că forma corectă este licee.

 

 

 

Și i-urile le pun mari probleme elevilor, în special când vine vorba de anumite verbe, care la infinitiv se termină în i. Un verb esențial în viața noastră este a fi, însă numeroși elevi nu știu când acesta are nevoie de un singur i și când de mai mulți. Deși am crede că de cele mai multe ori elevii nu pun i-uri suficiente, ei bine, nu este așa. Foarte des, am întâlnit Nu fii rău!, însă forma corectă este Nu fi rău!, iar explicația este foarte simplă. În Nu fi rău! avem un verb la modul imperativ, iar forma negativă a acestui mod verbal se formează cu ajutorul infinitivului despre care vorbeam mai devreme. Prin urmare, vom spune Nu fi rău!, dar Fii bun!, pentru că în cazul formei de afirmativ avem nevoie de o terminație de persoana a II-a, adică încă un -i, în cazul verbului a fi.

 

Putem testa această explicație, luând ca exemple și alte verbe. Vom spune Citește! sau Nu citi!, Mănâncă! sau Nu mânca!. După cum putem sesiza, verbul își păstrează forma de infinitiv, când este folosit la imperativ-negativ, însă se modifică, primind terminație de persoana a II-a, când este utilizat cu valoare afirmativă.

 

 

Foarte des se face o confuzie între prepozițiile de pe și după Aruncând o privire în dicționar, vom vedea că prepoziția după se utilizează, în general, pentru a arăta succesiunea în timp (A învățat lecția după ce și-a scris temele), însă există, totuși, situații în care aceasta poate oferi referințe spațiale (Cartea a căzut după dulap), de unde, probabil, și utilizarea greșită a acesteia în situații care necesită de pe. Cu alte cuvinte, corect este Am luat caietul de pe birou, și nu Am luat caietul după birou.

 

 

Bineînțeles că nici pleonasmul nu le scapă elevilor. Dacă cei mai mulți dintre ei au înțeles că a coborî jos, babă bătrână sau avansați înainte sunt pleonasme consacrate și a devenit plictisitor să le folosească, ei bine, mai sunt încă greșeli de acest tip care se strecoară în vocabularul lor. Deseori, am întâlnit în texte argumentative construcții pleonastice ca Mi-am adus aportul (cuvântul aport având sensul de parte adusă) sau mimica feței (substantivul mimică referindu-se chiar la expresia feței).

 

 

Pentru că tot vorbim despre erorile gramaticale pe care le fac elevii frecvent, nu întâmplător am lăsat pentru final chiar substantivul greșeală, pe care foarte des îl întâlnesc scris greșală. Dacă urmărim cu atenție modul în care s-a format acest cuvânt, vom vedea că radicalul este greș-, iar sufixul este –eală, prin urmare cuvântul pe care vrem să îl folosim va fi greșeală.
Așadar, o greșeală mai putem face cu toții, câteodată, însă o greșală, niciodată.