Ciulianu Aura-Maria

Ciulianu Aura-Maria

Ciulianu Aura-Maria

Ciulianu Aura-Maria

Ciulianu Aura-Maria

Nouă meşteri mari

Ei se socotea,

Ca ei să mi-ş facă

Zid de mănăstire

Să nu fie-n lume.

Zâua zâduia,

Noaptea se surpa.

Ei se socotea,

Jurământ punea

Ca ei să nu spuie

La neveste-acasă

Şi care va merge

Meşterul Manole

Luni de dimineaţă

Cu prânzu-nainte..

În zâd s-o zâduiască.

Opt necredincioşi..

Credinţ-o călcatu,

Credinţă n-avea

Şi ei le spunea,

Ele nu venea.

Manole, Manole,

Meşteru Manole,

El credinţa-şi ţine

Că el că nu-i spune

La nevast-acasă.

Luni de dimineaţă

Ea mi se scula,

Pruncu şi-l scălda,

Prânzu şi-l făcea,

La bărbat pleca.

El când o vedea,

Din gură grăia:

De-ar da Dumnezeu

Rugu să-i răsaie,

Pe ea să mi-o-ncurce,

Mâncarea s-o verse,

Doar vremea va trece.

Rugu-i răsărea,

Ea mi-l d-ocolea,

Măi tare venea.

El când mi-o vedea,

Cu mâna-i făcea

'Ndărăpt să se-ntoarcă.

Ea, când îl vedea

Măi tare venea,

La el ajungea,

Mâncarea punea.

Zâdarii mi-o lua

Şi-n zâd mi-o punea.

Nimic nu-i vorghea,

Num-o zâduia,

Zâd pân-la genunchi.

Ea din grai grăia:

https://www.versuri.ro/w/v327

- Voi nouă zidari,

Nouă meşteri mari,

Doar voi nu glumiţi

De mă zâduiţi

Zâd pân-la genunchi?

Nimic nu-i zicea,

Num-o zâduia,

Zâd până la brâu,

Ea iar din grai grăia:

— Manole, Manole,

Meştere Manole,

Dar voi nu glumiţi

De mă zâduiţi

Zâd până la brâu,

Că zâdu mă strânge,

Ţâţişoara-m' curge

Şi copilu-m' plânge.

Nimic nu-i zicea,

Num-o zâduia

Zâd până la ţâţe.

Ea iar din grai grăia:

- Manole, Manole,

Meştere Manole,

Ţie nu ţi-i milă

De a ta soţie?

Că zâdu mă strânge,

Ţâţişoara-m' curge

Şi copilu-m' plânge.

Nimic nu-i zicea

Num-o zâduia

Zâd până la gâtu.

Ea iar din grai grăia:

- Manole, Manole,

Meştere Manole,

Ţie nu ţi-i milă

De a ta soţie?

Văd că nu glumiţi

De mă zâduiţi.

Zâd până la gâtu,

Că zâdu mă strânge,

Ţâţişoara-m' curge

Şi pruncuşoru-m' plânge.

Da'voi să-mi lăsaţi

Loc leagănului

La căpu zâdului,

Vântu când o bate

Ni l-o legăna

Şi când îmi va ninge

Pruncu mi l-o unge

Şi când o ploua

Pruncu-l va scălda.

Lui cu mama lui,

Lui cu mama lui!

Oltu’ mare și-nvolburat,

Dorul meu nu l-a luat.

Frunză verde de stejar,

Mândro, tare-mi ești amar,

De când nu te-am mai văzut,

Inima mi s-a pierdut.

Cântă cucu-n deal la vie,

Dorul iarăși mă învie,

Și mă-ntorc pe drumul meu,

Cu dor mare și greu.

Nuferi galbeni îl încarcă;

Tresărind în cercuri albe

El cutremură o barcă.

Și eu trec de-a lung de maluri,

Parc-ascult și parc-aștept

Ea din trestii să răsară

Și să-mi cadă lin pe piept.

E-o cale-atât de lungă,

Că mii de ani i-au trebuit

Luminii să ne-ajungă.

Poate de mult s-a stins în drum

În depărtări albastre,

Iar raza ei abia acum

Luci vederii noastre,.

https://www.versuri.ro/w/p517

Icoana stelei ce-a murit

Încet pe cer se suie:

Era pe când nu s-a zărit,

Azi o vedem, şi nu e.

Tot astfel când al nostru dor

Pieri în noapte-adâncă,

Lumina stinsului amor

Ne urmăreşte încă.

În prunduţ de mare

Iată că-mi răsare

Puternicul soare.

Dar el nu-mi răsare,

Ci va să se-nsoare;

Că mi-a tot umblat

Lumea-n lung şi-n lat,

Ţara Românească

Şi Moldovenească

Lungiş,

Curmeziş,

Măre, nouă ai,

Tot pe nouă cai;

Patru-a ciumpăvit,

Cinci a omorât

Şi tot n-a găsit

Potrivă să-i fie

Vro dalbă soţie;

Făr' de mi-a găsit

Şi mi-a nemerit,

La nouă argele,

Nouă feciorele,

https://www.versuri.ro/w/3427

În prunduţ de mare,

Pe unde răsare.

Soarele şi luna

A mai mitică,

Ca o floricică,

În mijloc şedea,

La lucru lucra,

Pe toate-ntrecea;

Că ea tot ţesea.

Ţesea, -nchindisea,

Şi ea se numea

Ileana

Simzeana,

Doamna florilor

Ş-a garoafelor,

Sora Soarelui,

Spuma laptelui.

Soare răsărea,

Şi Soare-mi venea

La gură d-argea.

Cu dânsa vorbea,

Frumos c-o-ntreba,

Din gură-i zicea:

- Ileană, Ileană,

Lung e drumul pan' la Iesi,

Lung e drumul si batut

Din Siret si pan-in Prut!

Nu-i batut de car cu boi,

Ci-i batut tot de nevoi

Si de pacatele mele

Cele multe, cele grele!

Ard-o focul razesie! [1]

Eu chiteam ca-i boierie,

Si-i numai o saracie!

Pentru-o palma de pamant

Zilele mi-am dat in vant.

Ani intregi m-am judecat

Si nimic n-am castigat!

Eu umblam la judecata,

Copiii plangeau pe vatra,

Nevasta-mi zacea lasata.

Dare-ar Domnul Dumnezeu

Sa fie pe gandul meu!

Lasa-m-oi de razesie

Sa apuc in haiducie

Ca sa-mi fac sfanta dreptate

Cu cea ghioaga de pe spate,

Sa-mi aleg judecatori

Cei stejari nestrambatori!