De la început a încercat să îl țină pe Giosue departe de adevărul dureros și de părerea publică pe care oameni o aveau despre evrei.

Guido i-a asigurat fiului său un trai bun și a avut grijă să nu îi lipseasca nimic.

Guido se asigura că fiul lui era fericit tot timpul și râdea,se juca cu el,îl ducea la diferite activități , la magazinul lor și la învățat tot ce a putut și a știut despre viața.

Chiar și când erau în lagăr Guido niciodată nu l-a lăsat pe Giosue să vadă ce se petrecea cu adevărat și a făcut ca totul să pară un joc.

Guido nu a dorit ca fiul lui să rămână vreodată cu traume din lagăr de la o vârstă fragedă, creînd un joc pentru el și ascunzând adevărul.

În concluzie Guido l-a iubit mult pe Giosue, nu s-a dat bătut în protejarea sa și a încercat să îi facă copilăria cât de frumoasa posibil.

Inocența copilului este protejată de iubirea tatălui său, care își sacrifică propria viață pentru ca băiatul să rămână neatins de ură și suferință. Acest contrast dintre cruzimea războiului și puritatea copilăriei face ca mesajul filmului să fie cu atât mai puternic.

Jocul imaginat de Guido devine un scut împotriva traumei, al transformării unei realități crude într-una suportabilă. El inventează reguli, punctaje și penalizări, explicând fiecare pericol ca parte din competiție. Astfel, copilul său, Giosuè, acceptă suferințele ca pe o aventură, fără să înțeleagă adevărata dimensiune a pericolului. Această strategie nu este doar o formă de protecție, ci și o dovadă profundă de iubire și sacrificiu.

Noi, oamenii din această generație, nu ne putem imagina nici un pic cum era viața evreiilor pe vremea aceea. De aceea s-a făcut acest film emoționant pentru a ne imagina cât de cât cum trăiau aceștia.