Prima vizită a domnitorului în şcoală a avut loc pe 30 noiembrie. De atunci , ,,Sf.Andrei” a fost adoptat ca protector spiritual al şcolii, iar data în sine devenind, convenţional, ziua ,,de naştere”. Până la construirea unei clădiri proprii, şcoala a funcţionat în Bucureşti, în spaţii închiriate, timp de 29 de ani. În primul an, titulatura şcolii a fost ,,Institutul Pedagogic din Bucureşti” şi nu a avut buget. Primul director , între anii 1868-1881, a fost George Radu Melidon. Personalitate a învăţământului românesc, Melidon a fost unul dintre militanţii ridicării culturale şi luminării poporului român prin organizarea şcolilor de la sate.În acest scop, el s-a străduit ca şcoala normală din Bucureşti să devină un centru–model de îndrumare metodică pentru celelalte şcoli normale din ţară. În 1870 şcoala a dat prima serie de 40 de absolvenţi cu trei ani de studiu. La serbare, premiile au fost împărţite de Doamna Elisabeta, soţia domnitorului.

La sugestia regelui Carol I , demersurile strămutării Şcolii Normale ,,Carol I” din Bucureşti la Câmpulung au început în anul 1887.Terenul pe care urma să se construiască un local propriu pentru şcoala normală de la Câmpulung a fost ales de Dimitrie Sturza şi Spiru Haret, lângă Biserica Flămânda, unde fusese o şcoală cu întreţinere gratuită pentru cei ce învăţau, încă de la sfârşitul secolului al XVIII-lea. Tratativele pentru cumpărarea a 10 hectare ,,sub dealul Flămânda, despre oraş” s-au purtat între Dimitrie A.Sturza, ministrul Instrucţiunii Publice, şi Istrate Rizeanu , primarul oraşului Câmpulung, ca reprezentant al Consiliului Comunal. Locuitorii oraşului şi ai judeţului Muscel, bucuroşi pentru o asemenea decizie, au trimis o telegramă de mulţumire lui Nicolae Kretzulescu, preşedintele Senatului (născut de altfel în Leordeni). Telegrama a fost citită în şedinţa din 11 ianuarie 1890. Planul construcţiei şcolii a fost întocmit de arhitectul Socolescu, iar lucrările de construcţie au fost conduse de Giovani Batista Dreina. Piatra fundamentală a monumentalei clădiri s-a pus pe 26 octombrie 1892. Au fost prezenţi : Tache Ionescu, ministrul Instrucţiunii Publice, Alexandru Rîmniceanu, prefectul judeţului Muscel, Istrate Rizeanu, primarul oraşului, M.Sachelarie, preşedintele Tribunalului, Gh.Ionescu, revizorul şcolar al judeţului ş.a. Alcătuită din 113 încăperi şi un amfiteatru mare şi frumos, şcoala are o suprafaţă de studiu de 8.000 de metri pătraţi. A costat 12.000 de galbeni, oferiţi de Carol I încă din 22 decembrie 1867 pentru ,,clădirea unui edificiu propriu în care se va aşeza Institutul Pedagogic din Bucureşti, menit a da învăţători comunelor rurale”. Şcoala s-a inaugurat în 1896.

În prima serie de absolvenţi de aici a fost Constantin Rădulescu-Codin, născut în satul Zgripceşti , comuna Beleţi-Negreşti, Muscel. Învăţător, revizor şcolar, remarcabil culegător de folclor. Printre primii bursieri admişi în 1896 a fost Ion Mihalache, născut în satul Goleştii Badii, Muscel (1882-m.1965) . A absolvit ca şef de promoţie în 1901. În muzeul şcolii se află bustul său, o donaţie din partea PNŢ-CD Argeş.
După reforma învăţământului din 1948, s-a numit Liceul Pedagogic Câmpulung-Muscel. Tot atunci s-au pierdut lucrări de mare valoare, printre care tabloul ,,Ascensiunea Madonei” (recuperat ulterior), donat în 1898 de Ministerul Instrucţiunii Publice, şi un bust al regelui Carol I.



Impresii si păreri
Colegiul National Pedagogic "CAROL I", sau locul sufletului meu, locul in care am avut curajul să-mi întind aripile și să-mi îndrept privirea spre înaltul cerului.  Se pare ca in acest an, Ziua Școlii va fi una atipică, chiar superficială în care amfiteatrul nu va mai răsuna de bucurie, ca inainte,  ci va fi dominat  de liniște, în care corul nu o sa mai cânte, iar spectatorii nu vor mai simti vibratia pe care aceștia o transmiteau. Cu toate acestea nu ar trebui sa ne pierdem speranta! Sunt convinsă că în anul 2021 vom sărbători acestă zi într-un mod atat de frumos încât să ne revanșăm fată de anul acesta.  Acest liceu  este locul in care am întâlnit oameni cu totul si cu totul speciali,  am învatat sa visez, sa sper si sa ma bucur de tot ceea ce ma înconjoară. Deși călătoria mea se apropie cu pasi repezi de final,  sunt sigură că la apus totul va fi asemenea unui basm, unde regretele si tristetile nu-si au rostul! De as putea sa ma întorc la răsărit, as alege același drum pentru ca in adâncul sufletului meu am stiut mereu ca acesta imi este destinat in totalitate.
             
                                             Mușa Irina