- prefera sa se imbrace in mod deosebit;

- merge dincolo de sarcinile trasate;

- este in stare sa se amuze cu lucruri simple in moduri ingenioase;

- intreaba insistent „de ce” si „🤬”;

- ii place sa organizeze jocuri in curtea scolii;

- ii place sa povesteasca despre descoperirile si inventiile lui;

- gaseste utilizari neobisnuite ale jucariilor;

- nu se teme sa incerce ceva nou;

- deseneaza in caietul sau in timp ce profesorul da indicatii sau tine lectia;

- foloseste toate simturile in observatie;

• trãsãturi temperamentale, care sunt definitorii pentru aspectul dinamico-energetic al personalitãtii;

 • trãsãturi aptitudinale, definitorii pentru aspectul-instrumental-operaţional;

 • trãsãturi caracteriale, referitoare la aspectul relational-valoric.

Trăsăturile temperamentale sunt legate de caracteristicile procesuale nervoase fundamentale – stabilitate, echilibrare, forţă de desfăşurare- si din acest motiv, ele se explică  predominant prin acţiunea unor legi  ereditate. Educaţia îl poate ajuta pe individ să-şi controleze si sa-şi cenzureze izbucnirile temperamentale, ori să-şi dinamizeze modul de acţiune.

 Trăsăturile aptitudinale depind atât de ereditate, cât şi de educaţie. Aspectul ideal al dezvoltării al acestei laturi a personalităţii este reprezentat de creativitate.

Trăsăturile caracteriale se concretizează în ansamblul atitudinilor stabile ale subiectului faţă de semeni dar şi faţă de propria persoană, muncă, viitor, societate, naţiune, ţară etc.). In centrul caracterului unui individ se află moralitatea prin care individul se defineşte ca fiinţă socială.Caracterul este considerat nucleul personalităţii individuale. El este în întregime rezultatul educaţiei.

 Imaginea de sine, reprezentarea de sine şi conştiinţa de sine sunt rezultatul unui proces îndelungat al dezvoltării individului în planul psihologic. In urma acestui proces, educativ prin excelenţă, se constituie treptat eu-l corporal, eu-social, eu-ul spiritual.

Elevul creativ este curios, rezolvă repede sarcinile primite și de cele mai multe ori își pune o „amprentă personală” asupra fiecăreia, preferă sarcini în care nu i se dau multe „directive”, iar dacă i se dau, de multe ori nu respectă întocmai acele cerințe obligatorii. Poate fi dezordonat sau repezit și este genul de copil care nu se plictisește, găsind mai tot timpul ceva de făcut. Găsește mai multe soluții pentru rezolvarea problemelor și se exprimă cu ușurință.

A prelua un concept și a-l contura într-o lecție originală, interactivă și dinamică este o altă aptitudine de bază pe care un profesor bun o deține. Un astfel de dascăl va fi întotdeauna capabil să capteze atenția elevilor săi și să-i facă să își dorească repetarea acestor experiențe la clasă.

Astfel, printre calitatile unui bun profesor, cele mai importante sunt tactul si talentul pedagogic, capacitatea de a forma mintea tinerilor, de a preda in mod creativ si de a nu se limita doar la un monolog plictisitor. De multe ori, nu ceea ce spune un profesor este important, ci modul in care o spune. Predarea unei lectii printr-un lung monolog (🤬, din pacate, inca se intampla de cele mai multe ori) nu starneste interesul elevilor, mai mult, ii deranjeaza pe acestia, caci se simt complet ignorati in aceasta interactiune intr-un singur sens. Modul in care un profesor comunica cu elevii sai este esential, iar daca acesta gaseste moduri atractive de a prezenta informatiile si incearca o interactiune adevarata cu elevii sai, rezultatele se vor observa imediat.

Empatia este si ea foarte importanta cand se vorbeste despre calitatile unui bun profesor: acesta trebuie sa cunoasca psihologia tinerilor, sa stie 🤬 functioneaza mintea lor si in primul rand sa poata sa ii inteleaga pe copii. Empatia inseamna intuitie, intelegere, a putea sa patrunzi in lumea interioara a copilului sau a tanarului si a putea sa privesti lucrurile (si) din perspectiva sa. Inseamna si a putea sa iti cunosti cat se poate de bine fiecare elev si sa preconizezi care dintre ei va manifesta anumite dificultati in anumite situatii. Nu este o calitate prea des intalnita.  un profesor model ar trebui astfel sa isi formeze un stil pedagogic democratic si nu autoritar, sa tina cont de nevoile elevului, nu numai de obligatiile lui, sa aiba acea vocatie pentru cariera lui, vocatie ce inseamna atat motivatie interioara, cat si dragoste pentru copii. Printre calitatile ideale ale unui bun profesor se numara si talentul pedagogic, abilitatile sociale si empatice si capacitatea de a relationa nu doar cu clasa de elevi, ci si cu fiecare elev in parte.

- se interesează de cunoașterea de către elevi a conceptelor înainte de a le împărtăși cunoașterea proprie;

- îi încurajează pe elevi să angajeze dialogul cu profesorul său sau cu ceilalți colegi;

- îi angajează pe elevi în experiențe care îi pun în contradicție cu cunoașterea inițială;

- apreciază nivelul de cunoaștere;

- un profesor bun este și un bun elev

- este deschis spre nou

- utilizează metode moderne de predare/evaluare

- reușește să privească lucrurile din perspectiva elevilor săi

- are răbdare cu toți elevii și nu îi descurajează pe cei mai slabi la învăţătură

- îi ajută și pe ceilalți colegi ai săi

Profesorul creativ utilizează în procesul de predare – învăţare- evaluare învățarea prin colaborare în mod eficient.